Părintele Dan Damaschin din Iași este cunoscut pentru activitatea filantropică și duhovnicească prin care a ajutat peste 3.000 de mame aflate în risc de avort sau cu mulți copii. Asociația „Glasul Vieții” a sprijinit peste 10.233 de copii cu cele necesare traiului zilnic şi pentru a finaliza cu bine studiile. În plus, elevi din familii defavorizate, care învață la diverse școli din Iași, primesc cazare gratuită în trei internate. În „Cartierul Vieții” s-au ridicat cinci case cu mai multe apartamente, pentru mame și copii aflați în impas. De asemenea, au fost construite din temelie, achiziționate și reparate capital peste 160 de case pentru familii nevoiașe. În curând, la Clinica „Veronica” din Iași, mame și copii vor beneficia de investigații medicale și tratamente gratuite la standarde europene. Aceasta este doar o parte din munca și jertfa Părintelui Damaschin pentru marea lui familie.
Pentru realizarea acestui reportaj am petrecut o zi împreună cu Părintele Dan Damaschin, însoțindu-l la Biserica „Sf. M. Mc. Ștefan”, la Centrul social „Glasul Vieții”, la Centrul educațional „Sfinţii Cosma și Damian”, la Clinica „Veronica” și la Biserica Maternității „Cuza Vodă” din Iași. Părintele cunoaște situația fiecărui beneficiar din „familia lui”, ascultă, mângâie, rezolvă probleme, aleargă dintr-un loc în altul și răspunde la telefon, care sună neîncetat de parcă e o centrală. Chiar dacă echipa care îl ajută este mică, aceasta realizează fapte mari, pentru că „motorul” ei este ca o inimă mare.
Activitatea de sprijin duhovnicesc și filantropic a Părintelui Dan Damaschin a început odată cu slujirea lui ca preot de parohie. Apoi, în anul 2005, la Biserica Maternității „Elena Cuza” din Iași, a început să ajute mame în risc de avort și cu mulți copii. Șapte ani mai târziu, în 2012, Părintele a înființat Asociația „Glasul Vieții” cu scopul de a ajuta mamele aflate în impas material, financiar, medical și nu în ultimul rând duhovnicesc. De atunci, proiectele sociale au crescut foarte mult și s-au extins mult în afara județului Iași, fiind ajutate peste 3.000 de mame și peste 10.233 de copii. Principala preocupare a Părintelui a fost și este aceea de a păstra darul vieții și mă refer aici la mamele aflate în risc de avort pe care le-a întâlnit, după cum ne-a mărturisit: „Le-am întrebat pe mame de ce anume au nevoie pentru a nu face avort. Și mi-au răspuns că au nevoie urgentă de alimente, haine, bani etc. Și am sprijinit pe fiecare cu ceea ce avea nevoie, unde a fost nevoie am cumpărat o vacă sau o capră, am reparat sau cumpărat o casă pentru a salva viețile multor copii. De asemenea, am ajutat mulți copii ale mamelor însărcinate să meargă la școală. Și treptat am crescut la ceea ce vedeți azi… Eu sunt doar un instrument în mâinile lui Dumnezeu, care a lucrat prin oameni pentru a salva viețile unor îngerași”.
Lunar, Asociația „Glasul Vieții” oferă ajutor pentru 2.000 de mame
De un an și jumătate, de când este paroh la Biserica „Sfântul M. Mc. Ștefan” din Țicăul Iașiului, Părintele Dan Damaschin a reparat și pictat Biserica și a ridicat Centrul social „Glasul Vieții”, unde asistenții sociali iau în evidență mamele nevoiașe, realizând pentru fiecare o anchetă. Aici, Sfânta Liturghie mângâie duhovnicește, după care mamele sunt așteptate la spovedanie, pentru a-și ușura sufletul și a primi sprijin duhovnicesc. În jur de 1.000 de mame vin lunar la sediul asociației pentru a primi sprijinul necesar supraviețuirii: alimente, scutece, lapte praf, medicamente, articole de igienă și curățenie. Alte 1.000 de femei, aflate în risc de avort și cu mulți copii, primesc acest ajutor acasă, prin intermediul microbuzelor asociației. Acest ajutor lunar este estimat la 20.000 de euro.
Un proiect filantropic care se desfășoară mai ales în perioada rece este „Lemnul pentru bucurie”, prin care peste 250 de familii aflate în situații de sărăcie extremă, din zonele Moldovei, primesc lemne de foc atât de necesare pentru supraviețuirea pe timpul iernii. Am văzut personal modul în care Părintele discută cu aceste mame, cerându-le și condiționând primirea sprijinului material de punerea rânduielii în viață prin spovedanie, Împărtășanie, cununie religioasă acolo unde este cazul, participarea la Sfânta Liturghie, prezența copiilor la școală și un comportament civic corespunzător.
