Sfântul Ioan Valahul sărbătorit sâmbătă, 12 mai, şi-a jertfit viaţa pentru Hristos când încă nu împlinise 18 ani. Acesta nu este un exemplu singular, ci în istoria Ortodoxiei sunt foarte mulţi copii şi tineri care au mărturisit pe Domnul cu preţul propriei vieţi.
Sfântul Ioan este numit Valahul după locul naşterii sale, Valahia fiind vechiul nume al Ţării Româneşti. Mucenicul Ioan s-a născut în jurul anului 1644, în Oltenia.
Pe când a împlinit 15 ani, în contextul politic al vremii, sfântul a fost luat rob şi dus la Istanbul. Pentru că a refuzat să cadă în păcate trupeşti, a fost întemniţat şi supus la numeroase chinuri.
Apoi, în ziua de 12 mai 1662 a fost dus într-o margine a Constantinopolului, la locul numit Parmak-Kapi (Poarta Stâlpului), „aproape de Bezastani“ şi spânzurat. Nu împlinise încă 18 ani.
Trupul său a fost aruncat în apele Bosforului sau îngropat de creştini într-un loc rămas necunoscut, undeva în apropierea zidurilor marii metropole bizantine de odinioară.
Sfânta Filofteia – martiră la 12 ani
Această muceniţă s-a născut în oraşul Târnovo, Bulgaria, din părinţi creştini, oameni simpli.
Într-o zi, mergând ea după obicei să ducă tatălui ei mâncare la câmp, i-au ieșit în cale niște săraci și flămânzi, știind că este o fire milostivă. Neavând altceva ce să le dea, sfânta le-a împărțit mâncarea pe care trebuia să o ducă tatălui ei. Într-una din zile, tatăl a urmărit-o și văzând că împarte mâncarea săracilor a lovit-o cu toporul, cauzându-i astfel moartea.
Moaştele Sfintei Filofteia se află la Curtea de Argeş, fiind aduse în vremea domniei lui Radu (Negru) Vodă.
Sfântul Matei, fiul Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu
În anul 1714, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, sultanul Ahmed al III-lea (1703-1730) a trimis mulţime de ostaşi care l-au luat pe Constantin Vodă împreună cu fiii săi şi i-au dus la Înalta Poartă Otomană din Constantinopol (azi Istanbul).
Acolo au fost întemniţaţi şi chinuiţi cumplit de otomani vreme de patru luni, fiind supuşi la nenumărate suferinţe în închisoarea Şapte Turnuri (Edicule). Pentru a nu fi pedepsiţi cu moartea, ei trebuiau să se lepede de credinţa creştină, dar n-au voit să se lepede de Hristos.
Astfel, în ziua sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, 15 august 1714, când dreptcredinciosul Domnitor Constantin Brâncoveanul împlinea vârsta de 60 de ani, a primit sfârşitul mucenicesc prin decapitare împreună cu fiii săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi cu ginerele său, sfetnicul Ianache.
Îmbrăcaţi numai în cămăşi, bătuţi, torturaţi şi înfometaţi, cei cinci au fost aduşi în faţa sultanului Ahmed, care le-a cerut să renunţe la creştinism, pentru a-şi salva viaţa. În faţa acestei propuneri, Sfântul Constantin Brâncoveanu a răspuns, fără să mai stea pe gânduri: „De legea creştină nu mă las, căci în ea m-am născut şi am trăit, şi în ea vreau să mor!”.
Pe fiii săi, domnitorul i-a îmbărbătat cu următoarele cuvinte: „Fiilor, fiţi bărbaţi! Am pierdut tot ce aveam pe astă lume. Nu ne-au mai rămas decât sufletele. Să nu le pierdem şi pe ele, ci să le ducem curate înaintea feţei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!”.
Fiul cel mai mic, Matei, avea numai 11 ani când şi-a jertfit viaţa pentru Hristos.
Sfântul Mucenic Neofit
Sfântul a trăit în secolul al treilea, în oraşul Niceea.
Pe când avea 15 ani a refuzat să se supună poruncii împăratului Deciu de a jertfi idolilor, fapt pentru care a suferit multe suplicii. Au încercat să-l ardă, dar Domnul l-a păzit nevătămat în cuptor. Apoi a fost aruncat fiarelor sălbatice, însă acestea nu l-au sfâşiat.
Atunci, un soldat l-a străpuns cu suliţa şi Sfântul Neofit, în vârstă de 15 ani, a trecut la viaţa veşnică.
Sfântul Fanurie a fost martirizat la vârsta de 19 ani
S-a născut în Rodos din părinți păgâni și bogați, fiind cel mai mare dintre cei 13 frați. După moartea părinţilor, Fanurie a părăsit oraşul şi s-a dus în pustiu.
Acolo, din voia lui Dumnezeu, a întâlnit un pustnic care i-a făcut cunoscută Evanghelia și l-a botezat, sfătuindu-l să-l propovăduiască pe Hristos.
