Slavă Domnului pentru că ne-a ajutat să ajungem până aici! Am pășit în Săptămâna Mare, cunoscută și ca Săptămâna Patimilor – cea mai intensă și mai profundă perioadă din Postul Sfintelor Paști. Este săptămâna în care ne apropiem cu inima înfrântă și smerită de suferințele, trădarea și Răstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aceste zile încheie drumul de pocăință, rugăciune și nevoință trupească și sufletească pe care l-am parcurs în Postul cel Mare, pregătindu-ne astfel, cu multă cuviință și evlavie, pentru întâmpinarea Învierii Domnului – cea mai mare sărbătoare a creștinătății, prăznuită anul acesta de credincioșii ortodocși în data de 20 aprilie.
După cum citim în sinaxarul din Sfânta și Marea Sâmbătă, Săptămâna Patimilor Domnului se mai numește și Săptămâna Mare, „nu pentru că zilele ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că de-a lungul ei s-au săvârșit, și mai cu seamă Sâmbăta Mare, minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru”. Dincolo de Deniile care se săvârșesc în aceste zile, Săptămâna Mare mai are o caracteristică aparte prin faptul că mai ales zilele de vineri şi sâmbătă din Săptămâna Patimilor se ține un altfel de post, negru, ori pentru cei mai slabi – „xirofagie”. Ce înseamnă acest termen și ce prespune xirofagia? Aflați în rândurile de mai jos!
Cele două perioade de post
Înainte de a răspunde la întrebarea de mai sus, vă propunem să reținem câteva informații esențiale. Se pare că, în primele trei secole creștine, durata şi felul postirii nu erau uniforme în tot spațiul ortodox, astfel încât unii posteau o singură zi (în Vinerea Patimilor), alţii două zile, adică Vineri şi Sâmbătă înainte de Paşti, alţii trei zile, alţii o săptămână, iar alţii mai multe zile, chiar până la şase săptămâni înainte de Paşti. La sfârșitul secolului al III-lea, Postul Paștilor a fost împărţit în două perioade diferite, cu numiri distincte: Postul „Păresimilor”, care ţinea până la Duminica Floriilor, cu o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o singură săptămână, adică din Duminica Floriilor și până Ia Praznicul Învierii Domnului.
Etimologic, „Păresimile” sunt cele patruzeci de zile ale postului, „quadragesima” însemnând „patruzeci” în limba latină. Numărul 40 are, de altfel, o semnificație profundă în istoria mântuirii noastre: după Botezul de la Iordan, Mântuitorul a postit, stând în pustie pe „Muntele Carantinei”, adică al celor patruzeci de zile de post. Astfel, cele 40 de zile sunt și un simbol al drumului nostru duhovnicesc spre Înviere, nu fără a ne asuma, asemenea lui Hristos, un efort ascetic la nivel alimentar și spiritual deopotrivă. Numărul 40 are „rădăcini” și în tradiția veterotestamentară: potopul a durat 40 de zile și 40 de nopți; Moise a stat 40 de zile în Muntele Sinai înainte de a primi Legea, 40 de zile a călătorit Ilie prin deșert, fugind de răzbunarea reginei Izabela, iar evreii au călătorit 40 de ani prin pustiu din robia egipteană și până în Țara Sfântă.
Tranziția de la Postul Mare la Săptămâna Mare
Trecerea de la Postul Mare la Săptămâna Mare este marcată de două zile cu profundă semnificație liturgică și duhovnicească: Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor. Aceste zile fac în continuare parte din Postul Sfintelor Paști, ceea ce înseamnă că postirea noastră continuă, chiar dacă în Duminica Floriilor avem dezlegare la pește.
Sâmbăta lui Lazăr ne amintește de minunea învierii lui Lazăr de către Hristos, prefigurând propria Sa Înviere, în timp ce Duminica Floriilor celebrează intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, când mulțimile L-au întâmpinat cu ramuri de finic.
