Atunci vrăjitorul Zamvri a zis către împăratul: „Deşi ne biruie Silvestru cu cuvintele sale, pentru că e foarte învăţat şi meşter la cuvinte, pentru aceasta noi nu ne vom depărta de la legea noastră părintească, nici vom urma Omului, pe Care părinţii noştri L-au dat morţii prin sfatul lor obştesc. Iar că unul este Dumnezeu, pe Care noi Îl cinstim, şi altul nu este, eu voi arăta nu cu cuvântul, cum face Silvestru, ci sunt gata a arăta cu lucrul, dacă împăratul va porunci deci, o să aduc aici un bou mare şi îndată va şti stăpânirea ta şi toţi cei de faţă cum că nu este alt Dumnezeu în afară de Dumnezeul nostru”. Unul din cei ce stăteau înaintea împăratului, a zis: „Nu departe de zidurile cetăţii, în cireada mea, se află un asemenea bou, pe care nimeni nu poate să pună jugul, nici cu mâna să-l atingă”. Şi îndată împăratul a trimis să aducă acel bou.
În acelaşi timp Sfântul Silvestru a întrebat pe Zamvri: „Pentru ce-ţi trebuie boul? Şi dacă îl vor aduce, ce poţi să faci?” Iar Zamvri a zis: „Vreau să arăt puterea Dumnezeului nostru, al cărui nume de-l voi şopti boului la ureche, îndată va muri, căci firea cea muritoare nu poate să sufere numele lui Dumnezeu, nici nu poate a fi viu boul şi să audă acel nume. Părinţii noştri când aduceau boii la jertfă, acest nume îl strigau în urechea lor şi îndată scoteau un mare răget, şi murind, erau gata spre jertfă”. Silvestru i-a zis: „Dacă numele acela, precum zici, ucide pe toţi cei ce-l aud, atunci cum l-ai învăţat tu şi n-ai murit?” Zamvri a răspuns: „Nu se cade ţie să ştii această taină, de vreme ce eşti vrăjmaşul nostru”.Împăratul a spus: „Dacă episcopului nu vrei să-i descoperi această taină, atunci să ne-o spui nouă, căci cu adevărat acest lucru este îndoielnic, afară numai dacă ar zice cineva că acest nume este scris”. Zamvri a răspuns: „Nici piele, nici hârtie, nici lemn, nici piatră, nici orice fel de materie nu poate să ţie acel nume scris, căci îndată pier şi scriitorii şi acea materie pe care s-ar scrie”. Împăratul i-a zis: „Apoi spune cum l-ai învăţat singur, căci este cu neputinţă a-l învăţa, dacă nici nu se grăieşte, nici nu se scrie”. Zamvri a răspuns: „Eu, împărate, şapte zile am postit, apoi într-o spălătoare nouă de argint am turnat apă nouă din izvor şi m-am rugat, apoi s-au scris cuvintele pe apă cu un deget nevăzut, care m-a învăţat numele lui Dumnezeu”.
Înţeleptul Silvestru a zis: „Dacă astfel, cum spui, ai învăţat numele acela, deci când îl grăieşti cuiva în ureche, nu auzi tu însuţi numele acela precum şi cel căruia îl spui? Apoi cum, auzindu-l singur, nu mori?” Răspuns-a vrăjitorul: „Ţi-am spus că nu ţi se cade să ştii această taină, fiind vrăjmaşul nostru; deci nu mai este nevoie de cuvinte, când cu fapta se cade să arătăm ceea ce se grăieşte; şi din două să-ţi alegi una: sau tu, chemând numele Nazarineanului tău, să omori boul, ca şi noi întru Dânsul să credem, sau eu voi zice în urechea lui numele Dumnezeului nostru şi voi omorî pe boul acela, şi atunci vei fi dator să crezi în Dumnezeul nostru”.
Aceasta auzind-o cei ce erau de faţă, au lăudat judecata lui Zamvri, iar creştinii se îndoiau şi sfântul episcop îi întărea. Împăratul a zis lui Zamvri: „Se cade ca tu mai întâi să-ţi împlineşti făgăduinţa, căci tu ai făgăduit cu un cuvânt să omori boul”. Vrăjitorul a zis: „Dă-mi poruncă, împărate, şi sunt gata a face aceasta, apoi vei vedea puterea Dumnezeului meu”. Zicând aceasta, s-a apropiat de bou, pe care îl legaseră de coarne câţiva oameni puternici cu funii tari şi cu mare greutate îl duceau. Deci, apropiindu-se Zamvri de dânsul, i-a şoptit ceva la ureche şi îndată boul, răcnind foarte tare şi scuturându-se, a căzut mort. Cei de faţă, văzând aceasta, s-au mirat foarte mult, iar evreii, bătând din palme au strigat: „Am biruit, am biruit!”.
