Preot Ioan Istrati
O primejdie de moarte pentru suflet. O cursă vicleană a celui rău. Un spin înfipt în inima omului căutător de Dumnezeu. O vulnerabilitate teribilă. Un calcâi al lui Ahile. Al meu. Al tău. Al vostru. O otravă ascunsă sub nectarul dopaminei pe care o oferă. O nouă pornografie a minții.
Este vorba de statul pe telefon.
Ieri mă uit pe telefon să văd cât am stat pironit pe cutiuța cu draci. 7 ore!!!!!!!
Câte puțin, dar devastator.
În locul rugăciunii, odihnei, privirii în ochii celor dragi. În locul contemplării, slujirii, meditației.
Nu mai ai timp să savurezi mâncarea, o înfuleci cu ochii sclavi ai monitorului.
Nu mai ai timp de rugăciune, îți dă beep necuratul.
Nu mai ai chef de liniște, îți sună notificarea.
Nu mai poți dormi, te sună colegul de obsesie.
Nu mai poți inspira o movilă de flori de tei, te bârâie reclama la parfum chimic.
Nu-ti mai săruți copilul, îi dai inimă pe mess.
Nu mai trăiești, te târâi prin viața altora.
Nu mai respiri adevărul, înfuleci minciunile altora.
Nu mai auzi liniștea, te ucide maneaua lipsei de sens.
Ziua trece și noaptea, cufundat în perna ta, îți dai seama că ai pierdut timpul.
Cineva care te iubește și a murit pentru tine, a fost neglijat, trecut cu vederea, batjocorit de zbaterea neființei tale.
“Iar Tu, Doamne, ești sprijinitorul meu, slava mea și Cel ce înalți capul meu”.
Adică, bastonul care mă sprijină, lumina care mă viază și perna care mă odihnește.
