În data de 27 mai a fiecărui an, Biserica Ortodoxă face pomenirea a doi Sfinți, foști soldați. Este vorba despre Sfântul Iuliu Veteranul, un Mucenic care a trăit în secolele III – IV și a primit mucenicia pentru că a refuzat categoric să se lepede de credința sa în Hristos pentru bani, și despre Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul, fost soldat și prizonier de război, ajuns astăzi unul dintre cei mai cunoscuți Sfinți ai Bisericii noastre Ortodoxe.
Pentru că mulți dintre dumneavoastră cunoașteți deja, cu siguranță, viața, minunile și faptele alese ale Sfântului Ioan Rusul, am hotărât să dedicăm acest editorial unui fapt mai puțin cunoscut publicului larg, și anume: cum au fost descoperite Moaștele sale și de ce se spune că, spre deosebire de alți Sfinți ai Bisericii noastre, pe el îl cinstesc până și musulmanii? Vă invităm să descoperiți răspunsurile în rândurile de mai jos!
Prizonier de război și îngrijitor de vite
Întâi de toate, se cuvine să consemnăm câteva detalii biografice. Sfântul Ioan Rusul s-a născut în jurul anului 1690 într-un sat din Rusia, pe timpul împărăției lui Petru cel Mare. A fost recrutat în armata țarului Petru cel Mare, pentru a participa la Războiul Ruso-Turc dintre anii 1710–1711. În timpul luptelor pentru dezrobirea Azovului, Sfântul Ioan a fost vândut ca sclav unui ofițer turc – guvernatorul regiunii Procopie (actualul Ürgüp din Turcia). Ajungând în casa acestuia și refuzând să se lepede de credință, a fost rânduit să se îngrijească de vite, însă acest lucru nu l-a mâhnit deloc. Pe măsură ce timpul trecea, turcii renunțau să-și mai bată joc de Sfântul Ioan, văzându-i statornicia în credință, hărnicia și smerenia, începând chiar să fie respectat de servitorii casei și de stăpânul său. Sinaxarul ne spune că, în timp ce se ruga, grajdul se umplea de bună mireasmă. Pentru viețuirea sa aleasă, s-a învrednicit de darul facerii de minuni, iar printre primele minuni săvârșite se numără cea a potolirii foamei stăpânului său, plecat în Pelerinaj la Mecca, cu o porție de orez pe care a cerut-o servitorilor în timpul mesei. Vestea s-a răspândit repede în tot ținutul, iar musulmanii au început să-l considere pe Sfântul Ioan un „wali”, adică un om sfânt. Cu toate acestea, el nu și-a schimbat modul de viață, trăind în umilință până la sfârșitul zilelor.
Cum au fost descoperite Moaștele Sfântului Ioan Rusul?
Având darul înainte-vederii, Sfântul Ioan a știut că în scurtă vreme va trece la cele veșnice. Astfel, a cerut să-i fie adus un preot care să-l împărtășească. Temându-se de turci, preotul i-a adus Sfintele Taine într-un măr pe care îl scobise și astfel Sfântul și-a dat sufletul în mâinile Domnului, pe 27 mai 1730. La trei ani de la trecerea la Domnul, în luna noiembrie a anului 1733, Sfântul Ioan i s-a arătat în vis preotului care îl împărtășise ultima dată, spunându-i că trupul său a rămas, neputrezit, așa precum îl îngropaseră. I-a poruncit să îl scoată cât mai degrabă din pământ, ca să se bucure cu toții de binecuvântarea lui Dumnezeu.
Din pricina îndoielii, preotul amâna momentul dezgropării Sfintelor Moaște până când, într-o zi, o lumină cerească a strălucit puternic deasupra mormântului, ca un fel de coloană de foc. Luând cu el mai mulți credincioși, au deschis mormântul și, în următoarea secundă, au rămas cu toții muți de uimire: trupul Sfântului era, într-adevăr, neputrezit și, mai multe decât atât, mireasma și parfumul plăcut al osemintelor ieșeau din pământ ca dintr-un izvor.
Cuprinși de bucurie, au luat Sfintele Moaște şi le-au așezat în Biserica închinată Sfântului Gheorghie, locul în care Sfântul Ioan obişnuia să privegheze până târziu în noapte. Aici au stat până în anul 1832, când, din pricina unei confruntări dintre sultanul Mahmud al doilea și Ibrahim al Egiptului, Osman Pașa, trecând prin localitatea Prokopion, ca trimis al sultanului, jefuiește Biserica și dă foc Sfintelor Moaște, dorind să se răzbune pe creștini. Însă răzbunarea lui s-a transformat imediat într-o frică fără de margini: privind către foc, a văzut cum trupul Sfântului se mișca în mijlocul flăcărilor ca și cum ar fi fost viu. Înspăimântat, a fugit din acel loc, povestind musulmanilor minunea la care a luat parte.
A doua zi, locuitorii au împrăștiat cenușa și cărbunii stinși, găsind trupul Sfântului integru: nu arsese, nu mirosea a fum, ci era la fel de plin de mireasmă ca înainte. I-a rămas, în schimb, doar o urmă neagră de la jar, urmă care poate fi observată până astăzi, amintind de marea minune petrecută în 1832. În anul 1880, mâna dreaptă a Sfântului Ioan a fost trimisă în Muntele Athos, la rugămintea Părinților de la Mănăstirea „Sfântul Panteleimon” unde se află și astăzi. Ca mulțumire pentru această mare binecuvântare, călugării i-au sprijinit pe credincioșii din Prokopion să construiască un locaș de închinare Sfântului Ioan Rusul, unde au şi fost mutate Moaştele Sfântului, în anul 1898.
După conflictul dintre Turcia și Grecia din anul 1922, când Asia Mică a intrat sub stăpânirea turcilor, grecii din aceste locuri au fost nevoiți să plece, luând cu ei Sfintele Moaște și alte odoare din Biserici alături de lucrurile mai importante din gospodării. Astfel, după mai multe peregrinări, Moaștele Sfântului Ioan au ajuns pe insula Evvia, în actualul oraș Procopie, unde se găsesc până astăzi, continuând să facă minuni în viețile celor care i se roagă cu credință și îi cer ajutorul.
Așadar, să îl rugăm și noi pe Sfântul Ioan Rusul să mijlocească pentru noi către Hristos și către Multmilostiva Sa Maică pentru iertarea păcatelor noastre, pentru vindecarea de toate bolile sufletești și trupești şi pentru întărirea noastră în credinţa cea dreaptă. Să îngenunchem înaintea Icoanei sale cu o lumânare aprinsă în mâini și să-i cerem ajutorul în rugăciune: „Dacă Bunul Dumnezeu se va milostivi de mine pentru rugăciunile tale, atunci să mă tămăduiești fără șovăială, noule doctor fără-de-arginți, ca văzând aceasta să-ți mulțumesc ție și să-L laud în vecii vecilor pe Doctorul sufletelor și al trupurilor, prin cântarea: Aliluia!”.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
