Mulți dintre oameni, cu care am comunicat până acum, m-au rugat să fac rugăciune către Domnul nostru pentru o oarecare problemă care îi preocupa. Unul pentru sănătatea sa, altul pentru fericirea în viața de căsătorie, altul pentru sporul copiilor săi, altul pentru ca fie izbăviți copiii lui de patima drogurilor. Nimeni însă nu m-a rugat să fac rugăciune pentru mântuirea sufletului său.
Plecând de la această cugetare și trăind în aceste vremuri grele, cu problemele care le-a creat criza economică, nu numai în cele economice, dar mai ales în inimile noastre, simt nevoia să vorbesc despre rugăciune.
În vremea rugăciunii trebuie să fim doar noi cu Dumnezeu. Aceasta este rugăciunea personală. Dacă vrem ca rugăciunea noastră să fie ascultată degrab de către Dumnezeu, trebuie să-I vorbim cu smerenie și să nu-I cerem să ne facă voia noastră. Ceea ce trebuie să cerem este să întărească credința noastră și încrederea noastră în El. Când toate acestea se vor întări, Dumnezeu va purta de grijă de problema noastră.
Cunosc că în societatea noastră egocentristă, în societatea cuceririlor științei, unii s-au pus pe sine mai presus de Dumnezeu. Cât de greșit să se socotească pe sine atât de importanți! Iar atunci când le explic că suntem niște omuleți neînsemnați înaintea Domnului și Dumnezeului nostru, atunci depistează marea greșeală pe care au făcut-o socotindu-se deopotrivă cu Dumnezeu.
Dacă am ști cât de mare este puterea rugăciunii, nu ar lipsi niciodată de pe buzele noastre. Pentru că rugăciunea este singura cale pe care Dumnezeu a dat-o omului ca să comunice cu El. În rugăciune omul poate spune câte îi îngreuiază și îi otrăvesc sufletul. La sfârșitul rugăciunii noastre nu trebuie să uităm cuvintele: „Doamne, facă-se voia Ta!”.
Rugăciunea este oxigenul sufletului nostru. De câte ori, iubiții mei frați, mâna omenească, izbânzile științei, realizările medicinei au rămas neputincioase în a rezolva problemele noastre. Și câți dintre noi nu am întors zdrobiți privirea noastră spre icoana lui Hristos, a Maicii Domnului și a Sfinților noștri, rugându-i să ne ajute? Câți dintre noi s-au rugat cu fierbințeală și au văzut rezolvându-se problemele lor imediat? Și câți au fost aceia care au venit la Hristos pentru că nu aveau unde altundeva să se sprijine, dar căror rugăciune nu a fost ascultată și nu au văzut nicicun rezultat? Și astfel s-au descurajat și au părăsit cu totul strădaniile lor de a se apropia de Hristos?
Cu siguranță că undeva au greșit. Se pare că nu știau că numai cu zdrobire de inimă, cu pocăință, cu sinceritate, cu stăruință, cu răbdare și cu inimă fierbinte ne apropiem de Hristos. Și aceasta deoarece respectă libertatea noastră, care de multe ori sfârșește în anarhie.
Unii mi se plâng că vremurile de astăzi sunt foarte grele, că și-au pierdut curajul, iar alții aleg psiho-medicamente, ca să-și vindece durerea lor sufletească. Unii aleg sinuciderea, necunoscând că astfel se pierde sufletul lor, în timp ce alții sunt atât de încâlciți, încât nu se pot descâlci.
Astăzi în marea vieții, cu nenumăratele probleme, se primejduiește corabia sufletului nostru să se zdrobească de stânci și prundișuri. De aceea, mai ales acum, avem nevoie de un bun povățuitor, care nu este decât rugăciunea. Rugăciunea care va fi adăpată cu lacrimile pocăinței noastre și cu cererea fierbinte către Creatorul nostru de a deveni El busolă și Povățuitor al nostru. Iar când și în ce fel va interveni, El Însuși va rândui acestea spre folosul nostru.
Însă nu trebuie să ne grăbim. Dumnezeu nu Se grăbește; numai diavolul se grăbește.
