Să dăm atenţie și psalmodierii la strană. Să mergem la strană. Strana psalţilor este Tronul lui Dumnezeu. Știi ce înseamnă Tronul lui Dumnezeu? Aţi văzut că psalţii poartă rasă? Știţi de ce se îmbracă cu ea? Pentru că urcă pe un „plan” mai înalt. Se gândesc că merg să-L laude pe Dumnezeu. Nu întâmplător poartă rasă. Psaltul îl reprezintă pe preot, pe diacon, pe monah, pe toţi. Când psaltul urcă la strană, înseamnă că se apropie de Tronul lui Dumnezeu ca să-L laude. În acea clipă stau de faţă zeci de mii de Îngeri și Arhangheli. De aceea se învrednicește, primește cinstea de la Dumnezeu să poarte rasă. Nu luaţi aminte la acești ani în care nimeni nu vede nimic. Mai demult și psalţii vedeau și preoţii vedeau, toţi vedeau. Îi vedeau și pe Îngeri, și pe Arhangheli și Harul lui Dumnezeu. Îmi aduc aminte că atunci, la început, când venea la Mănăstire psaltul T., urca la strană și când începea să psalmodieze, din ochii săi curgeau râuri de lacrimi. Atât de pătruns era.
Așadar, așa cum am spus, strana psalţilor este Tronul lui Dumnezeu; acolo stau Heruvimii cei cu ochi mulţi și Serafimii cei cu câte șase aripi. Orice oferă fiecare dintre voi lui Dumnezeu, orice poate face, două cuvinte pe care le va spune lui Hristos, El le primește cu plăcere. De aceea trebuie să luăm aminte să nu facem pauze la psalmodie sau citire. Nici să spună una că nu poate, alta că o deranjează gâtul, alta că trebuie să-și ia medicamentul, alta că trebuie să-și bea ceaiul. Alteori una vrea să rostească Rugăciunea și nu merge să cânte sau să ajute la citit în timpul slujbei bisericii. Numai în Duminici și în sărbători slujbele durează mai multe ceasuri. Așadar, toate surorile, mici sau mari, știţi ori nu știţi să psalmodiaţi, să mergeţi la strană. Și orice prinde urechea sau ochiul să învăţaţi, căci așa am învăţat și eu. Nu am mers nicăieri, ci am luat de ici și de colo și astfel am învăţat să psalmodiez. Și voi să le lăsaţi pe toate în acea vrem și să mergeţi la strană. În vremea în care liturghisește preotul și psalmodiază monahiile, psalmodiază și Îngerii în Cer. Și lumea se roagă și de multe ori se umilește. Când veţi psalmodia frumos, cu înţeles, cu frica lui Dumnezeu, cu umilinţă, pe de o parte, este lăudat Numele lui Dumnezeu, iar pe de alta va vărsa și vreun om lacrimi de umilinţă. Să nu vorbiţi, să nu râdeţi, să nu discutaţi la strană. Nu se îngăduie, este un păcat foarte mare.
Monahia care are ascultarea de tipicar să fie la locul ei, să dea tonul glasurilor, să dea ritmul și să spună fiecăreia ce să cânte, astfel încât să nu se facă pauză. Monahiile rânduite la strană să se pregătească de cu seară pentru slujba de dimineaţă și să vină cu zece minute mai devreme la biserică pentru a pregăti cărţile. Fiecare să meargă la strana unde este rânduită. În felul acesta psalmodia atunci când cântaţi toate împreună, va avea răsunet în fiecare suflet și se va împlini voia lui Dumnezeu. Dacă însă mergem la strană și cântăm fără poftă și dispoziţie, cu mintea plină de gânduri, ce va ieși? Fie că știm puţin, fie că știm mult, să mergem la strană, chiar și numai să ţinem isonul. Să atragem Harul lui Dumnezeu, pentru c de la strană se transmite preotului, iar de la preot la popor. Aţi văzut că atunci când de multe ori psalmodiaţi frumos, ce ton frumos dă preotul din Altar și cu câtă umilinţă citește rugăciunile?
Un profesor cunoscut de-al nostru mi-a spus: „De multe ori lăsăm bisericile și mergem la mănăstiri să ascultăm psalmodia smerită, să vedem luarea-aminte a preotului, lucruri ce ne dau bucurie și viaţă”. Aţi văzut cât de mult contribuie psalmodia, fără disonanţă și neorânduială, la adunarea minţii oamenilor? De aceea și lumea aleargă la Mănăstiri, căci vrea rânduială, râvnă, dragoste de Hristos, iar nu ciudăţenii. Să urcaţi la strană cu frică de Dumnezeu și lepădare de sine și să spuneţi: „Hristoase al meu, am venit să Te laud. Iartă-mă, ajută-mă și mă luminează! Ia de la mine această tulburare și întunecare pe care le am și dă-mi putere să Te slavoslovesc și să-Ţi mulţumesc!”. Ce lucruri mari face omul care are dragoste în sufletul său! Știţi ce înseamnă strana psalţilor? Un lucru foarte serios și sfinţit.
Noi însă de multe ori spunem că nu putem, ne îndepărtăm și plecăm. Să luam aminte să nu pricinuim sminteală. Dacă uneia îi vine să râdă în vremea psalmodierii, să-și pecetluiască gura și să-și muște limba. Să se gândească cine se află de faţă în vremea Dumnezeieștii Liturghii. Să citim cuvintele cu multă umilinţă și frică de Dumnezeu. Să nu tratăm lucrurile superficial. Când vă vine rândul, să mergeţi să citiţi Acatistul și Pavecerniţa și veţi vedea ce veţi simţi în sufletul vostru. Unde este rânduială, acolo este și Harul lui Dumnezeu. Dacă vreuna dintre voi nu poate psalmodia din pricina gâtului, să ia anaforă în chilie, înainte de a veni la biserică, apoi să ia puţină apă caldă cu miere, ca să i se deschidă vocea, pentru a putea psalmodia. Când avem Dumnezeiasca Liturghie și trebuie să mergeţi la ascultările voastre, să ieșiţi din biserică numai după Axion.
Monahiile de la arhondaric să pregătească de cu seară ceștile, prăjiturile etc., astfel încât de îndată ce se sfârșește Axionul, să luaţi anaforă și să mergeţi să pregătiţi cafelele. La fel să facă și bucătăresele, ca să nu intraţi și să ieșiţi din biserică. Trebuie să existe un motiv foarte serios ca să ieșiţi din biserică în altă vreme. Un bătrânel, Părintele H., ne spunea că atunci când suntem în biserică și stăm în strana noastră, vine mereu Îngerul acolo la locul nostru și ne tămâiază. Ia când nu ne găsește acolo, pleacă mâhnit și rămânem netămâiaţi.
Așadar, să punem o rânduială bună pentru dragostea lui Hristos și să facem ceea ce vrea Dumnezeu. Iertaţi-mă!
Extras din Cuvinte din inimă – Stareța Macrina Vassopoulos, Editura Evanghelismos, 2015.
