Viața creștină nu este o utopie așa cum cred mulți. Viața creștină nu este de nerealizat și nici a trăi după Evanghelie nu este cu neputință. Viața creștină nu este o utopie pentru nici o epocă, nici pentru epoca în care s-a scris Evanghelia, nici pentru secolul XX. Și dacă presupunem că vom ajunge în secolul XXV sau XXX, și acolo Creștinismul va fi actual și posibil, numai să vrea cineva să trăiască Evanghelia cu toată acrivia. De multe ori spunem „Da, vreau, dar nu pot”, însă în realitate este nu vreau. În spatele lui „nu pot” se ascunde „nu vreau”, chiar dacă buzele noastre spun „vreau”.
Este ceea ce spunea și Fericitul Augustin – ca să vă fac o anatomie psihologică. Și veți vedea foarte bine. Când Fericitul Augustin s-a întors la Hristos de la modul său de viață lumesc și de la plăcerile sale, așa cum scrie el însuși în Mărturisirile (Confesiunile) sale, Îl ruga pe Dumnezeu să-i rânduiască mântuirea sa. Îl ruga cu multă căldură, însă în adâncul inimii sale dorea să întârzie puțin, deoarece încă își iubea plăcerile sale…[1]. Așa suntem și noi. Vrem să ne mântuim, dar iubim și plăcerile. Spunem că nu putem, dar în profunzime este nu vreau. A vrea este cuvântul magic, este cheia pentru creștin de a pune în lucrare viața duhovnicească în orice epocă. Iar ea legată fiind și cu Harul lui Dumnezeu, așa cum vom vedea puțin mai jos, săvârșește minunea care se numește trăire creștină.
Așadar, așa cum v-am spus, creștinul trăiește, în orice epocă, în mijlocul lumii împreună cu ceilalți oameni.
Altceva este omul social și altceva cel lumesc
Dintr-o înțelegere greșită a corintenilor, atunci când Apostolul le spusese că nu trebuie să participe, am spune, la manifestările lumești, ei au crezut că trebuiau să plece în munți. Luați aminte, altceva este monahismul. Nu vorbesc despre el acum. Altceva este monahismul, din care nu lipsește elementul social, ci lipsește numai elementul lumesc. Aici trebuie să facem o distincție clară între elementul social și cel lumesc. Element social înseamnă „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng”[2]. Înseamnă să merg la un spital și să-i cercetez pe bolnavi; să merg mai degrabă la casa celui ce plânge, decât la casa ospățului[3]. Aceasta înseamnă element social. Iar dacă merg la jocuri, la distracții și la orice petrecere lumească, asta se numește element lumesc.
Omul social, dacă vreți, nu este lumesc. Iar dacă vreți, ceva încă și mai rău, omul lumesc nu este social. Omul lumesc care umblă la diferite manifestări lumești ale vieții, pentru a se desfăta, nu merge la locurile de întristare, de durere și de boală, căci spune că are o sensibilitate…; că nu-i rezistă inima…; că este… Și dacă, să presupunem, va da ceva bani pentru săraci, o…, îi va da pentru așa-numita horă filantropică. Va juca și își va da banii săi. Dar unul ca acesta nu este om social, ci se înșeală pe el însuși dacă crede că este social. Este un om lumesc.
Trupește creștinul se află în lume, în timp ce duhovnicește este în afara ei
Datorită acestei înțelegeri greșite a corintenilor, Apostolul Pavel scrie în prima sa Epistolă: „V-am scris în epistolă să nu vă amestecaţi cu desfrânaţii, dar nu am spus, desigur, despre desfrânaţii acestei lumi, sau despre lacomi, sau despre răpitori, sau despre închinătorii la idoli, căci altfel ar trebui să ieşiţi afară din lume. Dar eu v-am scris acum să nu vă amestecaţi cu vreunul, care, numindu-se frate, va fi desfrânat, sau lacom, sau închinător la idoli, sau ocărâtor, sau beţiv, sau răpitor”[4].
Adică v-am scris în Epistolă să nu vă amestecați cu desfrânații și cu oamenii stricați, însă nu m-am referit în general la toți desfrânații lumii. Pentru că voi merge la măcelar, la băcan, la brutar. Acești oameni se poate să-și înșele femeile lor, se poate să fie stricați, se poate să fie hoți, să fie răpitori, să fie închinători la idoli. Asta nu mă interesează, ci voi merge la brutar să cumpăr pâine și la zarzavagiu să cumpăr zarzavaturi. Iar dacă va trebui să nu vă amestecați cu aceștia care sunt în lume, spune Apostolul Pavel, atunci va trebui să ieșiți, să plecați din lume, să vă suiți în munți. Nu m-am referit la aceasta, spune Apostolul, ci m-am referit la faptul că dacă vreun oarecare frate are faimă de om stricat, lacom sau orice altceva, cu unul ca acesta să nu aveți nici o legătură. Și spune aceasta, atât ca să-i protejeze pe creștini ca să nu se întineze, adică să nu fie atrași și ei de aceleași păcate, cât și pentru a-l da ca pildă pe acest frate și astfel să-l facă să-și vină întru sine.
Așa că pot trăi în orașul în care m-am născut, deși orașul poate fi idolatru, apostaziat de la Dumnezeu. Cei Trei Tineri și Daniil cum au trăit în Babilon? Și mai ales în palatul lui Nabucodonosor. Minunat. Cum a trăit Tobit împreună cu familia sa în păcătoasa Ninive? Și mulți alții. Mă refer numai la nume cunoscute din Sfânta Scriptură. Estera, această regină din Iudeea ce avea de bărbat pe împăratul Persiei, care făcuse din casa lui harem, cum trăia? Și-a păstra credința părintească. În cinstea ei există în Vechiul Testament și o carte ce-i poartă numele.
[1] Fericitul Augustin, Confesiuni, Cartea VIII, Cap. VII, 17: „Ceream de la Tine neprihănire și mă rugam: «Dă-mi, Doamne, neprihănire și înfrânare, dar nu chiar imediat!», căci mă temeam că vei răspunde rugăciunii mele pe dată și că mă vei vindeca prea repede de boala poftei trupești, pe care voiam mai degrabă să o satisfac decât să o sting”.
[2] Romani 12, 15; cf. Psalmul 34, 13-14; Înț. lui Sirah 7, 32-36; I Corinteni 12, 12-30; I Ioan 1, 3-7 ș. a.
[3] Ecclesiastul 7, 2-4.
[4] I Corinteni 5, 9-11.
Fragment din cartea CREȘTINII ÎN LUME, Ierom. Atanasie Mitilineos
