Teologia Crucii (III)

Arhim. Atanasie Mitilineos

Vă rog ca acest loc, oricât de greu ar fi, să-l înțelegeți, să-l simțiți, căci ne va trebui foarte mult ca să înțelegem și moartea lui Hristos, și îngroparea Sa. Este un subiect mare. Cum S-a pogorât Hristos în iad. Vom vedea aceasta atunci când vom ajunge la îngropare.

Așadar, Scriptura spune: „Ca să se împlinească Scriptura: Nu I se va zdrobi nici un os. Și iarăși altă Scriptură zice: Vor privi la Acela pe care L-au împuns”. Ia să vedem, iubiții mei, aceste două proorocii, în care cuvântul proorocesc vine să sprijine cu adevărat evenimentele, să le lege și să ne dea rezultatul dorit. Vedeți cât de moale este apa? Foarte moale și fluidă. Vedeți cât de moale este cimentul când este praf? Sufli și se împrăștie. Ia uniți apa cu cimentul și vedeți ce se va întâmpla. Și încercați după aceea să-l spargeți și veți vedea cât de tare este. Evenimentele se poate să ne înșele, să fie învechite. Și proorocia se poate să ne înșele și să fie învechită. Dar pune proorocia împreună cu evenimentele, legați-le împreună și veți dacă într-adevăr vom avea după aceea rezistența lucrului. De aceea cuvântul lui Dumnezeu folosește evenimentele și proorocia în fiecare clipă, ca să lege adevărul și să ni-l prezinte. Pentru aceasta și noi insistăm în analiza cuvântului dumnezeiesc și al elementului profetic. La fel și în evenimente.

Prima proorocie este luată din Cartea Ieșirii. Nu este proorocia unui prooroc, ci o împrejurare. Am putea spune o faptă a evreilor. Era mielul pascal. În Cartea Ieșirii citim la capitolul 12, versetul 46: Să se mănânce în aceeaşi casă; să nu lăsaţi pe a doua zi; carnea să nu o scoateţi afară din casă şi oasele să nu le zdrobiţi. Să se mănânce în aceeași casă, în fiecare casă. Fiecare familie să aibă mielul ei. Să nu se facă mutare a mielului dintr-o casă în alta. Și nici să nu mâncați carnea în afară de casă, ci înlăuntrul casei voastre. Nici să nu zdrobiți vreun os de la mielul pe care îl veți junghia ca să-l mâncați. Nu veți lua satâr ca să le zdrobiți, ci cu cuțitul îi veți tăia gâtul, îl veți frige – îl veți mânca fript, iar nu fiert – și sub nici un motiv nu-i veți zdrobi vreun os.

Și în Cartea Numeri, capitolul 9, stihul 12, se spune: „Să nu lase din ele pe a doua zi, nici oasele să nu le zdrobească”. Nu va rămâne nimic pe a doua zi, ci veți mânca tot mielul seara, și nu veți zdrobi nici un os.

Iată deci, iubiților, că evanghelistul Ioan aceasta ne spune, ca să ne arate că este scris în Scriptură. Căci Iisus a fost prototipul acelei preînchipuiri, adică a mielului pascal, pe care evreii, înainte de a pleca din Egipt în acea noapte, l-au mâncat cu ierburi amare, după porunca lui Dumnezeu. Și Dumnezeu le-a spus ca de atunci să prăznuiască în felul acesta Paștile. Așadar Iisus a fost prototipul acelui tip și acum trebuie să se facă în prototip ceea ce s-a făcut până atunci în tip/închipuire. Ce trebuia să se facă prototipului, lui Iisus Hristos pe Cruce? Să nu I se zdrobească oasele. Pentru această pricină ostașii nu I-au zdrobit fluierele picioarelor lui Iisus, lucru pe care l-au făcut la ceilalți doi tâlhari.

Dar să nu credeți că mielul pascal a fost ca la noi, care mâncăm la fiecare Paște mielul. Noi îl pregătim așa cum vrem la proțap, la tigaie, pe grătar. Îl junghiem așa cum vrem, îl tăiem așa cum vrem, mergem la casap și luăm o jumătate sau întreg, cum vrem, chemăm și alți oameni, îl împachetăm și mergem la iarbă verde să-l mâncăm. De ce? Foarte simplu. Pentru noi acest miel nu are nici caracter ceremonial, pentru că Mielul care are caracter ceremonial este Trupul și Sângele lui Hristos din Dumnezeiasca Euharistie. Celălalt a devenit un simplu tip/ închipuire. S-a sfârșit. Menirea lui s-a sfârșit. Până să se plinească, până să vină prototipul, tipul/închipuirea trebuia să aibă deplinătate, acrivie. Și ce altceva mai vedem? Vedem că nu se mânca ca și o carne obișnuită, așa cum v-am arătat mai înainte, căci acel miel avea caracter ceremonial. Nici un străin nu mânca din mielul pascal. Celui netăiat împrejur i se interzicea să mănânce din acest miel. De asemenea trebuia să fie mâncat în aceeași casă, fără să fie dus în altă casă.

Dar să vă spun un amănunt. Când avem Mielul deplin, la Liturghia mai înainte sfințită, se interzice mutarea lui la altă biserică, fără numai dacă există mare nevoie. Iar aceasta să se facă cu procesiune.

Și dacă prisosea ceva, după ce se mânca mielul în timpul nopții, acel ceva se ardea și trebuia aruncat la gunoi. Și în sfârșit, frigându-l și mâncându-l, nu trebuia să i se zdrobească nici un os. Așa cum ați observat, din cele pe care vi le-am explicat, toată această ceremonie se referă la Iisus pe Cruce.

Evanghelistul Ioan a văzut împlinindu-se și o altă profeție. Când L-a văzut pe Iisus însulițat pe Cruce, și-a adus aminte că ea este la prorocul Zaharia 12, 10. „Vor căuta înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns”. Traducerea celor 70 nu spune „L-au străpuns”, ci spune: „Au stat înaintea Mea să mă batjocorească”. Se vede că celor 70, atunci când au tradus, li s-a părut foarte ciudat cum poate fi însulițat Dumnezeu. Ați văzut? Li s-a părut ciudat. Precum și atunci când francezii traduc operele Sfântului Simeon Noul Teolog spun: „înspăimântător, înspăimântător”, deoarece Sfântul Simeon scrie așa-numitele poezii de dragoste. Ați luat aminte? Poezii de dragoste. Vă veți înfricoșa și voi auzindu-le. Este acea întreagă revărsare a sufletului Sfântului spre Iisus Hristos. Așadar, când francezii au citit poeziile lui și au vrut cândva să le traducă, s-au înfricoșat, și le-au părăsit. La fel au pătimit, se vede, și cei 70, cugetând: Cum este cu putință să fie însulițat Dumnezeu? Însă textul ebraic se păstrează sensul: Atunci voi vărsa peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului duh de milostivire şi de rugăciune, şi îşi vor aţinti privirile înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns şi vor face plângere asupra Lui. Ați luat aminte aici care este duhul prorociei? Dumnezeu spune că peste casa lui David, adică neamul lui David, și peste toți locuitorii Ierusalimului voi vărsa, adică voi arunca foarte mult, ca și cum ar inunda și s-ar revărsa, duh de milostivire și de rugăciune, astfel încât își vor întoarce privirile spre Cel pe Care L-au împuns; și vor plânge, îi va durea și se vor pocăi.