de Pr. Stefan Anagnostopoulos
Bucură-te, Mireasă nenuntită! Și iarăși și de multe ori: Bucură-te, Mireasă nenuntită!
Așa cum știți, iubiți credincioși, așa cum vedeți, în Postul Mare și în fiecare Vineri, în Biserica noastră se cântă Acatistul Bunei Vestiri. Acatistul este una din cele mai frumoase slujbe și, totodată, una din cele mai înălțătoare rugăciuni. Acatistul este legat totdeauna cu Pavecernița Mică.
În Postul Mare când citim Pavecernița Mare, Luni, Marți, Miercuri și Joi nu se citește Acatistul. Se cântă însă în fiecare Vineri, iar Sâmbăta și Duminica se citește împreună cu Pavecernița Mică. De asemenea, Acatistul Bunei Vestiri nu se spune în Săptămâna Mare și nici în Săptămâna Luminată. În tot timpul anului el este legat obligatoriu cu Pavecernița Mică. Cine citește Acatistul Bunei Vestiri în fiecare zi seara, chiar și la amiază sau dimineața, va primi mult ajutor de la Maica Domnului.
Acolo unde Maica Domnului este cinstită în mod deosebit este Sfântul Munte Athos, care este considerat și Grădina ei. Pentru monahii athoniți Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este singura ocrotitoare. Fericiți vom fi de vom dobândi și noi această simțire duhovnicească. Adică trăirea că ea este și pentru noi singura ocrotitoare, mijlocitoare și rugătoare.
Toată slujba Acatistului, cu cele douăzeci și patru de litere ale alfabetului grecesc, ne descrie, mai întâi, Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, vizita Fecioarei la Elisabeta, care, așa cum este cunoscut, avea să-l nască după câteva săptămâni pe Cinstitul Înaintemergător. De asemenea, Acatistul Bunei Vestiri se referă la săltarea pruncului în pântecele Elisabetei și la cuvintele prin care o fericește pe Fecioara.
În continuare se referă la bănuielile logodnicului Iosif, care nu putea să înțeleagă marea Taină a întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul în pântecele Fecioarei Maria, precum și la neclintita lui credință de după aceea în adevărul pe care i l-a descoperit Îngerul Domnului.
Acatistul ne mai descrie pe scurt Nașterea Mântuitorului Hristos, închinarea păstorilor și a magilor. Apoi Întâmpinarea Domnului de către Simeon Primitorul de Dumnezeu, fuga în Egipt și multe altele.
Multe heretisiri îi rostesc Maicii Domnului Arhanghelul Gavriil, logodnicul Iosif, păstorii, magii, cereștile puteri îngerești și toți creștinii care cred în Dumnezeirea și omenitatea Domnului nostru Iisus Hristos, întrupat de la Duhul Sfânt prin mijocirea Fecioarei Maria.
Răspunsul nostru la aceste heretisiri este: Bucură-te, Mireasă nenuntită! Dar ce înseamnă: Bucură-te, Mireasă nenuntită? Mirele Bisericii aici, în Acatist, este și Dumnezeu Tatăl. Mireasa Sa este Fecioara Maria, de vreme ce ea este cea care L-a născut pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Cel de o ființă cu Tatăl, ca Dumnezeu și Om, în persoana lui Iisus Hristos, Mirele Bisericii.
Dar Maica Domnului este și „Mireasă nenuntită”. Și este cu adevărat nenuntită, deoarece L-a născut pe Hristos fără bărbat și din Duhul Sfânt. Cum a intrat Hristos, adevăratul Dumnezeu, în pântecele Fecioarei, aceasta rămâne o taină neînțeleasă pentru mințile noastre limitate și sărace.
De neînțeles este chipul zămislirii chiar și pentru Îngeri și Arhangheli și toate celelalte puteri cerești. Numai Dumnezeu Însuși cunoaște chipul pe care l-a folosit ca să se săvârșească această zămislire și să se facă om, om desăvârșit, fără să înceteze să fie și Dumnezeu desăvârșit, Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.
De aceea, frații mei, creștinul care rostește regulat cu metanierul: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!” sau: „Bucură-te, Mireasă nenuntită!”, acel creștin va afla mult Har și de multă bogăție duhovnicească se va bucura, și, desigur, îi sunt auzite toate cererile lui. În tradiția Bisericii noastre s-a păstrat și următorul fapt minunat despre puterea pe care o are Acatistul acesta.
Mai demult, adică mai înainte de anul 1800, existau mulți tâlhari, așa cum este cunoscut, care se ascundeau pe la răscrucile drumurilor și atacau prin surprindere pe trecători. Unul dintre aceștia, un căpitan de tâlhari, pusese pe unii din camarazii săi la o astfel de răscruce pe unde treceau oamenii dintr-un oraș în altul. Și cei care treceau, fie unul singur, fie mai mulți, erau atacați și jefuiți. Nu le făceau nici un rău, nu-i răneau, nu-i băteau, ci le luau banii și îi lăsau să plece.
Odată a trecut pe la acea răscruce și un monah sfânt. Tâlharii l-au oprit, dar neavând ce să-i ia, l-au lăsat să plece. Acela însă nu a plecat, ci i-a rugat pe tâlhari să-l ducă la bârlogul căpitanului lor. Atunci aceia l-au întrebat:
– Ce vrei de la el?
– Vreau să vă spun ceva foarte important. Peste puțin timp va trece pe aici un negustor foarte bogat, încărcat cu diamante. Iar căpitanului vostru vreau să-i spun cum este îmbrăcat, ca să vă fie ușor să-l prindeți.