Astăzi omul are mare nevoie de rugăciune. Trebuie să știm că atunci când ne preocupă lucruri, pentru care nu există soluții, și nu ne încredem în Dumnezeu, aceasta este o meșteșugire a ispititorului. Este măiestrie a satanei, ca să ne tragă de partea sa. Rugăciunea este siguranță, este scut ocrotitor. Ajunge doar să credem cu adevărat, fără egoism și fără mândrie. Este mare lucru ca să se încredințeze cineva prin rugăciune în mâinile lui Hristos. Oamenii își fac planuri și se străduiesc să le împlinească, fără să tragă cu urechea, ca să vadă care este voia lui Hristos.
Acesta va îndrepta viața noastră, iar noi doar cu puțină mărinimie vom reuși să ne face datoria. „Fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5), a spus Domnul. Adică dacă nu ne încredințăm Lui, o viață întreagă ne vom chinui. Starețul Paisie spunea că numai cu smerenia și cu rugăciunea se îndreaptă cele de neîndreptat.
Astăzi este secolul vitezei; lucrurile se schimbă foarte repede și nimeni nu știe ce i se poate întâmpla până dimineață. Iar acesta este un motiv în plus să ne întărim rugăciunea și cu ea să războim răul. Să-L rugăm pe Dumnezeu să-I fie milă de făpturile Sale. Astfel suferințele din vremea noastră, care sunt de neocolit, vor fi mai lipsite de durere și nu se vor înmulți. Este nevoie de multă rugăciune din partea noastră a tuturor, ca Dumnezeu să-i lumineze pe cei mari, astfel încât să nu cugete numai la distrugere. Căci distrugându-ne pe noi, se vor distruge și ei înșiși. Când ia foc casa vecinului, cu siguranță focul va veni și la casa noastră. Să ne rugăm ca Dumnezeu să-i lumineze și să-i întoarcă de la planurile lor viclene.
Cu rugăciunea se săvârșesc minuni. Cu rugăciunea Sfinții Mucenici răbdau chinurile. Cu rugăciunea se dărâmă zidul pe care păcatul l-a ridicat între minte și inimă. Cu rugăciunea sunt izgonite puterile răului, sunt biruite patimile trupului, se eliberează sufletul și se unește duhovnicește cu Domnul. Prin rugăciune Îl adorăm pe Dumnezeul nostru, Care S-a înomenit, S-a rugat pe Muntele Măslinilor și S-a răstignit pentru păcatele noastre.
Noi suntem astăzi plini de egoism, răutate, viclenie, gânduri necurate. Cârtirea, nemulțumirile, nervii nu lipsesc la niciunul dintre noi. Relațiile dintre oameni s-au schimbat, familiile se destramă, încrederea s-a pierdut, valorile au dispărut, pretutindeni domnește răul.
Dar cei care trebuie să se roage cel mai mult sunt părinții. Rugăciunea părinților ajunge mai repede la tronul lui Dumnezeu. Lăsați sfaturile și rugați în fiecare zi pe Hristos, pe Maica Domnului și pe Sfinți să vă lumineze și să vă ocrotească, pe voi și pe copii voștri. Starețul Porfirie spunea: „Puține cuvinte la copii, multe la Maica Domnului!”. Rugăciunea este cel mai bun mijloc pedagogic. Elevii și studenții se întăresc. De aceea rugăciunea de dimineață nu trebuie să lipsească din școlile noastre.
Toate orașele, toate satele sunt pline de biserici, de mănăstiri, locuri de închinare și de slăvire a lui Hristos. Dar și pentru cei care spun că nu au timpul, muntele, marea, casa sau biroul pot deveni locuri de rugăciune.
Cu cetele preoților, ale ieromonahilor, ale monahilor veniți să ne unim cu toții rugăciunea, să-L rugăm pe Domnul și Dumnezeul nostru să Se milostivească spre noi și să ne izbăvească de tot ce este rău!
Viu este Domnul Dumnezeu!
Fragment din cartea Ascultă-mă!, de Monahia Porfiria, ce a apărut la Editura Evanghelismos.