Urmare a activităţii sale de propovăduire, sfântul a fost închis şi apoi adus înaintea unui guvernator păgân. Mărturisindu-și cu îndrăzneală credința a fost supus chinurilor și, în cele din urmă, ars în foc.
Sfântul Chiric, mucenic al lui Hristos la 3 ani
Sfânta Iulita şi copilul ei, Chiric, au suferit moarte martirică în timpul persecuției pornite împotriva creștinilor de împăratul Dioclețian (286 – 305).
Ei au fost prinşi şi aduşi în faţa guvernatorului Alexandru, care a supus-o supliciilor pe Sfânta Iulita în speranța că se va lepăda de credința ortodoxă. În timp ce sfânta era biciuită cu vine de bou, Sfântul Chiric, aflat în brațele guvernatorului, a început să plângă, fapt pentru care păgânul l-a ucis lovindu-l de treptele scaunului de judecată.
În cele din urmă, îndurând numeroase chinuri, Sfânta Iulita a trecut la Domnul primind moarte martitrică prin decapitare.
Sfânta Chiriachi – ocrotitoarea Eparhiei Huşilor
Împăratul Diocleţian a pornit prigoană împotriva creştinilor pe când Sfânta Chiriachi avea 16 ani. Fiind pârâţi că sunt creştini, sfânta împreună cu părinţii ei au fost întemniţaţi. Pe părinţii ei i-au dus la Melitene în Armenia, unde au pătimit pentru Hristos din ordinul guvernatorului Iustus, iar pe Chiriachi au trimis-o în lanţuri, la cezarul Maximian Galeriu (293-311), în Nicomidia.
După ce a fost chinuită mai multe zile, soldaţii guvernatorului au scos-o în afara oraşului pentru a o decapita, însă Sfânta a cerut voie să se roage.
După ce s-a rugat, a povăţuit pe creştinii care îi urmaseră să mărturisească şi ei credinţa. Apoi, aşezându-se pe pământ, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Moaştele Sfintei au fost îngropate cu evlavie de creştini, fiind cunoscute pentru darul facerii de minuni.
Prin purtarea de grijă a episcopului Iacob Stamati al Huşilor, în anul 1763, o mână a sfintei a fost adusă şi aşezată în biserica Mănăstirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din Huşi, ctitoria Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, catedrala de astăzi a Episcopiei Huşilor, Sfânta devenind ocrotitoare a acestei eparhii.
Sfânta Marina
Sfânta Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei, fiind fiica unui slujitor al idolilor păgâni, anume Edesie.
După ce a murit mama sa, Marina a fost încredințată unei femei dintr-un sat din afara oraşului, să o crească. Această femeie i-a descoperit credinţa creştină, astfel că Marina a început să îl propovăduiască pe Hristos.
Împlinind 15 ani, ea a fost adusă înaintea conducătorului oraşului, Olimvrie, care, auzind că ea nu se închină idolilor, a închis-o în temniță.
Fiindcă nu a vrut să se lepede de Hristos a fost bătută cu toiege, spânzurată pe un stâlp, arsă cu făclii și aruncată cu capul în jos într-un vas plin cu apă. În cele din urmă a fost decapitată în ziua de 17 iulie a anului 304.
Sfântul Mamant
În timpul persecuțiilor din secolul al III-lea, părinţii sfântului Mamant au fost aduși din provincia Gangara la guvernatorul Cezareei Capadociei, Faust, unul dintre aprigii prigonitori ai creștinilor. Fiind întemnițați, Rufina a născut pe Sfântul Mamant în închisoare, după care a fost ucisă de persecutori.
La porunca lui Dumnezeu, o femeie pe nume Amina a luat în grija sa pruncul Rufinei. Ajungând la vârsta de 15 ani, Sfântul Mamant s-a remarcat ca și părinții săi în mărturisirea credinței în Domnul nostru Iisus Hristos.
Fiind arestat de către delegatul împăratului Aurelian (270-275), un anume Democrit, a fost trimis în Egeea, unde se afla împăratul, pentru a fi judecat și osândit chiar de acesta, deoarece făcea parte dintr-o familie nobiliară.
Nevrând să renunțe la credință și mărturisind pe Mântuitorul Iisus Hristos ca singurul Împărat al cerului și al pământului, el a fost supus la chinuri și a suferit moarte martirică în anul 275.
Sfintele Pistis, Elpis şi Agapis
Sfânta Sofia, care era văduvă, îşi creştea singură cele trei fiice, pe care le-a botezat după numele celor trei virtuţi creştine: Pistis (Credinţa), Elpis (Nădejdea) şi Agapis (Dragostea).
Aflând despre ele că sunt credincioase, împăratul Adrian a dat ordin să fie aduse la palat împreună cu mama lor. Fetele, în vârstă de 12, 10 şi 9 ani, au refuzat să aducă jertfe zeiţei Artemis, şi atunci au fost ucise. După trei zile de rugăciune la mormântul lor, a murit şi mama lor. Din anul 1992, Sfânta Sofia este ocrotitoarea capitalei Bulgariei.
Sursa: http://basilica.ro