În curând, tratament gratuit la Clinica „Veronica”
Clinica „Veronica” din Iași este, după cum ne-a spus Părintele Dan Damaschin, „singurul proiect din țară, conceput pentru salvarea vieții mamelor greu încercate, cu mulți copii și a tuturor persoanelor aflate în dificultate. În misiunea noastră întâlnim foarte multe mame care rămân fără asigurare medicală după lăuzie, situație care lasă mama fără îngrijire tocmai atunci când organismul, slăbit de sarcină și de naștere, ar avea nevoie de cea mai mare protecție. După ce ne-am confruntat cu un număr foarte mare de cazuri de cancer și boli grave la mame și copii, pentru care sistemul public de sănătate «nu are soluții», am luat decizia de a pune bazele Centrului medico-social pentru mame și copii – «Clinica Veronica». Aici mamele și copiii vor beneficia de investigații medicale și tratamente gratuite, hrană și tot ceea ce au nevoie pentru traiul zilnic”.
S-a investit foarte mult în această clinică, nu doar pentru pregătirea imobilului la standarde moderne de calitate și securitate, ci și pentru aparatura medicală de specialitate: RMN, CT, aparate de ecografie și radiografie. „Clinica Veronica” va oferi tratament gratuit și va cuprinde următoarele secții: secție de imagistică, cu RMN, CT, ecografie și radiografie dentară; secție de internare de zi cu specialitățile pediatrie, ginecologie și cardiologie; secție de stomatologie; cabinete de consultații din toate specialitățile medicale și chirurgicale (medicină de familie, neurologie, oftalmologie, ORL, pneumologie, gastroenterologie, endocrinologie, nefrologie, reumatologie, dermatologie); secție de recuperare medicală cu fizio-kinetoterapie; laborator de analize medicale; farmacie; centru de consiliere a adicțiilor; cantină socială; Capela „Sfânta Veronica”; cabinet de asistență socială.
Părintele Dan Damaschin intenționează să sfințească această clinică medicală în următoarea perioadă, după cum a precizat: „O vom sfinți imediat ce echipa noastră va putea finaliza demersurile pentru autorizarea clădirii și a cabinetelor, pentru ca toate motoarele clinicii să funcționeze în parametri optimi. Scopul nostru este ca un număr cât mai mare de mame și copii să ne treacă pragul, să găsească rezolvare și alinare, putând păși vindecați spre ieșire, mulțumind și dând slavă lui Dumnezeu pentru ajutorul primit!”.
Bursele „Grăuntele de Iubire”
În biroul Părintelui Damaschin, am văzut listele cu cei peste 10.233 de copii, orfani sau sărmani, care au fost ajutați pentru asigurarea traiului zilnic și cărora li s-a adus o mângâiere prin echipa Părintelui. „Bursele «Grăuntele de Iubire» ne oferă fiecăruia șansa de a deveni om bun la Crăciun, la Paști și la începutul anului școlar. Oferim donatorilor posibilitatea de a susține, împreună cu noi, un copil sărman cu condiția ca omul bun să sprijine, în fiecare sezon sau în rate lunare, creșterea și educarea unui copil lipsit, într-o mică sau o mai mare măsură, de sprijinul și dragostea de care are nevoie. De curând, donatorul are posibilitatea de a prelua desaga plină cu de toate de la «Depozitul Faptelor Bune» și să o ofere personal copilașului ales. Pe lângă desaga noastră, nu ne supărăm, ci chiar îi încurajăm pe donatori să vină și ei cu daruri după posibilitatea fiecăruia. Donatorii au posibilitatea să sprijine copilașul ales în toate cele trei mari campanii: «Grăuntele de Iubire», «Grăuntele de Lumină» și «Grăuntele de muștar»”, a completat părintele.
Unul dintre cazurile despre care ne-a vorbit Părintele Damaschin este cel al lui Vasilică, un băiețel care are opt frați și care a rămas fără ambii părinți: „L-am găsit fără lacrimi, cu o tristețe înfricoșătoare în ochii lui mari, albaștri. Nu mai găsea puterea de a ne asigura că totul va fi bine, pentru că acel colț de lume în care găsise speranță dispăruse odată cu moartea mamei sale din cauza unui AVC. Și-a revenit mult prea greu din cumplita tragedie, după ce am mers împreună în Tabăra «Marea Vieții». După ce i-am smuls câteva zâmbete, mi-a mărturisit că atunci când va fi mare dorește să ajungă doctor, pentru a vindeca toate mămicile bolnave și pe toți cei sărmani și neajutorați. La așa mărturie nu pot decât să-i promit că totul va fi bine, chiar dacă acest bine va însemna ani mulți de muncă, de dragoste și de speranță”.
