Ce se întâmplă cu aducerea luminii de la Ierusalim e parte dintr-un fenomen mai larg în Biserica noastră, pe care l-aș numi „decompensare duhovnicească”. Vrei mai mult, ești conștient că-ți lipsește ceva esențial, dar nu poți să mergi mai în adânc. Nu te mai ajută nici puterile, nici doctorii. Și atunci apelăm la surogate sau forme fără conținut, livrate prompt și cu marketing bun, ca să ținem în viață un corp bolnav și prea leneș pentru reflecție sau schimbare duhovnicească.
Adesea, forme teribil de contradictorii, aș zice chiar schizofrenice din punct de vedere duhovnicesc, dar nimeni n-are timp să mai observe asta. N-avem nicio problemă că, pentru prima dată în veacul Bisericii, lumina de Paști nu mai vine din „Altarele strămoșești”, ci se „distribuie” de la Ierusalim (termenul lor!), dar ne îmbrăcăm în ițari și ie, ca să păstrăm „tradițiile strămoșești”. Ne preocupăm de izmene, dar nu vedem mutația duhovnicească ce se petrece, sub ochii noștri, cu cel mai vechi simbol al Învierii, care ne-a adunat sute de ani în jurul oricărui Altar, ca la Mormântul Învierii lui Hristos.
Vrea omul de azi, nu Euharistia, ci „paște”, „păștițe” și „binecuvântarea” coșurilor cu mâncare, pentru că trăiește în superstiții, încurajate tot de niște preoți, nu doctori de suflete, ci infirmieri de muribunzi? Care i-au luat pomelnicul, dar nu l-au confruntat niciodată cu Evanghelia, cu spovedania adevărată, cu pocăința, cu iubirea, cu înseși cuvintele lui Hristos despre Împărtășirea cu Trupul și Sângele Său? Să vie sâmbătă la ora 16 și se rezolvă, dacă asta ține „credința” sa.
Totuși, cum poate să întrețină această decompensare a muribundului tocmai un preot, a cărui chemare a lui Hristos este să o vindece, și pentru care Mântuitorul Şi-a pus viața? Cum să înțelegi faptul că, deși pretindem că ne întemeiem pe Sfinții Părinți până și ultima virgulă dintr-o învățătură de credință, nu-i deranjează pe bolnav și doctor că nu există nici măcar o singură mărturie patristică, imnografică sau cultică despre așa-numita „cea mai veche minune din Ortodoxie”. Toată lumea e mulțumită cu niște clipuri în care bărbile nu ard. „Am văzut pe youtube”. Ortodoxie e asta? Nici nu știu dacă s-o mai numesc „decompensare” sau, cum spuneam, „schizofrenie duhovnicească”. În fața acestui fenomen, nu mai are niciun sens să aducem în discuție interpretări teologice istorice, exegeze biblice etc.: oamenii sunt, pur și simplu, disperați, vor „semne și minuni”, vor „cea mai mare minune a Ortodoxiei” și n-au nici cel mai mic chef să gândească.
Bine, îmi spun, dar măcar Păstorii lor știu foarte bine (sau ar trebui) că treaba asta cu „semne și minuni” se termină foarte prost. Sau nu mai contează? E mai importantă amăgirea mulțimii („mângâierea” ei, cum se spune eufemistic, în limbaj popesc), asigură ea un viitor mai bun Bisericii, sau măcar o credință mai fierbinte mulțimilor?
De credem așa, înseamnă că nu le predicăm Evanghelia, ci le livrăm din gândirea Marelui Inchizitor. Personajul imaginat de Dostoievski Îl judeca pe Hristos: De ce nu le-ai dat pâine pe săturate, pâine pe veci? Așa ar fi fost mai fericiți, s-ar fi supus pentru totdeauna și s-ar fi bucurat să fie mânați ca o turmă oarbă. „De ce-ai vrut Tu o dragoste liberă, și nu extazul unui rob fascinat de minunile Tale?” Cum nu te-ai gândit, tocmai Tu, că, de fapt, „omul nu-L caută pe Dumnezeu, cât mai ales minunile Sale”? „Bine că am căutat noi să îndreptăm ceea ce ai făcut Tu, punând la temelia faptei Tale miracolul, taina și autoritatea”, scrie Dostoievski.
Iar Marele Inchizitor de azi ar putea adăuga: „De ce n-ai înviat Tu în centrul Ierusalimului sau la Roma, să vadă toată lumea puterea Ta și măreția credinței noastre? De ce trebuie să îndreptăm noi ceea ce n-ai făcut Tu, în văzul întregii lumi: cea mai mare minune a Ortodoxiei?”
Nu știu dacă Înaltul Anania a apucat să aducă vreodată la Cluj lumina de la Ierusalim. Poate mă lămurește cineva. Dar în aceste zile mă urmăresc câteva versuri profetice din Anamnezele sale, pe care le-am avut în minte și cât timp am scris acest text dezlânat și scris dintr-o suflare:
„Uimiți, voi credeți că scornesc minuni
ca să-Mi arăt puteri nepământene.
Minunea, vai!, e numai pentru lene.
La spaime sacre când veți fi imuni?”
Preot Ioan-Florin Florescu
Sursa: http://ioanflorin.wordpress.com.
