Un frate, viețuind într-o mănăstire de obște și fiind deseori biruit de mânie, și-a zis:
– O să mă duc în pustie; poate că acolo, neavând cu cine să mă cert, o să mă liniștesc de patimă.
Zis și făcut: a plecat din mănăstire și s-a dus în pustie. Odată, și-a umplut ulciorul cu apă și l-a pus pe pământ. Pe neașteptate, ulciorul s-a răsturnat. A doua oară s-a întâmplat la fel, și a treia oară. Înfuriindu-se, călugărul a luat ulciorul și a dat cu el de pământ. Ulciorul, firește, s-a sfărâmat.
Venindu-și în fire, fratele a început să cugete la cele întâmplate, a priceput că vrăjmașul și-a bătut joc de el și a zis:
– Acum sunt singur și patima mâniei tot mă biruie. O să mă întorc la mănăstire: pe cât se vede, peste tot este nevoie de lupta cu sine și de răbdare, dar mai ales de ajutorul lui Dumnezeu.
Extras din De ce nu sunt înger. Povești de trecut timpul cu folos – traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2018.
