Maslul este Taina prin care se împărtăşeşte credinciosului în chip nevăzut harul tămăduirii, alinarea durerilor trupeşti, al întăririi sufleteşti şi al iertării de păcatele rămase după spovedanie. A fost instituită de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos după Învierea Sa din morţi, când S-a arătat Apostolilor Săi zicându-le: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura! Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi (…), peste bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi” (Marcu 16, 15-18). Practica Sfântului Maslu este confirmată din epoca apostolică: „Este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului, şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui” (Iacov 5, 14).
Una dintre cauzele principale ale deprimării şi descurajării omului este boala. Întotdeauna boala este însoţită de suferinţă trupească şi sufletească. Omul bolnav se simte singur, abandonat şi de cele mai multe ori inutil pentru semeni şi societate. Suferinţa este purtată deseori împotriva propriei voinţe şi, de multe ori, nici boala şi nici depresia nu pot fi învinse prin mijloace pur omeneşti. În acest sens, Sfintele Taine ale Bisericii au un rol hotărâtor în vindecarea sufletească şi trupească a omului, numai dacă sunt primite cu credinţă. Taina Sfântului Maslu este un remediu pentru bolile trupeşti şi sufleteşti, de aceea putem vorbi de o terapie ce cuprinde întreaga persoană în complexitatea ei. Este foarte important să înţelegem că Sfintele Taine nu se exclud una pe alta, dar mai ales că acestea nu trebuie rupte de Sfânta Liturghie Euharistică, care le încununează pe toate.
Taina Sfântului Maslu este prin excelenţă o Taină a comuniunii în rugăciune, întrucât preoţii şi credincioşii se roagă laolaltă pentru cei aflaţi în suferinţă. Hristos este prezent în chip tainic atât în cei care suferă din cauza bolii, cât şi în cei care se oferă să îi ajute prin rugăciune şi faptele milei creştine. Şi unii, şi ceilalţi sunt binecuvântaţi de Dumnezeu. Toţi se împărtăşesc de Harul Duhului Sfânt: unii primind vindecare, alinare şi întărire sufletească şi trupească, ceilalţi bucuria şi pacea lui Hristos, care sălăşluieşte în inimile lor.
În toate rugăciunile Maslului se apelează la mila lui Dumnezeu. Canonul Sfântului Maslu este ritmat de această cerere scurtă, dar cuprinzătoare: „Stăpâne, Hristoase, Milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robul Tău”, iar în cadrul Tainei propriu-zise de fiecare dată după citirea Apostolului, a Evangheliei şi a Rugăciunii (în număr de şapte), preoţii îl ung pe bolnav cu untdelemnul sfinţit la simţurile principale, în semnul crucii, iar cântăreţul la strană cântă: „Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta ai dat-o nouă, căci se scutură/îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a privi la puterea ei, căci morţii ai sculat şi moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi Învierii”. Părintele Dumitru Stăniloae spunea că „prin semnul crucii Însuşi Hristos Cel jertfit Se sălăşluieşte în bolnav, dându-i puterea înfrânării de la păcate. Prin semnul crucii se va întări sufletul credinciosului pentru ca să biruiască boala din trup. Crucea este mijlocul prin care vine puterea din trupul lui Hristos, Care a biruit moartea”.
În cadrul Maslului cerem de la Dumnezeu izbăvirea de toată patima, de toată boala sufletească şi trupească, de întinăciunea trupului şi a sufletului şi de toată răutatea. Celui bolnav nu i se cere o mărturisire a credinţei ca la Botez sau ca la Euharistie sau o mărturisire a păcatelor apoi mărturisirea credinţei, ca în Taina Pocăinţei. De ce? Pentru că însăşi chemarea preoţilor pentru rugăciune constituie o mărturisire a credinţei. Ungerea cu untdelemn sfinţit se face de şapte ori, pentru că şapte sunt darurile Duhului Sfânt, dar şi pentru că şapte au fost duhurile scoase din femeia păcătoasă. Se arată aşadar o insistenţă, o stăruinţă pentru ca bolnavul să fie reaşezat în starea firească, în unire şi comuniune cu Hristos Iisus Mântuitorul.
Taina Sfântului Maslu scoate în relief rolul esenţial al credinţei, nu doar a celui bolnav, ci şi a celor apropiaţi lui. De aceea, Sfântul Simeon Noul Teolog spunea că „nu ne mântuim miluind pe unul, dar ne trimite în foc dispreţuirea unuia”, iar filosoful şi teologul rus Aleksei Homiakov sublinia că „nimeni nu se mântuieşte singur, ci se mântuieşte prin rugăciunile Bisericii, ale Sfinţilor, ale Maicii Domnului”. Totodată, această Sfântă Taină vindecătoare ne ajută să dăm bolii un alt sens, ne ajută să înţelegem că boala trupească, dacă este asumată, reprezintă o şansă de a ne vindeca sufletul de patimi. „Nu te întoarce de la cei ce plâng şi întristează-te cu cei întristaţi. Nu te teme a cerceta pe bolnavi, că pentru aceste fapte vei câştiga iubirea” (Ecclesiasticul 7, 36-37). Rugăciunile pentru bolnavi au fost permanent prezente în viaţa Bisericii, în special în cadrul Tainei Sfântului Maslu. În Biserica Ortodoxă, această Taină Sfântă se săvârşeşte nu doar pentru cei care sunt pe moarte, ci tuturor bolnavilor, indiferent de stadiul bolii sau de suferinţa specifică fiecăruia, atunci când aceştia solicită, dar şi tuturor credincioşilor, prin săvârşirea în Biserici a Maslului de obşte.
Taina Sfântului Maslu ar fi fost incompletă dacă ar fi oferit credinciosului numai vindecarea trupească. S-ar fi asemănat cu o simplă terapie medicală şi atât. Or, vedem că în cadrul acestei Taine are loc o vindecare completă a omului şi o reaşezare a sa în comuniune cu Hristos Cel răstignit şi înviat. Prin Taina Sfântului Maslu se doreşte atât însănătoşirea trupului pentru ca omul să fie reintegrat în viaţa comunităţii, dar mai ales însănătoşirea sufletului, care primind Harul lui Dumnezeu are putinţa de a conlucra cu el spre mântuirea sa. Prin Taina Sfântului Maslu, Împărăţia lui Dumnezeu se apropie de lumea noastră.
Pr. Ştefan Sfarghie
