Totul în Hristos!

Nu-i putem cinsti pe Mărturisitori decât printr-o atitudine lipsită de echivoc. Au fost ani în care am tot citit şi vorbit despre ei. Acum e timpul ca faptele lor să devină faptele noastre. Ei au spus: „Ne vom întoarce într-o zi,/ Ne vom întoarce neapărat”. (Radu Gyr). Discret, se strecoară printre noi. E timpul. Sunt de faţă şi privesc spre faptele noastre, spre cuvintele noastre. Aşadar, să ne fie demne cuvântul şi fapta! Fiindcă suntem datori înaintea jertfei lor. Ei sunt chipul iubirii de Hristos şi dorul nemângâiat pe care-l avem de Trupul şi Sângele Lui.

În închisoarea mai largă a ultimelor trei decenii, am descoperit o adâncă taină – vederea propriilor noastre păcate. Cu el am învăţat, cu el am ajuns pe acest drum atât de departe – cu Valeriu Gafencu. Dacă plângem întru pocăinţă, el ne-a învăţat că uneori e nevoie să fii prigonit în temniţe mici sau mari cât lumea pentru a-ţi vedea viaţa greşalnică. Astăzi mai mult ca oricând. În condiţiile actuale, printre atâtea ameninţări şi spaime, Valeriu e parte din noi. Îl simţim întorcându-se iarăşi în chipul sfânt al rugăciunii inimii, al lacrimilor şi-al iubirii.

Tot astfel am fost învăţaţi că, în vreme de prigoană, îţi ţii în braţe prietenul aflat pe moarte, nu te temi de boala lui, oricât de gravă ar fi, îl speli şi-l îngrijeşti, îi dai din sângele tău şi din viaţa ta, fiindcă el este viaţa ta. Părintele Gheorghe Calciu ne-a învăţat şi ne învaţă că nu este mai mare dragoste decât să ne dăm viaţa pentru prietenii noştri. El, Mărturisitorul, a aşezat în inima sa cuvântul lui Hristos, pentru ca noi să vedem că Evanghelia e vie şi lucrătoare. Azi se întoarce şi el ca o lumină în viaţa noastră, îndemnându-ne să spunem NU discursurilor mincinoase care surpă unirea dintre noi – temeiul eclesialităţii –, chiar dacă acest NU devine cât se poate de incomod, cât se poate de incorect politic în această vreme a surpărilor.

Îi sorbim cu sete cuvintele Părintelui Radu Stanciu, care a avut curajul să spună public în 1948: „Ăştia ne-au luat azi Boboteaza, iar mâine ne vor lua Paştile!”. Şi trăim, profetic, atâtea confiscări. Ele vin tăvălug, dar noi suntem datori să fim prezenţi în această Istorie şi să nu tăcem. Chiar şi atunci când suntem supuşi presiunilor de tot felul, intimidărilor şi ameninţărilor.

Se întorc Mărturisitorii printre noi într-un fel neaşteptat. Se amestecă în gândurile, simţămintele şi în reacţiile noastre. În plânsul nostru este tot mai prezent Cuviosul Părinte Justin Pârvu, care suspină alături de neamul românesc cel urgisit. El, Mărturisitorul, ne îndeamnă să avem curaj, să înaintăm cu bărbăţie pe calea pe care Hristos o aşterne înaintea generaţiilor noastre. Şi ne învaţă că fiecare cedare, fiecare compromis are consecinţe tragice. El ne sfătuieşte să ne împotrivim demn celor care „nu au Biserica de mamă şi pe Dumnezeu de Tată”.

Mărturisitorii ne deschid calea. O cale anevoioasă, marginală, lipsită de vremelnice bucurii. Pe această cale se înaintează cu fermitate. Şi mereu iertând. Mircea Vulcănescu ne încredinţează că putem şi muri, dar iubirea lui Hristos pentru aproapele nu poate ieşi din inimile noastre. El, Mărturisitorul, şopteşte şi azi conştiinţei noastre: „Să nu ne răzbunaţi!”.

Domnul a socotit că a venit timpul ca ei să se întoarcă. Nu intră în cetate aclamaţi, ci vin spre noi ca pilde de urgisire, de răbdare şi tăcută nădejde în Domnul. Doar la marginea cetăţii îl întâlnim pe Ioan Ianolide, deţinutul profet: „Viitorul acestui neam se zdrobeşte în România cu toate mijloacele. În afară de Hristos nu avem niciun alt punct de sprijin”. Aşadar, „Totul în Hristos!”.

Sergiu Ciocârlan

Total
64
Shares
Previous Post

Viețile Sfinților – septembrie, ziua 15

Next Post

Evanghelia zilei (Marcu 3, 28-35)

Related Posts