La începutul vremurilor s-a adunat, tangalachi, așa cum îl numea Cuviosul Paisie Aghioritul pe diavolul, împreună cu slujitorii săi și s-au hotărât să facă oamenilor o farsă.
Unul dintre ei a spus:
– Ce-ați spune dacă ne-am distra puțin cu oamenii furându-le ceva?
– Și ce putem să le furăm?
După ce s-au gândit mult, cel mai mic a spus:
Să le furăm fericirea. Problema însă este unde să le-o ascundem, ca să nu o găsească?
Să o ascundem, propuse unul, pe vârful celui mai înalt munte.
– Nu, spuse altul. Oamenii au o putere uriașă. Cineva ar putea să o găsească și apoi toți vor ști unde să o caute.
– Atunci să o ascundem în adâncul mării, a propus alt demon.
– Nu, căci au submarine utramoderne și o vor găsi foarte repede.
– Să o ascundem pe o altă planetă.
– Navele spațiale vin și pleacă una după alta. O vor găsi și se vor mândri ca niște mari cuceritori.
Un demon sătea tăcut și cântărind atent fiecare propunere, a spus în cele din urmă:
– Cred că există un loc unde oamenii nu vor căuta niciodată.
Cu toții au tresărit și uitându-se unul la altul, au întrebat:
– Unde e acel loc?
– În adâncul sufletului lor. Acolo vom ascunde fericirea. Oamenii vor fi atât de ocupați cu căutarea ei în afară, încât niciodată nu o vor găsi.
Toți demonii au fost de acord.
De atunci omul își cheltuiește viața sa, căutând fericirea, neștiind că ea se află înlăuntrul său.
„Împărăția lui Dumnezeu înlăuntrul vostru este”[1]
[1] Luca 17, 21.
