Unitatea Bisericilor

Potrivit Sfintelor Scripturi, unitatea Bisericii este sfânta legătură tainică a celor ce cred în Hristos, prin mărturisirea comună a credinţei, a nădejdii, a dragostei pentru mirele Hristos şi prin închinarea comună către El. Caracterul acestei unităţi îl găsim în Sfântă Scriptură.

În rugăciunea Mântuitorului nostru către Tatăl Său ceresc, se arată unitatea Bisericii. Urmând a merge spre patima Sa cea de voie, Iisus înalţă către Tatăl Său rugăciune stăruitoare şi plină de dragoste şi cere de la El ca să-i păzească pe toţi, cei care cred şi care vor crede în El, în legătura păcii: „Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul… Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, şi Eu în ei” (Ioan 17, 17-26). Deci unitatea Bisericii stă în unirea membrilor acesteia cu Hristos.

Toţi cei care au crezut în Hristos prin Sfinţii Apostoli, s-au unit cu Iisus şi s-au sfinţit în adevărul lui Dumnezeu-Tatăl. Deci unirea este lăuntrică, tainică, directă, dumnezeiască, desăvârşită, împlinită prin bunăvoinţa şi dragostea dumnezeiască şi nimeni nu se leagă prin legătură exterioară pentru a constitui unitatea. Cei care au crezut, au primit harul şi adevărul, lumina şi viaţa prin Iisus Hristos şi s-au unit cu El. Ce îi poate despărţi pe aceştia de unirea cea cu Hristos? Dacă această legătură este desăvârşită, care este rostul unor alte legături, al unei alte credinţe? Cei ce au crezut, au fost traşi către Mântuitorul de către Tatăl, Cel ce L-a trimis pe El (Ioan 6, 44) şi au primit harul răscumpărării; iar dacă adevărul i-a eliberat pe ei din robia păcatului, cine-i mai poate lipsi pe ei de libertatea cea în Hristos? Cei care au crezut, au devenit fii ai luminii şi părtaşi slavei celei veşnice, cine dar le poate lua luminarea şi slava? Cei care au crezut, au fost înfiaţi de Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos, deci cine poate nega sau înlătura această înfiere? Cei care au crezut, s-au făcut, prin dumnezeiasca Împărtăşanie, părtaşi Trupului şi Sângelui Domnului, rămânând în Hristos şi Hristos în ei, cine dar are puterea să rupă aceste legături dumnezeieşti ale unităţii?

Cei care cred, primesc Duhul Sfânt, Care constituie totdeauna aşezământul bisericii, înfătişând-o pe ea Una, Sfântă şi Sobornicească; deci cine poate sparge această unitate? Este zadarnică aşadar pretenţia unei legături exterioare şi a unei alte credinţe, mai ales a uneia respinse de Scripturi, pentru a asigura mântuirea celor ce cred în Domnul Iisus Hristos.

Fragment din cartea Sf. Nectarie de Eghina – De ce Papa și supușii lui s-au despărțit de Biserica lui Hristos, Editura Evanghelismos, 2011.

Total
1
Shares
Previous Post

Viața de azi

Next Post

Să păstrăm cu orice preț pacea lăuntrică!

Related Posts