A venit odată un călugăr râmlean (roman), care fusese dregător al palatului şi a locuit în Schit aproape de Biserică. Avea încă un rob, care îi slujea. Văzând deci preotul slăbiciunea lui şi înştiinţându-se din ce fel de odihnă este, orice iconomisea Dumnezeu că venea la Biserică, îi trimetea lui. Şi, făcând douăzeci şi cinci de ani în Schit, s-a făcut mai înainte văzător şi însemnat.
Auzind deci unul din egiptenii cei mari despre dânsul, a venit să-l vadă, aşteptând să afle la el vreo petrecere trupească mai multă. Şi, intrând la dânsul, i s-a închinat lui şi, făcând ei rugăciune, au şezut. Dar îl vedea pe el egipteanul că poartă haine moi şi harar şi piele sub el şi o pernă mică. Picioarele le avea curate şi cu sandale (un fel de încălţăminte.). Acestea văzându-le, s-a smintit, căci în locul acela nu era astfel de viaţă, ci mai vârtos aspră petrecere.
Dar mai înainte – văzător fiind bătrânul, a înţeles că s-a smintit şi a zis slujitorului: fă-ne nouă praznic astăzi pentru avva! S-au întâmplat şi puţine verdeţuri şi le-au fiert şi la vremea cea cuviincioasă sculându-se, au mâncat. Avea încă bătrânul şi puţin vin, pentru slăbiciune şi au băut. După ce s-a făcut seară, au citit cei doisprezece psalmi şi s-au culcat. Asemenea încă şi noaptea.
Deci sculându-se dimineaţa egipteanul, i-a zis lui: roagă-te pentru mine! Şi a ieşit, nefolosindu-se. După ce s-a dus puţin, vrând bătrânul să-l folosească, trimiţând, l-a chemat înapoi. Şi după ce a venit, cu bucurie, iarăşi l-a primit.
Atunci l-a întrebat, zicând: din ce ţară eşti?
Şi i-a răspuns: sunt egiptean.
Dar din care cetate?
Iar el a zis: nu sunt cu totul eu orăşean.
Şi l-a întrebat: care este lucrul tău, în satul tău?
Şi a răspuns: eram pândar.
Şi i-a zis: unde dormeai?
Iar el i-a zis: la ţarină.
Aveai aşternut sub tine?
Şi a zis: da, la ţarină aveam să pun aşternut sub mine.
Dar cum?
Şi a zis: jos.
I-a zis lui iarăşi: dar ce aveai de mâncare la ţarină? Sau ce fel de vin beai?
Şi a răspuns: este mâncare şi băutură la ţarină?
Dar cum trăiai, răspunde?
Mâncam pâine uscată şi de găseam, puţină pastramă şi apă.
Şi răspunzând bătrânul a zis: mare osteneală! Dar este şi baie în sat ca să vă scăldaţi?
Nu, ci în râu când voim.
Deci, după ce l-a întrebat bătrânul de toate acestea şi a aflat strâmtoarea vieţii lui celei dintâi, vrând să-l folosească, i-a povestit petrecerea sa din lume, cea mai dinainte, zicând: pe mine smeritul care mă vezi, din cetatea cea mare a Romei sunt şi mare m-am făcut în palatul împăratului.
Dacă a auzit egipteanul începutul cuvântului, s-a umilit şi asculta cu deadinsul cele ce se ziceau.
Şi iarăşi i-a zis: deci, am lăsat cetatea şi am venit în pustia aceasta. Şi iarăşi eu, pe care mă vezi, aveam case mari şi lucruri multe şi, defăimându-le pe acestea, am venit întru această chilie mică. Iarăşi, eu pe care mă vezi, paturi aveam peste tot de aur, cu aşternuturi scumpe şi în locul lor mi-a dat Dumnezeu aşternutul acesta prost şi pielea. Hainele mele erau de mare preţ şi în locul lor port aceste haine proaste. La prânzul meu mult aur se cheltuia şi în locul aurului mi-a dat Dumnezeu aceste puţine verdeţuri şi acest mic pahar de vin. Şi erau cei ce îmi slujeau slugi multe şi în locul acelora a orânduit Dumnezeu pe bătrânul acesta ce-mi slujeşte. Iar în locul băii pun puţină apă pe picioarele mele şi sandale pentru neputinţa mea. În locul alăutelor, citesc aceşti doisprezece psalmi. Asemenea şi noaptea în locul păcatelor pe care le făceam, acum cu odihnă îmi fac această slujbă mică. Te rog dar, avvo, nu te sminti de slăbiciunea mea.
Acestea auzindu-le egipteanul şi în sine venindu-şi, a zis: vai mie! Că din multă pătimire a lumii, la odihnă am venit şi cele ce nu le aveam atunci, le am acum. Iar tu din multă odihnă ai venit la pătimire şi din multă slavă şi bogăţie ai venit la smerenie şi sărăcie.
Şi mult folosindu-se, s-a dus. Şi i s-a făcut lui prieten şi venea la dânsul des pentru folos, căci era bărbat cu dreaptă socoteală şi plin de bună mireasmă a Sfântului Duh.
Extras din Patericul sfinților bătrâni – Pentru Avva Râmleanul.
