Metoda a șaptea: „Nu știu cum să mă comport în biserică. Și dacă voi fi primit rău?”
E în regulă, nu e pentru mult timp. Rabdă. Zâmbește. Lucrează asupra ta (uite că deja începi să te folosești!). Spune cu smerenie: „Iertați, încă nu cunosc nimic aici. Dar vreau să aflu. Spuneți-mi, vă rog…” De la o astfel de smerenie, chiar și cele mai severe bătrâne, cel mai probabil vor tresări, se vor înmuia și te vor „chinui” cu o îngrijire maternă. Doar că nu te grăbi în toate să te încrezi în ele, deși acest lucru ți se va părea mai ușor (ușor – nu înseamnă întotdeauna și bine). Cu toate problemele duhovnicești, să te adresezi preotului ortodox. Și foarte curând vei afla lucrul cel mai important.
Dobândește experiență duhovnicească: tehnica preferată a vrăjmașului nevăzut e să facă din țânțar armăsar. Cineva ți-a spus un oarecare cuvânt (și el poate, a regretat-o deja), iar tu ești gata să te lipsești de binele permanent, de neînlocuit, care îți aduce o mare bucurie și folos în această viață, iar în viitor (–) viață veșnică. Oare se pot compara aceste lucruri?
Metoda a opta: „Nu sunt chiar atât de credincios”
Păi, atunci un loc mai bun decât biserica nici nu vei găsi. Căci aici credința se întărește cel mai mult.
Cu toții ne aflăm pe cale. Cu toții ne dorim ca în credința noastră să devenim mai puternici, să fim mai aproape de Dumnezeu.
Nu viața trebuie adaptată după puțina noastră credință, ci să întărim credința noastră.
„Cu cine te vei însoți, de la acela vei și dobândi”, spune poporul.
Te vei însoți cu dreptatea, adevărul, frumusețea, curăția – vei deveni mai înțelept și mai bun, vei deveni mai curat și mai fericit.
Roagă-te, cere cu rugăciunea evanghelică: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele” (Mc. 9, 24).
Domnul va ajuta, Domnul va da.
Iar celui ce crede toate îi sunt cu putință. Acesta este, de asemenea, un adevăr evanghelic.
Metoda a noua: „Nădăjduiește în Dumnezeu, dar nici nu sta degeaba”
Exact așa! Ferește-te de rău și muncește: roagă-te, postește, mergi la biserică, săvârșește fapte bune de dragul lui Hristos … Creștinul care nădăjduiește în Dumnezeu are foarte multe treburi de făcut. Și în primul rând – cu sine însuși. Cu gândurile păcătoase, sentimentele, simțirile, simțurile, cu patimile sale îndărătnice – bolile sufletești: mândria, lenea, puțina credință, mânia, iubirea de arginți, deznădejdea, desfrânarea, îmbuibarea pântecelui… Numai să faci ceva!
Și, desigur, să te ocupi de treburile tale obișnuite – însemnându-te cu semnul Sfintei Cruci, rugându-te.
Dacă Domnul va binecuvânta lucrările tale, toate îți vor reuși, pe toate le vei face la timp și toate vor fi spre folos. Iar fără Dumnezeu ne putem învârti o zi întreagă într-un loc, iar seara, când vom privi, vom spune: când a trecut ziua? Nu înțeleg.
Și dacă va trece astfel un an?
Sau chiar întreaga viață?
Putem economisi câteva minute, iar unde s-au pierdut zeci de ani – nici măcar să nu ne îngrijoreze.
Când mergi la biserică, nu pierzi timpul, ci îl agonisești.
