Prăznuită în fiecare an pe data de 14 septembrie, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, numită în popor și Ziua Crucii, este cea mai veche închinată cinstirii lemnului sfânt pe care a fost răstignit Mântuitorul pentru iertarea păcatelor și pentru mântuirea întregii lumi. Dacă privim atât în calendarul ortodox din acest an, cât și în cele din anii precedenți, vom observa că ziua de 14 septembrie este marcată ca fiind zi de post aspru în orice zi a săptămânii ar cădea. Care este motivul și ce explicație oferă Biserica noastră Ortodoxă pentru această rânduială specială de la mijlocul lunii septembrie?
Înainte de toate, trebuie să știm că cinstirea Sfintei Cruci este una dintre cele mai vechi sărbători instituite în cadrul creștinismului, cinstirea ei începând încă din vremuri apostolice. Spre exemplu, Sfântul Apostol Pavel le scria astfel galatenilor, în cea de-a patra Epistolă a sa, vorbindu-le despre taina Crucii: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume” (Galateni 6, 14). În altă parte, tot el spune: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 18). Încredințați de importanța pe care Sfânta Cruce o are în viața lor, prin sfințirea ei de către Hristos, creștinii primelor veacuri au străbătut trei sute de ani, adică toată vremea prigoanelor, până când a ajuns împărat la Roma Constantin cel Mare (306-337).
De fapt, însăși ziua de 14 septembrie se leagă de numele marelui Sfânt și Împărat Constantin, cel întocmai cu Apostolii, și a mamei sale, Elena, care a mers la Ierusalim cu dorința și misiunea specială de a găsi Crucea pe care a fost răstignit Hristos. Și a aflat-o, alături de crucile tâlharilor. Sinaxarul ne spune că, aflându-se în dificultatea de a ști care este Crucea cea pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos, Patriarhul de atunci al Ierusalimului, pe nume Macarie, a avut o idee care s-a transformat, de fapt, într-o adevărată minune. Pentru că în acel moment trecea pe lângă ei un convoi funerar cu o fată care tocmai murise, a poruncit celor ce o duceau la groapă să stea pe loc: „şi se aşezară crucile pe mortul acela câte una pe rând, iar când au pus crucea lui Hristos, îndată mortul a înviat şi s-a sculat viu cu puterea Dumnezeieştii Cruci a Domnului”. Astfel, aflarea Crucii de către Sfânta Împărăteasă Elena în ziua de 14 septembrie a anului 335, alături de aducerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, în anul 629, pe timpul Împăratului bizantin Heraclius și înălțarea ei în văzul credincioşilor, în data de 14 septembrie 630, sunt cele două motive care stau la baza slăvitului praznic anual din data de 14 septembrie.
Sfinții Părinti au rânduit ca în această zi a Înăltării Sfintei Cruci, toată obștea creștinească să țină post aspru, făcându-se dezlegare doar la untdelemn și vin. Din ce motiv? După învățătura Bisericii, postim în această zi pentru a ne (re)aminti de Patimile și Moartea Domnului nostru Iisus Hristos. Nu este deloc o întâmplare faptul că, în această zi, în cadrul Sfintei Liturghii, se citește tocmai Evanghelia din Vinerea Mare, în care este descrisă toată durerea pe care Mântuitorul a suferit-o pe Golgota pentru păcatele lumii întregi. Prin post și rugăciune, prin smerenie desăvârșită și prin faptele cele de milostenie, omul ajunge să se apropie tot mai mult de Chipul cel după care a fost creat, fiind luminat, curățit de toate patimile și strălucind așa cum Crucea a făcut-o odinioară: „Bucură-te, o, Cruce preasfântă, că chipul tău mai presus decât soarele a strălucit şi gonind toată înşelăciunea ne-a luminat pe noi credincioşii” (din Canonul de rugăciune către Sfânta Cruce).
„Doamne, Cel ce Ţi-ai întins mâinile pe Sfânta Cruce de bunăvoie, învredniceşte-ne pe noi să ne închinăm Ei, întru străpungerea inimii, luminându-ne bine cu postirile şi cu rugăciunile, cu înfrânarea şi cu facerea de bine ca un bun şi de oameni iubitor”, spune o altă stihiră de la Vecernia din Duminica Crucii, arătând că de taina Sfintei Cruci ne putem apropia, nu numai prin post, ci și prin toate celelalte virtuţi care ne fac vrednici de marele său dar. Înfrânarea noastră din această zi de 14 septembrie este, așadar, o „răstignire interioară” a egoismului și a tuturor patimilor care ne împresoară, pentru a ne face vrednici să primim lumina Învierii Domnului prin Sfânta Euharistie. Iar la lumina Învierii, asemenea lui Hristos care a primit oțet atunci când i-a fost sete, nu putem ajunge prin înălțarea de sine, ci prin jertfă și prin smerenie profundă. Postul din această zi trebuie tinut nu din obligație față de rânduiala Bisericii, ci din iubire nemărginită. Ținut în acest fel, până și cel mai aspru post devine ușor, pentru că trupul se obișnuiește cu hrană puțină, iar dacă omul alege să primească Sfânta Împărtășanie în această zi, nu mai sfârșește ziua plângând de foame sau sete, pentru că Hristos i-a devenit hrană, băutură și bucurie.
Sfinții Părinți și marii duhovnici ai Bisericii ne spun că, în nicio casă nu trebuie să lipsească Sfânta Cruce – semn Dumnezeiesc și omenesc, dar și „armă împotriva diavolului”.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
