SALVAREA
Nimeni nu îndrăznea să se apropie de satul Manutin. Până și locuitorii lui începeau încet-încet să îl părăsească: mai exact, cei care erau creștini, căci păgânii care se închinau idolilor se simțeau acolo în largul lor.
Vestea că în Manutin bântuiau demonii se răspândise în cetățile învecinate și ajunsese până în Alexandria Egiptului, la Patriarhul Teofil. Câțiva credincioși merseseră la el să îl roage să facă tot ce știe, ca să îi alunge pe diavoli, dar Teofil se apropia de sfârșitul vieții și nu a mai apucat să facă nimic pentru Manutin. Când în scaunul de ierarh i-a urmat Chiril, i-a revenit lui sarcina de a rezolva problema. Acesta a început să se roage și să țină post.
Într-una din zile, pe când Patriarhul Chiril stătea adâncit în rugăciune, un Înger i s-a arătat, sfătuindu-l să aducă în Manutin niște Moaște din Canopus, de lângă Alexandria. Erau Moaștele a doi Mucenici. Patriarhul le-a mutat dintr-o localitate într-alta, a ridicat în Manutin o Biserică în cinstea celor doi Sfinți, a așezat Moaștele acolo și, în scurtă vreme, duhurile au fost alungate.
Multe minuni s-au petrecut la racla Sfinților în anii în care aceștia „au locuit” în Biserica din Manutin. Mulți bolnavi care și-au căutat aici alinare s-au vindecat de cele mai neobișnuite boli. Boli de ochi, de picioare, de rinichi, de plămâni, de stomac, de ficat. Boli care la acea vreme erau incurabile sau foarte greu de tratat.
Sfinții aduși în Manutin li se arătau de multe ori în vis suferinzilor și le cereau ca – întâi de toate – să își pună ordine în viață, să se smerească, să fie milostivi. Abia apoi, după ce aceștia se îndreptau, îi făceau bine.
Așa s-a întâmplat și cu fiul mai marelui cetății Alexandria, căruia i se umflaseră ganglionii de la gât. Urla uneori de durere, se sufoca alteori și tatăl disperat să nu-și piardă copilul l-a dus la cei mai buni doctori, DAR nici măcar unul nu știa care e leacul bolii sale.
Atunci, părintele și fiul s-au dus la Moaștele Sfinților din Manutin, despre care auziseră că fac minuni. Au mers o dată, s-au rugat, dar nu au primit răspunsul dorit.
Au mers din nou, i-au implorat pe Sfinți să îl vindece pe băiat, însă totul a fost zadarnic. A treia oară a mers doar tânărul. „Ce să fac, Sfinților, ce să mai fac?” a izbucnit el, de cum a îngenuncheat lângă raclă. A stat acolo de dimineață până seara și, la un moment dat, doborât de tristețe, a ațipit.
În visul lui, se făcea că doi oameni s-au apropiat de el. Erau prea strălucitori, ca să le vadă chipurile, dar înainte să-i întrebe cine sunt, i-au vorbit ei: „Te vom ajuta, dar ca să te faci sănătos renunță la mândrie, dă-ți hainele scumpe celor ce n-au cu ce se îmbrăca, hrănește-i pe săraci și, apoi, pregătește un amestec, așa cum îți spunem noi…”
Când s-a trezit, băiatul a promis că își va schimba comportamentul. I-a ascultat pe Sfinții din vis și a fost sănătos, până când s-a întors, pentru o vreme, la apucăturile de dinainte. S-a îmbolnăvit atunci și mai grav, dar tot cei doi Sfinți din Manutin l-au salvat, după ce și-a schimbat viața în bine, pentru totdeauna.
CINE SUNT CEI DOI SFINȚI?
Cei care au făcut minunile din Manutin sunt Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan. Îi sărbătorim atât în 31 ianuarie – când ne amintim de martiriul lor, cât și în 28 iunie, când e pomenită aducerea Moaștelor lor în Manutin. Cei doi se numesc „doctori fără de arginți” pentru că vindecau mulți suferinzi fără să accepte vreo recompensă pentru munca lor.
