Preot Ioan Istrati
Toată săptămâna am avut gripă, sau răceală. Da` de aia rea. Cu febră, durere imensă de cap sec, sinuzită, dureri de gât, tuse. Nasol.
De-abia mă târam până la baie. N-am fost nici sâmbăta Sfântului Teodor Tiron, nici la Sfântul Maslu. Am încercat. Când am ieșit afară, o gheară de foc mi-a cuprins gâtul așa că am fugit înapoi.
Azi am fost la Liturghie, dar n-am slujit. Vocea mi-e terminată. Am stat într-un colț de Altar, trist. Și m-am rugat.
Dar Dumnezeu a vrut să mă bucure. La sfârșitul slujbei a venit o mămică cu o bebelușă superbă care zâmbea la mine și întindea mâinile să o iau în brațe. Mama ei plângea în hohote.
Am întrebat-o de ce plânge. Nu o mai știam. Puțin din vedere.
– Părinte, eu eram anul trecut aici în genunchi. Plângeam de durere. Aveam cancer de colon. Doctorii mi-au poruncit să fac avort. Nu voiam. Dar m-au amenințat că voi muri înainte de naștere.
Mi-am adus aminte. I-am zis: păstrează bebelușul scump și va fi perfect. Și vei scăpa și de boala cumplită. Copilul ăsta aduce viața, înțelegi? El e viața.
– Da, părinte. Am născut perfect. Bebelușul e perfect. Și am botezat-o Zoe – Viața așa cum ați numit-o Sfinția Voastră. Și nu mai am nicio boală, deloc. Am venit să mulțumim.
Mămica plângea domol. Păpușica m-a apucat strâns de fesul Sfântului Ioan Rusul, a pupat Crucea că voia s-o pape și mă privea zâmbind, cu o fericire, parcă mă cunoștea dintotdeauna.
Am strâns repede din ochi. În Altar, un părinte coleg, George, îmi zice: știu și eu de minunea mică când a venit maică-sa. Acuma o cheamă Zoe. M-am rugat și eu pentru ea.
Mi-am adus aminte de Doamna Zoe Dumitrescu Bușulenga, mentorul inimii mele.
Nu mă mai durea nimic.
Slavă lui Dumnezeu că ne arată minunile și iubirea Lui.
Am făcut și eu ceva bun pe pământ.
