Doi oameni stăteau de vorbă. Unul dintre ei era bogat, dar nu avea credință. Era mereu preocupat să nu-i lipsească nimic lui și familiei sale. După aceea, prietenul său l-a întrebat:
– Spune-mi, dacă ai avea doi copii, dar l-ai hrăni doar pe unul, pe celălalt chinuindu-l foamea, ar fi drept?
– Bineînțeles că nu, a răspuns bogătașul.
– Dar dacă l-ai îmbrăca tot pe acela, în timp ce al doilea ar tremura de frig, cum ar fi?
– Ar fi, desigur, o nedreptate.
– Și atunci, dacă tu singur spui că așa ceva este o nedreptate, de ce procedezi în felul acesta?
– Cum? – se indignă omul. Pe copiii mei îi tratez la fel, le arăt aceeași dragoste. De ce spui așa ceva?
– Nu m-am referit la copiii tăi, ci la alți doi frați buni, de care tu ar fi trebuit să ai grijă de-a lungul întregii vieți: sufletul și trupul tău. Iar tu nu ești drept cu acești frați. Te ocupi doar de unul, neglijându-l cu totul pe celălalt.
Aveți haine frumoase și sunteți bine hrăniți, tu și ai tăi, dar sufletul de ce are nevoie, nu vă întrebați? El nu poate purta decât haina credinței, de care tu nu te-ai îngrijit și nu se poate hrăni decât cu dumnezeiasca învățătură, cu dragoste și milă. Deci, nu uita de celălalt frate, fiindcă trupul și sufletul sunt ca doi frați buni, de nedespărțit. Unul nu poate trăi fără celălalt, îngrijește-i pe amândoi și atunci vei fi, cu adevărat, drept și fericit. Ferește-te să fii asemenea păcătosului care trăiește doar cu trupul în timp ce sufletul îi este mort.
„Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu și nimic mai mic ca omul fără Dumnezeu. “ (Sfântul Tihon)
Extras din Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe – Leon Magdan, editura Aramis – Patriarhia Română.
