Trebuie să ne îndepărtăm de cei care ne vatămă, chiar de ne sunt prieteni, ori de am avea mare nevoie de dânșii

1. Din Pateric

       A zis Avva Agathon: „Dacă cineva îmi este nespus de iubit, dar îmi dau seama că mă pogoară în greşeală, îl înlătur de la mine”.

*

       A zis un Bătrân: „Se cuvine să fugim de toţi cei care lucrează fărăde­legea, chiar de ne sunt prieteni ori rude, chiar de au rang preoţesc sau împără­tesc. Fiindcă lepădarea de cei care lucrează fărădelegea ne dăruieşte prietenie cu Dumnezeu şi îndrăzneală [înaintea Lui]”.

*

       Acelaşi a zis: „Nu ne este de folos să ne lipim de călcătorii de lege, nici în biserică, nici în piaţă, nici în sfat şi nici în vreun alt lucru, ci se cuvine să ne depărtăm cu totul de părtăşia cu aceştia. Fiindcă tot călcătorul de lege e vrednic să fie lepădat şi va avea parte de osândă veşnică”.

*

       A zis un Bătrân: „Nu locui într-un loc în care vezi pe unii că te pizmuiesc. Dacă nu [faci aşa], nu sporeşti”.

*

      Un frate a întrebat pe un Bătrân: „Dacă mă sminteşte un frate, vrei să îi pun metanie?” A răspuns Bătrânul: „Pune-i metanie, dar rupe-te de el. Căci îl avem pe Avva Arsenie care spune: «Să ai dragoste cu toţi, dar să te depărtezi de toţi»”.

2. A Sfântului Efrem [Sirul

     Fraţilor, se cuvine să fim cu luare aminte la sfatul cel rău. Precum doi oameni, înveşmântaţi în haine strălucitoare, care mergeau în acelaşi timp prin târg. Unul dintre ei, nefiind cu luare aminte, s-a împiedicat şi a căzut în noroi, stricându-şi de tot veşmântul său ales. Îmboldit mai apoi de pizmă, se sârguieşte ca şi pe aproapele să-l arunce în mocirlă, ca nu numai el singur să se urâţească. Acelaşi lucru se întâmplă şi acum cu mulţi: căzând din virtute, se luptă să îi îm­piedice şi pe ceilalţi, ca să nu vieţuiască singuri în urâţenie. Vorbesc smerit şi răs­pund dulce, pentru ca îndepărtându-i încetul cu încetul pe cei care îi ascultă de cumpătare, să-i trântească într-o groapă asemănătoare cu a lor. Nu se ruşinează săvârşind fapte rele, ci îl îndeamnă şi pe aproapele lor, zicând: „De ce te scârbeşti de noi? Pentru că suntem păcătoşi? Cutare şi cutare, cei vestiţi, nu fac acelaşi lucru? Nu ştii că e o nimica toată: cădem, ne ridicăm iar…?”

       Spunând acestea şi altele asemenea nu se ruşinează. De ce? Pentru că, fiind căzuţi, nu vor să se ridice, precum am spus, ci sunt şi multora pricină de smintea­lă, cădere şi stricăciune, asemenea momelii în cârligul diavolului. Se străduiesc să înşele sufletele neîntărite şi să le atragă înspre aceeaşi pierzanie. De aceea, păzeşte-te de unii ca aceştia, iubite, să nu te farmece cu vorbele lor domoale şi să nu te ducă împreună cu ei în focul veşnic.

*

      Un frate oarecare îl sfătuia odată după Dumnezeu pe alt frate. [Întâmplându-se] să treacă cineva pe acolo, zise cel care povăţuia către trecă­tor: „Iată, îl povăţuiesc pe frate şi nu vrea să mă asculte”. Celălalt răspunse: „Dator e să te asculte. Mă ierţi, dar de la tine, chiar să audă ceva rău şi să-l facă, este bucurie”. Zise primul: „Nu-i aşa. De nu încearcă dacă este după Dumnezeu [ceea ce îi spun], să nu mă asculte. Şi nu numai pe mine; nici pe un prooroc, de-l sfătuieşte împotriva voii lui Dumnezeu. Căci spune Apostolul : Dar chiar dacă noi sau un înger din cer vă va vesti altă Evanghelie decât cea pe care aţi primit-o, să fie anatema!^[1] Cine au fost cei ce s-au ridicat împotriva Suzanei în Babilon? Nu erau Bătrâni? Şi nu doar Bătrâni, ci judecători şi cârmuitori ai poporului. Iar pentru că n-au luat aminte la ei înşişi, de ce sfârşit au avut parte! Rangul lor nu le-a fost cu nimic de folos.

       Fii cu trezvie, frate, şi ia aminte la tine însuţi, căci sunt multe uneltirile vrăj­maşului. Dacă vede potrivnicul vreun frate silitor în lucrul lui Dumnezeu, ridică împotriva lui pe alt frate, dintre cei mai nepăsători, să-l necăjească pe nedrept şi fără rost, pentru ca să-l împingă pe fratele nevoitor la mânie şi la ţinere de minte a răului, împiedicându-l astfel pe drumul virtuţii şi pregătindu-l să cadă în răutate. Dacă, însă, îl vede că îndură răutatea cu îndelungă-răbdare şi că se roagă pentru cel ce îl nedreptăţeşte, caută să-l doboare cu altceva: încearcă să-l împrietenească cu vreunul dintre cei trândavi şi fără de luare aminte, ca printr-o astfel de prietenie să-i tulbure cugetul, să i-l amestece cu îndulcirea de plăcere şi, poate, încetul cu încetul, să-l ducă şi pe acesta la nepăsare. Cel care, însă, se teme de Dumnezeu nu va iubi nicicând fără înţelepciunea cea de sus. Căci este scris: Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică^[2] şi celelalte.

3. A lui Avva Isaia

       A zis Avva Isaia: „Dacă vrei să-I urmezi Domnului nostru Iisus Hristos şi să răstigneşti pe omul tău cel vechi împreună cu Dânsul, eşti dator să te rupi de cei ce te coboară de pe cruce. Şi să te pregăteşti să înduri dispreţ şi să odihneşti inima celor ce te amărăsc”.

4. A Sfântului Isaac Sirul

       Prietenul fără de minte şi necugetat este vistierie de pagubă; însă petre­cerea împreună cu cei înţelepţi e izvor de dulceaţă. Şederea cu cei neînţelepţi e frângere a inimii. Mai bine să sălăşluieşti cu fiare decât cu cei cu vieţuire rea. Şezi mai degrabă cu un vultur decât cu cel hrăpăreţ şi nesătul. Fă-te prieten mai bine ucigaşului, decât celui certăreţ. Grăieşte mai degrabă cu porcul decât cu cel lacom; căci mai bună e troaca porcilor decât gura mâncăcioasă şi nesătulă. Şezi mai bine printre leproşi decât printre cei mândri.

_____________________

^[1]   Ga. 1,8.

^[2]   Iac. 3,17.

Fragment din cartea EVERGHETINOS – Ediția întâi 2007  Sfânta Mare Mănăstire Vatoped vol. I, Tema 23 – Editura „Metropolis Press”, Atena, Grecia, 2007.