Sfântul Silvestru a rugat pe împărat ca să poruncească să fie tăcere. Făcându-se tăcere, episcopul a zis către evrei: „Oare aceasta nu este scris în cărţile voastre, pe care Dumnezeu a grăit-o: Eu voi omorî şi voi face viu, ucide-voi şi voi tămădui? Ei au răspuns: „Aşa este scris”. Silvestru a zis: „Dacă Zamvri cu numele lui Dumnezeu a omorât boul, apoi cu acelaşi nume să-l şi învieze, pentru că Dumnezeu este binefăcător, iar nu răufăcător şi aceasta este firea Lui, adică a face bine, iar a face rău este împotriva firii Sale; ci voia Lui este ca totdeauna să facă bine. Dacă se întâmplă câteodată că şi pedepseşte pe cineva, pentru folosul altora, aceasta o face pentru faptele noastre cele rele. Deci, dacă ceea ce nu este în firea lui Dumnezeu, cu înlesnire a făcut-o Zamvri, cu atât mai vârtos poate să facă ceea ce este în firea lui Dumnezeu, adică să învieze boul cu acelaşi nume dumnezeiesc prin care l-a omorât, şi atunci eu voi trece la credinţa lui”. Zamvri a zis către împărat: „Încă o dată împărate, Silvestru voieşte să se folosească de cuvinte, care nu sunt de trebuinţă, după ce s-a săvârşit lucrul cel minunat”. Iar către Silvestru a zis: „Dacă tu, Silvestre, ai putere să faci vreo minune cu numele lui Hristos al tău, spune”. Silvestru a răspuns: „De vei voi, îţi voi arăta puterea Hristosului meu, când, prin chemarea sfântului Său nume, voi învia boul acesta, pe care tu l-ai omorât”. Zamvri a zis: „În zadar te lauzi, Silvestre, pentru că nu se poate una ca aceasta, adică să înviezi boul”. Împăratul a zis lui Zamvri: „Deci, dacă ceea ce zici tu că este cu neputinţă, va putea să o facă Silvestru, atunci vei crede în Dumnezeul lui?” Zamvri a răspuns: „Cu adevărat, împărate, jur înaintea ta că de voi vedea acest bou înviat, voi mărturisi că Hristos este Dumnezeu şi voi primi credinţa lui Silvestru”. Acest jurământ l-au repetat toţi evreii.
Atunci episcopul, plecându-şi genunchii, cu tot dinadinsul s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi; apoi, sculându-se şi ridicând mâinile către cer, a strigat în auzul tuturor: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, căruia cu înlesnire îţi este a omorî şi a învia, a răni şi a tămădui, binevoieşte ca prin chemarea Preasfântului şi de viaţă făcătorului Tău nume, să redai viaţă acestui bou, pe care Zamvri cu chemarea drăcească l-a făcut mort; pentru că este vremea să se arate minunile Tale pentru mântuirea multora. Auzi-mă pe mine, robul Tău, în ceasul acesta, ca să se preamărească Preasfânt numele Tău”. După rugăciune s-a apropiat de bou şi a grăit cu glas mare: „De este adevărat Dumnezeul cel propovăduit de mine, Iisus Hristos cel născut din Fecioara Maria, scoală-te şi stai pe picioarele tale, apoi lepădându-ţi toată sălbăticia, să fii blând”.
Aceasta zicând sfântul, îndată boul a înviat, s-a sculat şi era blând. Sfântul a poruncit să dezlege funiile din coarnele lui şi i-a zis: „Du-te de unde ai venit şi pe nimeni să nu vatămi, ci blând să fii; astfel îţi porunceşte Iisus Hristos, Dumnezeul nostru”. Deci, s-a dus boul cu toată liniştea, el care mai înainte era neîmblânzit şi sălbatic. Aceasta văzând-o toţi, au strigat într-un glas: „Mare este Dumnezeul cel propovăduit de Silvestru”. Iar evreii cu Zamvri, alergând la sfântul şi cuprinzându-i cinstitele lui picioare, se rugau ca să mijlocească la Dumnezeu pentru dânşii, ca să-i primească la credinţa creştinească. La fel şi fericita Elena, deschizând perdeaua, după care şedea, ascultând întrebările şi privind la cele ce se făceau, a ieşit şi a căzut la picioarele sfântului şi, mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat, a cerut Sfântul Botez. Şi s-a botezat atunci Sfânta Elena, la fel şi evreii cu Zamvri; apoi nenumărată mulţime de popor a crezut în Dumnezeu şi s-a unit cu Biserica lui Hristos.
După aceasta, Sfântul Silvestru s-a dus cu Sfânta împărăteasă Elena la Ierusalim, ca să caute Crucea Domnului, care fiind aflată, mulţi evrei au crezut în Hristos şi i-a botezat Sfântul Silvestru. Apoi, întorcându-se la Roma, a vieţuit cealaltă vreme a vieţii sale în obişnuitele lui osteneli şi în grija pentru Biserica lui Hristos.
Extras din Vieţile Sfinţilor– Editura Sihăstria.