Așa s-a și făcut, nu pentru ca să-i facă hatârul, ci pentru câștigul ce-l nădăjduiau. Și astfel l-au dus la șeful lor. De îndată ce s-au întâlnit, monahul i-a spus căpitanului să-i cheme pe toți oamenii lui de față. Acela a poruncit și toți au venit de față.
– Unul lipsește, a spus monahul. Aduceți-l și pe acela aici!
– Nu poate veni, pentru că acum face mâncare pentru amiază.
– Nu se poate, trebuie să-l aduceți și pe acela!
Atunci căpitanul a trimis pe unul dintre ei să-l cheme, dar acela nu voia să vină, însă l-a apucat cu sila și astfel l-a adus înaintea monahului. De îndată ce bucătarul l-a zărit pe monah, nici nu voia să se uite la el. Însă nici monahul nu s-a întors să-l privească. Deodată bucătarul a început să tremure din totul trupul lui. Atunci monahul l-a întrebat:
– Bucătare, de ce tremuri?
Acela fiind silit, a fost nevoit să mărturisească că este demon și s-a prefăcut în om, ca să-l urmărească de aproape pe căpitanul de tâlhari.
Tâlharul acesta avea un obicei bun: se ruga la Maica Domnului în fiecare zi. Și cum se ruga? Îi citea Acatistul dimineața, la amiază și seara. Acest obicei bun l-a luat de la mama sa, încă de când era acasă copil mic, când a învățat pe de rost Icoasele și Condacele Acatistului. Mai târziu, după ce s-a făcut mare a luat-o pe un drum greșit și s-a făcut tâlhar, dar cu toate acestea nu a lăsat nici o zi fără să rostească Acatistul. Și astfel Maica Domnului se afla mereu lângă el și-l păzea. Și-l păzea pentru că Maica Domnului aștepta o ocazie ca să-l mântuiască; aștepta să-l aducă la pocăință, să-și schimbe viața și astfel să-l mântuiască.
Demonul în chip de bucătar a fost trimis și el de mai-marele lui ca să-l omoare și să-i ia sufletul lui în iad. Însă nu putea, pentru că-l împiedica Acatistul Maicii Domnului. Aștepta și el o ocazie, atunci când avea să uite, chiar și o singura dată, să rostească Acatistul. Atunci ar fi fost descoperit, fără ocrotirea Maicii Domnului, ar fi pricinuit între tâlhari vreo neînțelegere în privința împărțirii prăzilor, iar aceia, desigur la îndemnul diavolului, l-ar fi omorât pe căpitan și i-ar fi luat sufletul în iad. Însă Maica Domnului îl apăra; îl apăra datorită Acatistului ei.
Cu toate că acela era tâlhar, însă nu era ucigaș. Deși viața lui era urâtă, rea, antievanghelică, însă Dumnezeu Care nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu, și Care auzea rugămințile Preasfintei Sale Maici, i-a dat prilejul să se mântuiască.
De îndată ce căpitanul de tâlhari a auzit această mărturisire a demonului-bucătar, într-o clipă s-a luminat. Și-a dat seama de marile lui păcate și în acea clipă s-a pocăit și s-a mântuit. Pocăința lui i-a mișcat sufletește și pe ceilalți tâlhari care, prin sfătuirile acelui monah sfânt, cu toții au fost povățuiți la marea Taină a milostivirii lui Dumnezeu, adică la Taina Spovedaniei. Și după ce s-au îndreptat în faptă, întorcând tuturor cele furate, toți tâlharii, dimpreună cu căpitanul lor, s-au mântuit. I-a mântuit Acatistul Maicii Domnului.
Așadar, Acatistul Bunei Vestiri, iubiții mei, are o uriașă însemnătate pentru mântuirea noastră, atunci când îl citim sau îl rostim pe de rost în fiecare seară cu evlavie. Ne dăruiește ajutor grabnic în strădania și în nevoința noastră, pe care o facem fiecare zi ca să ne biruim patimile; ca să biruim răul, păcatul și pe diavolul.
De altfel, Maica Domnului ne îndeamnă și ne spune mereu: „Cheamă-mă!”, „Chemați-mă!”, „Chemați numele meu și eu vă voi ajuta întotdeauna”. „Chemați-mă cu: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă!» sau cu:«Preasfântă Născătoarea de Dumnezeu, ajută-ne!» sau «mântuiește-mă» sau «mântuiește-ne»”.
Această chemare este și un imn liturgic, căci de fiecare dată când pomenim numele Maicii Domnului la Dumnezeiasca Liturghie, la Vecernie sau la Utrenie, psalții răspund cu: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!”.
„Și eu voi veni”, ne făgăduiește ea, „și vă voi ajuta în toate nevoile, în toate ispitele vieții voastre, în toate necazurile, mâhnirile și întristările voastre. Voi fi totdeauna lângă voi. Iar la ieșirea sufletului vostru vă voi fi mijlocitoare și vă voi păzi de demonii aceia nemilostivi. Încă și la a Doua Venire a Fiului meu și Judecătorului tuturor și atunci voi fi lângă voi”.
Iubiți creștini, să iubim această rugăciune a Acatistului și să chemăm mereu numele Maicii Domnului, iar ea ne va deschide porțile Raiului și ne va mântui. Vă doresc tuturor să vă învredniciți de fericirea aceasta! Amin.
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.
