Preot Sorin Croitoru
Un suflet mut de disperare,
Rămas pe lume-al nimănui,
Înviforat de-o întrebare
Ce vrând s-o pună, n-are cui,
Căci nu cutează ea, sărmana,
Să-L ia la rost pe Dumnezeu,
Și-și strânge între dinți dojana:
“De ce, Stăpânul meu, tot eu”?..
O viață-ntreagă-n văduvie
Și singurul ei fiu acum
E mort, zăcând pe năsălie,
Și-l duc pe ultimul său drum..
De-atâta plâns, abia mai vede
Că mii de oameni merg cu ea..
De-atât suspin, abia mai crede
Că Cerul binele i-l vrea..
Deodată, îi apare-n față
Acel ce lumea a zidit,
Acel ce suflă-n trupuri viață
(El Însuși “Viața” S-a numit!)
Iisus, Profetul despre Care
Până-n Nain s-a auzit,
– Să fie pură întâmplare? –
Pe-același drum S-a nimerit!
Atâta lume-L însoțește,
Sunt mii și mii în jurul Lui..
Întreg cortegiul se oprește,
Văzând cortegiul mortului.
Iisus atinge-acum sicriul,
Privind spre mort cu ochi de Domn..
De-odată-i strigă tare fiul,
Dorind să-l scoale.. dintr-un somn!
Iar fiul văduvei învie,
Privind în jur nedumerit,
Căci nu-nțelege ce să fie
Cu-acest vacarm ce l-a trezit..
Un soare splendid strălucește
Deasupra micului Nain..
Iisus cu-ai Săi acum pornește
Să schimbe-n bine alt destin..
O mamă-și mângâie feciorul
Ce mort era și-acum e viu,
Privindu-și Binefăcătorul
Ce-ncet, Se pierde în pustiu..
