Un trecător întâlnește un bătrân și îl întreabă:
– Vă mai amintiți de mine?
– Nu! Respinse bătrânul.
– V-am fost elev.
– Și ce faci acum în viața de zi cu zi?
– Ei bine, am devenit și eu profesor, îi zice tânărul.
– O … ca mine!
– … de fapt am devenit profesor fiindcă m-ați inspirat să fiu ca dumneavoastră.
– În ce moment al vieții ai decis să fi profesor?
Atunci tânărul îi relatează următoarea întâmplare:
Într-o zi, unul din prietenii mei, coleg, a venit cu un ceas nou, foarte frumos, iar eu am decis să îl fur și i l-am luat din buzunar.
Prietenul meu a remarcat lipsa și s-a plâns imediat profesorului nostru, care erați chiar dumneavoastră. Ați venit în clasă zicând:
– Ceasul acestui elev a fost furat în timpul cursului de azi. Cel care l-a luat să îl înapoieze imediat!
Eu nu l-am înapoiat.
Apoi ați închis ușa și ne-ați pus să ne ridicăm cu mâinile sus și ochii închiși.
Noi am închis ochii și dumneavoastră ne-ați căutat în buzunare. Bineînțeles, ați găsit ceasul la mine și l-ați luat. Ați continuat să controlați toți colegii și, când ați terminat, ați zis: deschideți ochii! Avem ceasul!
Nu mi-ați reproșat nimic și n-ați mai menționat vreodată acest episod; nimeni nu a știut cine a furat ceasul.
În acea zi dumneavoastră mi-ați salvat demnitatea pentru totdeauna!
A fost cea mai rușinoasă zi din viața mea!!!
Dar, a fost și ziua în care m-am hotărât să nu mai fur.
Și, datorită dumneavoastră, am înțeles ce trebuie să facă un adevărat profesor.
Vă amintiți de acest episod?
– Îmi amintesc de această situație, de ceasul furat pe care l-am căutat la toată lumea, dar nu îmi amintesc de tine pentru că și eu aveam ochii închiși în timp ce căutam … și adaugă mai departe: dacă pentru a corecta și educa, trebuie să umilești, înseamnă că nu ești un bun profesor!
