Trebuie să ne înfățișăm gândurile celor mai cu dreaptă socoteală dintre părinți și să nu le încredințăm oricui la întâmplare. Cum trebuie să ne mărturisim și să întrebăm; și cu ce fel de credință să primim răspunsurile Părinților; și că trebuie să împreună-lucrăm cu aceștia ( III )

6. Din Pateric

A zis Avva Pimen: „Nu-ţi încredinţa conştiinţa aceluia pentru care inima ta nu primeşte înştiinţare”.

*

       Un frate care căzuse într-un păcat mare s-a dus l-a Avva Lot. [Odată ajuns acolo], intra şi ieşea neîncetat, plin de tulburare şi zbucium lăuntric, neputând sta locului. Îi spune Bătrânul: „Ce ai, frate?” „Am făcut păcat mare, răspunse, şi nu pot să-l spun”. Îi zice Bătrânul: „Mărturiseşte-mi-l mie şi îl duc eu”. Atunci fratele s-a aruncat la pământ şi a spus: „Am căzut în curvie şi am jertfit [idolilor] ca să fac asta”. Bătrânul i-a întins mâna şi, ridicându-l, îi zice: „Îndrăzneşte, căci este pocăinţă. Mergi, şezi într-o peşteră, mănâncă odată la două zile şi eu voi duce, împreună cu tine, jumătate de păcat”. Fratele a plecat şi a făcut precum i-a poruncit Bătrânul. După ce au trecut trei săptămâni, Bătrânul a primit înştiinţa­re că Dumnezeu a primit rugăciunea lui şi pocăinţa fratelui, iertându-i acestuia păcatul. L-a chemat pe frate şi i-a vestit mila lui Dumnezeu. Şi a rămas fratele în ascultare la Bătrân până la moartea acestuia.

*

       A venit odată un frate la Avva Pimen şi i-a zis: „Ce să fac. Părinte, că sunt necăjit de curvie. Am mers la Avva Ivistion şi mi-a spus: «Nu trebuie să o îngădui să zăbovească în tine»”. I-a răspuns Avva Pimen: „Faptele lui Avva Ivistion sunt sus, împreună cu îngerii, şi nu ştie că eu şi cu tine suntem [cufundaţi] în curvie. Cunoaşte, aşadar, că dacă monahul îşi stăpâneşte pântecele şi limba şi ţine în­străinarea, ai îndrăzneală, căci nu moare”.

*

       Un frate supărat de curvie a mers la un Bătrân mare. După ce i-a spus gândul lui, i-a cerut Bătrânului să se roage pentru el. Iar Bătrânul s-a rugat lui Dumnezeu pentru dânsul. Fratele s-a întors [la chilie] şi din nou a fost supărat [de patimă]. Vine atunci iarăşi la Bătrân şi, mărturisindu-se ca mai înainte, i-a cerut să se roage pentru el. Bătrânul s-a învoit şi l-a rugat pe Dumnezeu, zicând: „Doamne, descoperă-mi cum şade fratele şi de unde-i vine lucrarea aceasta. Căci Te-am rugat [pentru el] şi nu a găsit odihnă”.

       Dumnezeu i-a descoperit Bătrânului cele ale fratelui. L-a văzut şezând şi duhul curviei era lângă dânsul. Era acolo şi îngerul Domnului, trimis să-i fie în ajutor, care se mânia pe frate, din pricină că nu se dădea întru totul lui Dumnezeu, adică nu se lupta cu rugăciunea împotriva gândurilor, ci se îndulcea cu acestea şi îşi punea toată mintea în slujba lucrării [drăceşti], A ştiut atunci Bătrânul că pricina este la frate. Şi i-a spus astfel: „Tu eşti pricina pentru care nu se înde­părtează războiul, pentru că primeşti gândurile şi te îndulceşti cu ele”. Apoi l-a învăţat cum trebuie să se împotrivească gândurilor şi să le izgonească prin ru­găciune. Iar fratele, venindu-şi în fire prin rugăciunea şi învăţătura Bătrânului, a găsit odihnă.

*

       Un frate războit înspre curvie s-a dus la un Bătrân şi i-a cerut să se roage pentru el ca să se uşureze războiul de la dânsul. Bătrânul a primit şi s-a rugat pentru frate vreme de şapte zile. Iar în a şaptea zi l-a întrebat pe frate: „Cum e cu războiul, frate?” „Rău”, răspunse acela. „Cu adevărat, n-am simţit nicicum uşurare”. Când a auzit aceasta, Bătrânul s-a uimit şi L-a rugat pe Dumnezeu să-i descopere din ce pricină fratele nu a găsit uşurare. I s-a arătat Satana noaptea şi i-a spus: „Crede-mă, Avva, eu am plecat de la dânsul din prima zi în care ai înce­put să te rogi lui Dumnezeu. Dar are dracul lui şi războiul îi de la lăcomie. Eu n-am nici o treabă cu războiul ăsta, ci singur se luptă pe sine, mâncând, bând şi dormind mult; până la îndestulare şi chiar mai mult de-atât”.

*

       Un frate a întrebat un Bătrân: „Dacă-mi vine un necaz şi n-am încre­dere în cineva că aş putea să i-l spun, ce să fac?” A răspuns Bătrânul: „Cred lui Dumnezeu că îţi va trimite harul Său şi te va ajuta, dacă îl rogi cu adevărat. Era [odată] un nevoitor în Schit care auzise ceva lucruri de la care îi veniseră gân­duri. Cum nu putea să le spună, pentru că nu avea încredere în cineva, îşi pregă­tea haina ca să plece. Şi, iată, i se arată harul lui Dumnezeu în chip de fecioară şi îl roagă, spunându-i: «Nu pleca nicăieri, ci stai aici cu mine! Să ştii că nici unul din relele pe care le-ai auzit nu s-a petrecut». Atunci el s-a înduplecat şi a rămas. Şi deîndată inima i s-a tămăduit”.

*

7. A Sfântului Varsanufie

Un frate a întrebat pe un Bătrân: „Trebuie să-i întrebăm pe Bătrâni despre toate gândurile ce încolţesc în inimă?”

       Şi a răspuns Bătrânul: „Nu e nevoie să întrebi despre toate gândurile care îţi vin; căci sunt trecătoare. Ci trebuie să întrebi despre cele care rămân şi care [te] luptă. Un om care e ocărât de mulţi şi nu ia în seamă ocările devine nepăsă­tor la acestea; dacă însă se întâmplă ca cineva să se pornească şi să lupte împo­triva lui, atunci îl pârăşte la stăpânitor, adică merge la stăpânitor şi depune jalbă împotriva celui ce-l luptă. La fel se întâmplă şi în cele ale gândurilor: pe cele care ne luptă, ori zăbovesc, trebuie să le mărturisim Bătrânilor”.

       A zis fratele: „Cum de mi se întâmplă ca, şi după ce îi întreb [pe Bătrâni], să-i osândesc pe alţii?”

Şi a răspuns Bătrânul: „Ţi se întâmplă să-i osândeşti pe alţii şi după între­bare, pentru că încă nu a murit în tine îndreptăţirea. Osândeşte-te pe tine însuţi şi va pleca de la tine osândirea celorlalţi”.

_____________________

Fragment din cartea EVERGHETINOS – Ediția întâi 2007  Sfânta Mare Mănăstire Vatoped vol. I, Tema 21 – Editura „Metropolis Press”, Atena, Grecia, 2007.