Pe la mijlocul anului 1987, Stareţa s‑a îmbolnăvit de cancer la intestinul gros. Înainte de operaţie, a mers cu multă evlavie și credinţă în Creta, în localitatea Roustika de lângă Rethimnos, ca să fie binecuvântată cu Cinstitul Lemn de Preotul Stavros Ţagarakis. A trăit atunci cu intensitate lucrarea tămăduitoare a Cinstitei Cruci, simţind micșorarea cancerului. Totuși a fost operată la Londra, însoţită fiind de Stareţul nostru, Părintele Efrem, de monahia Efrema și monahia Macrina, care fusese șefă de secţie la Spitalul „Evanghelismos” din Atena. Stareţa luase împreună cu ea și Icoana Sfinţilor fără de argint, o veche binecuvântare a Stareţului Iosif Isihastul.
Rânduiala spitalului nu îngăduia vizitatori în timpul nopţii. Stareţa, necunoscând limba engleză și neputându‑se înţelege cu infirmierele, s‑a rugat Maicii Domnului să le lumineze și să le trimită atunci când avea nevoie de ajutor, mai ales după anestezie și după operaţie. În timpul nopţii de după operaţie, mai ales, dar și în alte nopţi, Stareţa era cercetată de Sfinţii fără de argint, care purtau haine albe. Erau negricioși la faţă, vorbeau limba arabă și ţineau în mâini pansamente albe, ajutând‑o să scoată saliva din gură. La început, Stareţa nu și‑a dat seama cine erau medicii care o slujeau și l‑a rugat pe Stareţ și pe monahii să‑i caute și să‑i aducă la ea, ca să le mulţumească și să le dăruiască câte o binecuvântare ca răsplată pentru toată slujirea ce i‑au adus‑o. Însă descrierea făcută de Stareţă a celor doi medici nu corespundea cu trăsăturile medicilor care lucrau în acel spital. Atunci și‑au dat seama cu toţii că a fost minunea Sfinţilor fără de argint, Chir și Ioan, a căror pomenire se prăznuia tocmai în
Stareţa a văzut încă și două femei tinere, ca și cum ar fi fost infirmiere, care purtau haine și bonete albe, iar nu albastre deschis, cum se purta în spital. Stăteau în picioare la capătul patului și cu privirea lor dulce o mângâiau. Când Stareţa s‑a întrebat în sinea sa cine să fie acele tinere, a auzit înlăuntrul ei un glas care îi spunea că sunt Îngerul sufletului ei (păzitor) și Îngerul Schimei celei Mari. Îngerul păzitor chiar i‑a și vorbit, spunându‑i că nu o va lua încă, ci după șapte ani.
Pe toată perioada șederii ei în spital, șaptesprezece zile, a suferit durerea omenească în boală, însă nu i‑a lipsit și mângâierea dumnezeiască. Simţea o adiere ușoară, precum povestea, care îi răcorea faţa și o ușura. A trăit o măreţie cerească în sufletul ei. Totodată simţea și rugăciunile celor care se rugau pentru restabilirea sănătăţii sale. Și așa cum spunea ei însăși, treceau toţi pe dinaintea ei, ca și cum ar fi fost o ceată. Înainte de a se întoarce în Grecia, Stareţa Macrina, împreună cu însoţitorii ei, l‑au vizitat pe fericitul Stareţ Sofronie Saharov (1896‑1993) la stavropighia patriarhală, Sfânta Mănăstire a Cinstitului Înaintemergător, de la Essex, Anglia. Stareţul Sofronie i‑a primit cu multă dragoste și iubirea lui de străini a fost avrameică.
Extras din Cuvinte din inimă – Stareța Macrina Vassopoulos, Editura Evanghelismos.
