Această viață este un pod pe care treci pe malul celălalt, acolo unde te așteaptă Dumnezeu, ca să-L vezi „față către față” (I Corinteni 13, 12). În câteva minute de luptă și după câteva mici pătimiri în această viață, ai deschise înaintea ta, vii și cu putere, toate visele și doririle tale. Înșfaci cu putere viața veșnică și toate doririle Duhului pentru tine, dar și propriile tale doriri după viața duhovnicească și veșnică.
Dar trebuie să treci podul acestei vieți. Un mijloc pentru a-l trece este asceza multă, înfrânarea trupului care, adeseori, îmbolnăvește organismul și îl face mai puțin rezistent la condițiile vieții.
Un al doilea mijloc sunt bolile peste care dăm în calea noastră și de care suferim. Ele pot fi o binecuvântare, adică să vină de la Dumnezeu, dar pot fi și urmarea greșelilor și a neatențiilor noastre. De exemplu, stai în curent și răcești. Nu ești atent la alimentație și te îmbolnăvești. Toate acestea, când le pui înaintea lui Dumnezeu, în sensul de a I le încredința Lui, se transformă într-un instrument al lui Dumnezeu. Adică omul le smulge din cugetarea trupească și le pune în mâinile lui Dumnezeu.
Tot ceea ce trăim aici, toate cele de care ne bucurăm vor pieri acolo sus. Un singur lucru nu va înceta: iubirea pentru Dumnezeu. Chiar și cele mai înalte trăiri ale noastre seamănă cu un soare pictat pe o bucată de hârtie, în comparație cu legătura personală cu Dumnezeu și cu desfătarea de El. Singurul lucru care rămâne în existența noastră este strămutarea, zi și noapte, a inimii noastre în cealaltă viață.
Sursa: Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Despre boală, suferință și moarte, Ed. Sfântul Nectarie, Arad, 2019 via http://www.putna.ro.
