Ani grei!… Vom avea o zguduitură. Ştiţi ce înseamnă zguduitură? Dacă nu veţi fi aranjate duhovniceşte, nu veţi putea suporta. Dumnezeu să păzească, vom ajunge să avem şi lepădare de credinţă. Căutaţi să vă înfrăţiţi, să trăiţi duhovniceşte, să vă legaţi de Hristos. Dacă vă veţi lega de Hristos, nu vă veţi teme nici de diavoli, nici de mucenicie. Oamenii în lume au strâmtorări şi frici din multe părţi. Dar atunci când cineva este alături de Hristos, de ce să se teamă? Vă aduceţi aminte de Sfântul Chiric[1]? Era numai de trei ani, dar când tiranul a încercat să-l catehizeze, i-a dat una. Citiţi Vieţile Sfinţilor, căci ele ajută mult, pentru că te uneşti cu Sfinţii şi se înmulţeşte înlăuntrul tău evlavia şi râvna pentru jertfă.
Viaţa aceasta nu este pentru a te aranja. Vom muri odată, dar cel puţin să murim corect! Şi aşa nu facem nimic, n-ar fi bine să ne învrednicească Dumnezeu de o mucenicie? Într-o zi a venit la Colibă un burdunar[2] plângând şi mi-a spus: „În noaptea aceasta să nu stai singur, căci se gândesc să te omoare”. „Cine?”, îl întreb. „Sunt vreo cinci-şase”, îmi spune. Însoţea cinci-şase atei. Cine ştie ce planuri aveau pentru Sfântul Munte. L-au luat de prost şi vorbeau în faţa lui. Dar acela de îndată ce a auzit a venit şi mi-a spus. Seara când m-am culcat am auzit un clopoţel de câine. Mă uit pe fereastră şi văd trei voinici. „Deschide, mă, Bătrânule!”, strigă aceia. „Ei, voinicilor, ce vreţi la ora aceasta? Nu aveţi minte? O să vă ia drept suspecţi”, le spun. „Pe ceilalţi i-au băgat la închisoare. N-am chef de palavre”. „Să venim mâine? La ce oră?”. „Să veniţi mâine la orice oră vreţi iar eu, dacă voi putea, vă voi vedea”. Şi astfel i-am alungat. După puţin am văzut că lumina lanternei n-a mers mai departe. S-au oprit mai sus. Atunci m-am sculat, m-am îmbrăcat, mi-am pus schima şi îi aşteptam. Aveam o pace înlăuntrul meu! A doua zi au venit trei triade, dar nu era niciunul dintre aceia. Fireşte, ei ştiu bine că bani nu vor afla, pentru că nu am. Se iau de mine numai pentru subiecte duhovniceşti.
Altădată a venit la Coliba mea unul mare la trup ca o gorilă şi stătea într-un colţ. În vremea aceea discutam cu un grup: „Bre, numai pentru defilări sunteţi, nu pentru lupte. Hristos S-a jertfit. Avem Ortodoxia. Sfinţii au murit mucenici şi ne ajută încă. Dacă n-ar fi căzut aceia, cine ştie ce am fi fost”. Toate acestea l-au înfuriat. Lumea venea, pleca, dar acesta stătea acolo; avea scopul lui. Era un frig… În cele din urmă au plecat şi ultimii. „A înnoptat”, îi spun. „Haide, unde te duci?”. „Nu mă preocupă subiectul”, îmi spune. „Mă preocupă pe mine”, îi spun. „Haide, du-te!”. Atunci se repede asupra mea şi mă apucă de gât. „Ei, şi tu cu dumnezeii tăi”, îmi spune. Când am auzit că-mi spune aşa, am simţit că L-a hulit pe Dumnezeu. Ce, eu sunt închinător la idoli? „Care zei, mă, netemătorule de Dumnezeu?”, îi spun. „Eu cinstesc pe Unul Dumnezeu în Treime. Hai, pleacă de aici!”. Şi i-am dat o brâncă, încât a căzut grămadă şi s-a făcut ca un ghem. Nici nu mi-am dat seama cum a ieşit afară pe poartă. După aceea mă gândeam: „Dacă m-ar fi spânzurat de picioare, ca să mă chinuie, s-ar fi dus hernia[3] la locul ei”. Acesta rămăsese la urmă, căci se pare că voia să mă cureţe, de vreme ce m-a apucat de gât ca să mă sugrume.
[1] Pomenirea lui se prăznuieşte la 15 iulie.
[2] Din cuvântul latin burdo‑onis (catâr tânăr), grăjdarul şi mai ales păzitorul catârilor.
[3] Întâmplarea s‑a petrecut în 1987, atunci când Bătrânul suferea de hernie.
Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