Ambii Sfinți s-au născut la sfârșitul secolului al III-lea și au trăit pe vremea când Imperiul Roman era condus de Dioclețian (284-305), din ordinele căruia mulți creștini au fost persecutați și uciși.
Sfântul Chir s-a născut și a crescut în Alexandria Egiptului și a fost medic. Trei lucruri îl caracterizau: profesionalismul, fiind un doctor foarte bun; altruismul – nu cerea nimic în schimbul vindecării celor bolnavi; și credința. Fusese crescut într-o familie creștină; era creștin și își propovăduia credința în Hristos. A convertit mulți păgâni la creștinism, iar pe suferinzii pe care îi trata îi îndemna să se îngrijească și de suflet, nu doar de trup; să urmeze poruncile dumnezeiești și să facă binele, căci asta îi va ajuta să rămână sănătoși multă vreme.
În timpul persecuțiilor conduse de Dioclețian, Sfântul Chir a fost denunțat de prefectul Alexandriei că e creștin. Urma să fie prins și judecat, dar a reușit să fugă în Arabia, unde s-a călugărit. Aici, a primit de la Dumnezeu darul de a-i vindeca pe oameni prin rugăciune și prin cuvânt, săvârșind astfel multe minuni.
Cum l-a cunoscut pe Ioan?
Sfântul Ioan era grec, provenea din Edessa și ajunsese militar de rang înalt în armata romană. Când au început persecuțiile împotriva creștinilor, a renunțat la slujba militară și a plecat la Ierusalim. Cumva, a auzit poveștile despre virtuțile și despre minunile lui Chir. Acestea l-au impresionat atât de mult, încât a decis să plece în lume, ca să-l cunoască. L-a căutat întâi în Alexandria, dar nu l-a găsit. A cercetat apoi alte locuri prin care auzise că s-ar fi retras, dar nu a dat de el. Până la urmă a ajuns în Arabia unde l-a întâlnit.
Cei doi s-au împrietenit, iar Ioan a devenit ucenicul lui Chir care l-a învățat atât tainele vieții duhovnicești, cât și secretele medicinei. Împreună au pornit în lume, să le vorbească oamenilor despre credința în Hristos și să vindece bolnavii, fără a cere vreo plată pentru serviciile lor.
Umblând din loc în loc, Sfinții Chir și Ioan au aflat că o mamă numită Atanasia și cele trei fiice ale ei Teodota, Teoctista și Eudoxia au fost arestate pentru că erau creștine și au fost azvârlite în închisoare. Chir și Ioan știau ce chinuri le așteaptă și, temându-se că, sub tortură, cele patru ar putea renunța la credință, au decis să meargă în temniță pentru a le încuraja. Erau conștienți că își pun viața în pericol, dar nu au renunțat la gândul lor. Până la urmă, au fost prinși, au fost întemnițați și au fost condamnați la moarte, la fel ca Atanasia și fetele ei.
După ce au fost toți executați, trupurile Mucenicilor au fost îngropate în taină de către credincioși. Un secol mai târziu, când patriarh al Alexandriei era Sfântul Chiril, Moaștele Sfinților Chir și Ioan au fost mutate în satul Manutin, unde au alungat demoni și au vindecat mulți oameni. Apoi, după alte sute de ani, au fost duse la Roma.
Sfinții Chir și Ioan nu au fost doar medici în sensul obișnuit al cuvântului, ci și îndrumători duhovnicești. Sfaturile pe care li le dădeau bolnavilor – în timpul vieții lor – și minunile pe care le-au săvârșit după moarte au arătat că vindecarea nu e deplină în absența unui echilibru sufletesc și duhovnicesc. Ca „doctori fără de arginți”, au fost un exemplu de smerenie și de dăruire, de grijă și de delicatețe.
Sfinții Chir și Ioan îi ajută și azi pe oamenii apăsați de suferințe, numele celor doi fiind invocate în rugăciunile de la Sfântul Maslu, alături ale altor Sfinți vindecători, cu povești de viață impresionante, pe care am să vi le spun cândva.
Ioana Revnic
Sursa: http://basilica.ro
