Ai auzit de fericitul Avacum diaconul? Când turcii îl duceau prin Belgrad ferecat în lanţuri ca să-l tragă în ţeapă, acest bosniac viteaz cânta: “Sârbul este al lui Hristos, se bucură de moarte!” Cuvintele acestea sună cu totul în duhul apostolului Pavel, care le scrie filipenilor: Dorinţă am a mă slobozi şi împreună cu Hristos a fi, iar a rămânea în trup mai de folos este pentru voi (1, 23). Apostolul nici nu vorbeşte de moarte, ci doar de trecere din această viaţă în cealaltă. Şi se bucură mai mult de cealaltă viaţă decât de aceasta.
L-am întrebat nu demult pe un bătrân zdravăn: “Ce ai dori cel mai mult pe lume de la Dumnezeu?” Punându-şi mâna pe piept, el a răspuns: “Moartea, şi numai moartea!” – “Dar crezi în viaţa de după moarte?” – “Tocmai pentru credinţa asta şi doresc moarte cât mai grabnică”, a zis bătrânul.
Necredincioşii se tem de moarte, fiindcă socot că moartea este deplină nimicire a vieţii. Pe de altă parte, mulţi oameni credincioşi se tem de moarte deoarece cred că nu şi-au împlinit misiunea în această lume: nu şi-au scos copiii la drumul bun, sau nu au terminat lucrarea pe care au început-o. Ba chiar şi unii oameni sfinţi s-au temut în ceasul morţii. Când îngerii s-au pogorât ca să ia sufletul Sfântului Sisoe, acel om îngeresc s-a rugat să-l lase încă puţin în această viaţă ca să se pocăiască şi să se pregătească pentru viaţa de dincolo. Aşadar, sfinţii nu s-au temut de moarte, ci de judecata lui Dumnezeu de după moarte. Şi aceasta este singura frică îndreptăţită a creştinului, ce crede cu tărie în viaţa de dincolo şi în judecata lui Dumnezeu.
Extras din Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Sophia.