Trei internate gratuite pentru elevi din familii nevoiașe
L-am însoțit pe părintele Dan Damaschin în vizita zilnică pe care o realizează la cele trei internate gratuite pentru elevii proveniți din familii afectate de sărăcie extremă, reunite sub denumirea Centrul educațional „Cosma și Damian”. Am luat masa cu acești copii și adolescenți minunați, care învață la diverse școli din Iași. Ei beneficiază de meditații gratuite, masă caldă, activități de recreere și desigur cazare. Asociația „Glasul Vieții” oferă asemenea servicii în trei locații cu o capacitate de 40, respectiv 30 și 30 de locuri, adolescenții având condiții excelente pentru a obține rezultate bune la școală. Alți 10 elevi primesc o bursă lunară de 400 de euro, pentru a finaliza cu bine studiile. Unii dintre foștii elevi bursieri, după ce-au terminat studiile, s-au alăturat echipei părintelui Damaschin și acum lucrează în activitatea filantropică, așa cum este cazul părintelui Antonie și al tânărului Mădălin. Părintele Damaschin ne-a mărturisit că a gândit aceste servicii adresate tinerei generații: „Pentru a preveni abandonul școlar, traficul de persoane, cerșetoria și infracționalitatea juvenilă”.
Un proiect filantropic iubit de copii este „Vacanța la mare, visul fiecărui copil”, prin care peste 1.650 de micuți cu rezultate excepționale la învățătură au fost recompensați cu o tabără la mare în perioada verii, iar în timpul iernii la munte. Pentru anul 2023, Părintele a reușit să amenajeze o tabără permanentă la malul Mării Negre, în care să poată bucura cât mai mulți copii. De cele mai multe ori, Părintele îi însoțește pe copii în tabere, implicându-se în toate detaliile de organizare, suport financiar și duhovnicesc pentru fiecare beneficiar.
Case pentru mame și copii în „Cartierul Vieții”
„Cartierul Vieții” cuprinde mai multe case mari cu mai multe apartamente, fiind un alt proiect dezvoltat de Asociația „Glasul Vieții” prin care se oferă locuințe mamelor cu mulți copii din medii defavorizate, după cum ne-a menționat părintele Dan Damaschin: „Cu ajutorul unor oameni cu suflet mare, am înălțat cinci case în care sute de copii «ai nimănui» vor crește frumos, pentru a ajunge oameni mari. În «Cartierul Vieții» avem Centrul Holboca dat recent în folosință, Centrul Valea Lupului, Casa de la Rediu pentru mame însărcinate, Casa Tudor Neculai pentru mamele tinere și Casa Cicoarei. Aici, copiii vor găsi căldura și dragostea atât de necesare pentru a ajunge oameni mari, la propriu și la figurat. De asemenea, prin proiectul «Familia, binecuvântarea lui Dumnezeu!» se asigură materiale de construcție și bani pentru refacerea și construirea locuințelor mamelor singure, familiilor numeroase și a tinerilor proveniți din centre de plasament, deveniți la rândul lor părinți. Prin intermediul acestui proiect au fost construite din temelie, achiziționate și reparate capital peste 160 de case. Așa că împreună cu Dumnezeu creștem oameni mari!”.
Spre sfârșitul zilei, am pășit împreună cu Părintele în Biserica Maternității „Cuza Vodă” din Iași, de unde a început întreaga activitate duhovnicească și filantropică a Părintelui Damaschin. La începutul activității sale aici a reparat Biserica și a amenajat un birou de lucru într-un fost grajd pentru cai. În fiecare an, peste 1.000 de mame primesc ajutor de urgență la ieșirea din maternitate, constând în: bani pentru transportul la domiciliu, scutece, haine pentru prunc și pentru mamă, lapte praf, medicamente și alimente pentru copiii de acasă etc. „În primii ani de slujire credeam că pot face o misiune preoțească aristocrată așa cum am învățat la facultate. Dar realitatea socială dură, pe care am întâlnit-o, m-a făcut să înțeleg că viața noastră nu are sens fără iubire jertfelnică. Sunt creștin doar în măsura în care îmi asum această iubire jertfelnică care este urmarea iubirii lui Hristos, Care și-a dat viața pentru noi. Așa că ne jertfim pentru a salva vieți, dând un sens și vieții noastre. Împreună suntem o mare familie”, a spus Părintele Dan Damaschin în încheierea discuției noastre.
Ștefania Coșuleanu
Sursa: http://ziarullumina.ro