Ce este xirofagia?
Este un post mai aspru, atât fizic, cât și sufletesc. Biserica recomandă și îndeamnă ca mai ales în aceste cinci zile (luni, marți, miercuri, vineri și sâmbătă), credincioșii să postească cu strictețe, ținând chiar și post negru, însă după puterea fiecăruia, și să participe la toate slujbele speciale care se oficiază: Denii în fiecare seară, culminând cu Prohodul Domnului din Vinerea Mare și Liturghia pascală din noaptea de Înviere.
Pentru cei ce nu țin post negru, mai există încă o etapă de postire, care poartă și o denumire aparte: xirofagie. Termenul provine din grecescul ξηροφαγία, tradus prin „hrană uscată” și denumește o rânduială de postire aspră și smerită. Această formă de post presupune abținerea totală de la orice hrană gătită, de la ulei și vin, și consumul, doar o singură dată pe zi (de obicei seara), a unor alimente simple, „uscate”: pâine (sau fructe uscate precum smochine sau stafide) și apă.
În aceaste zile, postind mai aspru, ne alăturăm și noi, simbolic, lui Hristos în toate „etapele” Patimilor Sale:
- Luni, ne amintim de smochinul neroditor și de Iosif cel preafrumos – prefigurări ale Judecății și ale Răstignirii.
- Marți, Biserica ne cheamă să veghem, ca cele zece fecioare – cu candelele sufletului aprinse de rugăciune și milostenie.
- Miercuri, o pomenim pe femeia păcătoasă care Îl unge pe Hristos cu mir, ca un gest de dragoste și pocăință.
- Joi, retrăim Cina cea de Taină, instituirea Sfintei Euharistii și începutul pătimirii: trădarea lui Iuda, rugăciunea din Ghetsimani, arestarea.
- Vinerea Mare, tăcerea plină de durere a Prohodului însoțește punerea în mormânt a Domnului – o zi de post negru și rugăciune neîntreruptă.
- Sâmbăta Mare este ziua în care Hristos coboară în iad pentru a-i scoate pe cei ținuți din veac – biruința Sa desăvârșită asupra morții.
Un exemplu adânc al sensului acestei postiri severe a fost dat de Cuviosul Paisie Aghioritul, când unul dintre ucenicii săi l-a întrebat: „Gheronda, de ce în Săptămâna Mare pot să postesc trei zile, în timp ce în restul anului îmi vine greu să mă înfrânez?”. Răspunsul său a fost clar și plin de înțelepciune: „În Săptămâna Mare este întristarea pentru Patimile lui Hristos. Să presupunem că ți-a murit o persoană apropiată. Îți mai stă mintea la mâncare? Atunci nu numai că nu-ți mai pasă de mâncare, dar nici măcar apă nu-ți mai vine să bei.”
Săptămâna Mare reprezintă perioada cea mai intensă a Postului Paștelui, când suntem chemați să intensificăm rugăciunea, postirea și participarea la slujbele Bisericii. Aceasta nu este doar o comemorare istorică a Patimilor Domnului, ci o actualizare a lor în viața noastră spirituală, o călătorie alături de Hristos de la suferință la slavă, de la moarte la viață.
Astfel, în Săptămâna Mare, noi nu doar că trăim o tăcere exterioară, dar și o adâncă stare de compasiune, simțind aproape pe propria piele suferința Mântuitorului. Această înfrânare de la mâncare simbolizează jertfa, dar și iubirea de Hristos, care ne invită să participăm la suferințele Sale, chiar și prin micile nevoințe trupești. Participând la Denii, meditând la Patimile Domnului și intensificându-ne eforturile duhovnicești, ne pregătim inimile pentru a primi cu adevărată bucurie vestea Învierii. Să pășim, așadar, cu evlavie și smerenie pe acest drum alături de Hristos, culminând cu mărturisirea plină de bucurie dinaintea mormântului Său gol: „A înviat! Nu este aici!”.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
