Arhim. Ioan Kostov
Într-o zi de februarie a anului 1965, un autobuz plin de călători mergea din orașul nostru spre un alt oraș apropiat. Lângă șofer stătea un bătrân, mare la trup și viguros, cu o barbă albă, având în jur de 75 ani. Purta un palton greu cu guler de blană și o căciulă ce-i acoperea urechile. Autobuzul mergea încet pentru că ningea mereu. Când a ajuns la o curbă, lanțurile de la roțile din spate s-au rupt. Șoferul a frânat brusc, dar autobuzul s-a izbit de un alt autobuz, care se afla atunci acolo. Și toate acestea s-au petrecut în câteva secunde.
Șoferul a pierdut controlul mașinii și tot s-au înspăimântat. Atunci bătrânul, care stătea lângă șofer, a făcut semnul Crucii și a spus cu glas tare:
– Slavă Ție, Doamne, slavă Ție! Binecuvântat să fie numele tău, Preasfântă Maică a lui Dumnezeu, că ne-ai izbăvit în acest ceas!
După câteva minute celălalt autobuz a plecat, iar șoferul nostru și ajutorul său au coborât să pună din nou lanțurile. Atunci un călător tânăr s-a adresat bătrânului zâmbind și i-a spus:
– Iertați-mă, tovarășe, dar nu m-am putut abține din râs atunci când v-am auzit invocând ajutorul unor puteri cerești inexistente și când v-ați făcut semnul Crucii. „Din obișnuință”, îmi veți spune. „A doua natură”. Cu toate acestea văd că sunteți un om cultivat. Însă acum, în 1965, acestea sunt niște lucruri absurde.
Bătrânul, fără să se tulbure din pricina celor spuse, a răspuns:
– Îți voi răspunde cu plăcere, tinere. Și sunt gata, dacă dorești, să-mi fac și autocritica. Dar ascultă-mă! Până la un punct suntem cu toții niște fățarnici. Cu toții afirmăm că suntem atei, membrii devotați partidului, profunzi cunoscători ai marxismului și ai multor altele, dar vine o clipă în care omul autentic, care se ascundea atâta vreme înlăuntrul nostru, se descoperă. Tocmai aceasta s-a întâmplat și acum. Din locul în care te afli în autobuz nu ai putut vedea ce s-a întâmplat în spatele tău, însă eu, din locul în care stau, din care îi pot vedea pe toți, am putut vedea cum cel puțin 8-10 persoane și-au făcut semnul Crucii în clipa când ne primejduiam. Există niște lucruri pe care nu le poate tăia omul din rădăcină, deoarece încercând să facă așa, ar însemna să-și tragă afară cu sila măruntaiele sale. Și astfel se întâmplă să cădem mereu în aceeași greșeală. Adică, în timp ce lăuntric acceptăm că există o putere dumnezeiască, binefăcătoare și atotputernică, cu toate acestea, ne facem că nu o înțelegem.
– Cu mine nu se întâmplă nimic de acest fel, a spus tânărul.
Bătrânul a zâmbit și a continuat:
– Îngăduie-mi să-ți dovedesc, iubitul meu, că te înșeli. Cu puțin mai înainte ai spus că orice manifestare religioasă este o absurditate în anul 1965. Dar ce a fost aceea care te-a îndemnat să spui că au trecut 1965 de ani de atunci de când s-a născut Iisus Hristos, Mântuitorul lumii?
Tânărul i-a răspuns cu o prefăcută stăpânire de sine:
– Aceasta se datorează amintirii unui trecut rău, care acum este depășit și care trebuie șters cu desăvârșire. Dar din felul cum vorbiți reiese concluzia pe care vreți să ne-o spuneți, adică să credem în minuni.
După ce a tăcut puțin, bătrânul i-a spus:
– Da, prietene, există minunile lui Dumnezeu, în care și tu însuți vei fi obligat să crezi, precum și toți cei care se află aici în autobuz. Dar când veți vedea minunea, veți fi obligat să tăceți, deoarece dacă veți vorbi, vă veți primejdui să fiți închiși într-un azil psihiatric.
Autobuzul a ajuns pe drumul principal. A încetat să mai ningă și șoferul a putut să mărească viteza. Dar în clipa în care vorbea, călătorii care priveau la bătrân, au văzut că deodată a dispărut. Locul pe care stătuse era gol. Vreo doi-trei călători care stăteau lângă tânărul comunist și-au făcut semnul Crucii și au spus:
– Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot!
Unul dintre ei s-a întors spre călătorii ce stăteau pe scaunele din partea din spate a autobuzului și a strigat:
– Acum ați înțeles cine ne-a izbăvit din primejdie? Ne-a izbăvit bătrânul cu barba albă, ocrotitorul poporului rus, Sfântul Nicolae. Pot să mă închidă în azil psihiatric, însă vă voi avea martori pe voi pe toți și mai ales pe tine, prietene.
Tânărul comunist și-a plecat capul în palme, vădit rușinat.
