Teologia Crucii (II)

Continuarea întregului subiect o constituie cele pe care vi le-am spus despre Dumnezeiasca Euharistie. Desigur nu facem o analiză a tainei, deoarece mai demult am vorbit despre ea în multe cuvinte și am analizat-o.

Acum Evanghelistul Ioan își continuă subiectul pentru că vrea să-l întregească. Și ne vorbește despre picioarele nezdrobite ale lui Iisus, așa cum au fost zdrobite picioarele celor doi tâlhari răstigniți împreună cu El. Și ne spune că „spune adevărul, ca și voi să credeți”; că toate acestea pe care ni le spune, ni le spune ca fiind adevărate și să le credem.

Adică cele care l-au sprijinit pe însuși Ioan în credință, vine acum și ni le spune și nouă, ca să ne sprijinim și noi, ca și cititori ai evangheliei sale, în credință. Dar care credință? Că cele pe care ni le spune sunt adevărate? Nu, ci ceva mai mult. Că, devreme ce acestea pe care ni le spune sunt adevărate, adevărat este și Iisus Hristos, căci este Fiul lui Dumnezeu. Tocmai pentru acesta își va aduce aminte de cuvântul profetic când vede că nu I se zdrobesc picioarele lui Iisus. Când vede că este însulițat în coastă, atunci își aduce aminte de Vechiul Testament. Și Ioan era unul dintre aceia care cerceta cuvântul lui Dumnezeu. Aduceți-vă aminte și de alți doi Ucenici, Filip și Natanail. Filip spune: „L-am aflat pe Mesia”. Și aceasta deoarece căuta în Scriptură să-L afle pe Mesia. Mesia nu se află în afară, ci în Scripturi, și după ce-L vom afla în Scripturi, Îl vom afla și în afară. La acesta Natanail îi răspunde: Cum este cu putință să fie din Nazaret? Pe ce te bazezi, o Filipe?”. Și aceasta pentru că cercetau Scriptura.

Ioan Evanghelistul a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. Tot timpul se îndeletniceau cu cercetarea Scripturilor. În felul acesta vine mai multă luminare a Sfântului Duh, vine cuvântul profetic în fiecare clipă la Sfântul Ioan, pentru a da răspunsul corect la toate evenimentele care se desfășoară înaintea sa. Adică adevărat este acela în persoana căruia toate evenimentele ce se desfășoară, cuvântul profetic le-a prevestit.

Și ce ne va spune? „Și s-au făcut acestea ca să se împlinească Scriptura: Nu I se va zdrobi nici un os. Și iarăși altă Scriptură zice: Vor privi la Acela pe care L-au împuns”. Adică, toate acestea s-au făcut ca să se împlinească Scriptura. Vă aduceți aminte, iubiții mei, că atunci când Hristos a văzut că a rămas încă un amănunt, adică „în setea Mea M-au adăpat cu oțet”, ce a spus? „Mi-e sete”. Îl vedem pe Iisus că provoacă proorocia, că provoacă împlinirea prorociei. Și v-am spus că provocarea proorociei este cu putință să se facă numai de cel care a așezat proorocia. Iar aceasta arată că Iisus este Acela, ca Dumnezeu-Cuvântul, Care a pus proorocia în gurile proorocilor. Și acum vine să provoace împlinirea proorociei. În timp ce, dimpotrivă, oamenii care nu sunt izvorul proorociei, împlinesc proorocia fără voie, împotriva voinței lor. Iisus însă nu a împlinit-o împotriva voinței Sale.

Acum Iisus este mort pe Cruce. Și de vreme ce Iisus este mort pe Cruce, se va întreba cineva: Cum se va face acum împlinirea proorociei? Ce spune aici evanghelistul? „S-au făcut acestea ca să se împlinească Scriptura”. Altfel spus, vine o provocare a evenimentelor ca să se împlinească proorocia.

Iisus este mort pe Cruce. Însă datorită unirii Sale ipostatice… Ce înseamnă unire ipostatică? Vă voi spune aceasta de mai multe ori și astăzi și în continuare ca să o înțelegeți. Unire ipostatică înseamnă unire personală. Vă rog să luați aminte, căci mult ne va trebui această expresie. Unire ipostatică, ipostatic. Ipostas înseamnă persoană. Unire ipostatică înseamnă unire personală. Aceasta înseamnă că Dumnezeu-Cuvântul se unește cu firea omenească. Este cunoscut faptul că firea omenească este și ea persoană. Eu sunt om, adică persoană. Ce presupune persoana? Conștiință de sine. Eu presupune persoană. Când spun „eu sunt”, acest pronume atât de important, înseamnă existență. Prin urmare am conștiință de existența mea, conștiință de sine, și aceasta exprimă persoană. Este cunoscut că nici un animal nu spune „eu sunt”, ci numai omul. Așadar sunt persoană. Hristos este Dumnezeu-Cuvântul, suflet omenesc și trup omenesc. Și devreme ce este suflet omenesc și trup omenesc, veți spune că este persoană umană și persoană dumnezeiască. Dar aici este taina, căci nu avem două persoane. Avem suflet și trup, adică persoana umană care este cuprinsă de persoana dumnezeiască. Avem deci o singură persoană, iar nu două. Aceasta este taina.

După ce firea omenească s-a unit cu firea dumnezeiască si au devenit o persoană, atunci când firea omenească moare pe Cruce, firea dumnezeiască este liberă să provoace proorocia. Pentru că această persoană este aceea care a provocat proorocia, este izvorul proorociei. Când prorocul de demult spune: „Aceasta spune Domnul”, Domnul acesta Se răstignește acum pe Cruce ca un Dumnezeu, liber și de bună voie; nu are nici o legătură cu creația. Și chiar dacă ia asupra Sa firea omenească, o ia în chip neamestecat și neschimbat, fără să se schimbe firea dumnezeiască datorită asumării firii omenești.

Total
14
Shares
Previous Post

Teologia Crucii (III)

Next Post

33 de “motive” de a nu merge la biserică (III)

Related Posts