În fiecare an, pe data de 6 august, creştinii ortodocși de pretutindeni sărbătoresc marele praznic al Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Schimbarea la Faţă mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de „Probaje”. Termenul vine de la cuvintele slavone „Obrejenia” sau „Probojenia”, care înseamnă „schimbare” sau „transformare”.
Pentru că nu toți dintre noi cunoaștem care este semnificația simbolurilor prezente în Icoanele bizantine ale Schimbării la Față a Mântuitorului, dar și ținând cont de faptul că am primit această întrebare în repetate rânduri […], am hotărât să dedicăm câteva rânduri acestui subiect și să explicăm, pe scurt, înțelesurile pe care le „tăinuiește” Ιcoana hramului din ziua de 6 august.
Întâi de toate, câteva informații despre istoria acestei sărbători, pe care se cuvine, fără îndoială, să le reținem. Astfel, conform unor teologi și istorici ai Bisericii noastre, această sărbătoare ar fi înlocuit o veche manifestare păgână în cinstea zeiţei Diana. Cert este că, atât în Răsărit, cât şi în Apus, serbarea ei începe a fi menţionată în documente din prima jumătate a secolului al V-lea. După tradiția Bisericii noastre, minunea Schimbării la Faţă a Domnului s-a petrecut cu puțin timp înainte de Pătimile Sale, în anul 33. Sfinții Părinți afirmă faptul că minunea a avut loc înainte de Intrarea în Ierusalim și de Răstignirea Domnului, având drept scop încredințarea Sfinților Apostoli despre Dumnezeirea Sa. Se spune că faţa Lui Hristos strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Conform Sfintei Scripturi, într-adevăr, o lumină puternică a înveșmântat minunea de pe Muntele Tabor. Mântuitorul Însuși era îmbrăcat în veşminte albe, strălucitoare, toate acestea fiind, conform Sfinților Părinți, semne ale curăţiei Lui depline și ale îndumnezeirii Trupului Său, după cum spune psalmistul: „Cel ce te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină” (Psalmul 103, 2).
- Ca de obicei, mai întâi reținem faptul că Ieromonahul Dionisie din Furna, autorul volumului „Erminia picturii bizantine” – cartea de căpătâi a oricărui pictor, arată că, în general, în Icoanele Schimbării la Față este pictat un munte cu trei vârfuri, iar în vârful cel din mijloc este prezent Hristos, cu haine albe ca lumina, stând şi binecuvântând, şi împrejurul Lui lumină cu raze. În vârful muntelui din dreapta este reprezentat Prorocul Moise, ţinând Tablele Legii, iar în vârful muntelui din stânga, Sfântul Proroc Ilie, amândoi stând plecaţi ca nişte ucenici smeriți, privind către Hristos. În zona inferioară sunt zugrăviți trei Apostoli: Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui, uitându-se în sus uimiţi. Pe o parte a muntelui, iarăşi Hristos, suindu-Se cu cei trei Apostoli şi arătându-le vârful muntelui. Şi de cealalaltă parte a muntelui, Sfinții Apostolii coborând cu frică şi uitându-se înapoi. Iar Hristos coboară pe urma lor, binecuvântându-i.
- Mântuitorul este, așadar, elementul principal al compoziției, fiind așezat, ca și în Icoana Înălțării, în mijlocul unor cercuri concentrice (de obicei două la număr, simbolizând celelalte Persoane ale Sfintei Treimi), în nuanțe diferite de albastru, elemente care alcătuiesc „mandorla”, simbol al slavei dumnezeiești. Mandrola este, după definiție, o aureolă fie în formă de cerc, fie de migdal, care cuprinde întregul Trup al Mântuitorului sau al Fecioarei Maria, atunci când este reprezentată cu Pruncul Iisus în brațe. Formele înscrise simbolizează cerurile preaînalte. Culoarea albastră are aici înțelesul simbolic al lumii cerești, iar albul simbolizează limpezimea și curăția divină, după cuvintele psalmistului: „Cel ce te îmbraci cu lumina ca și cu o haină” (Psalmul 103, 2).
- De ce, dintre toți Sfinții Proroci, sunt reprezentați Moise și Ilie? Pentru că ei au avut marea binecuvântare de a primi mari descoperiri din partea lui Dumnezeu, unul pe Muntele Sinai, primind Tablele Legii, celălalt pe muntele Carmel. Ei simbolizează Legea Vechiului Testament şi profeţiile, dar și dualitatea moarte-viaţă, deoarece spre deosebire de Moise, care a murit, Ilie a fost răpit viu la cer într-un car de foc. Moise este redat tânăr, arătând prin aceasta că omul care urmează poruncile Domnului este mereu tânăr, plin de viață, iar Ilie este reprezentat ca un bătrân cu părul lung, o metaforă interesantă a înțelepciunii veșnice a lui Dumnezeu. Sfântul Maxim Mărturisitorul vede în Moise și Ilie o reprezentare a celor două alegeri: calea căsătoriei și cea a fecioriei, căci Ucenicii „au învățat că lângă Cuvântul sunt tainele căsătoriei și ale necăsătoriei, cea dintâi prin Moise, care nu a fost împiedicat de căsătorie să se facă iubitor al slavei dumnezeiești, cea de a doua prin Ilie, care a rămas cu totul curat de legătura căsătoriei”.
- Sfinții Apostoli Ioan, Iacov și Petru sunt reprezentați aplecați sau chiar căzuți la pământ, ferindu-și privirea de vederea Slavei Dumnezeiești. Atitudinea lor simbolizează deopotrivă teama, dar și uimirea și „extazul duhovnicesc” la vederea Domnului și la auzul glasului Său. Prezența lor în număr restrâns, doar de trei, este cerută și de Legea lui Moise pentru a confirma public adeverirea unei mărturii. Dacă prezența prorocilor simbolizează, așa cum am văzut mai sus, moartea și Viața, sfârșitul și Cerul, cei trei Sfinți Apostoli îi reprezintă pe oamenii cei vii, aflați încă pe pământ sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu
- Minunea Schimbării la Față a Mântuitorului s-a petrecut pe Muntele Tabor, numit „muntele cel sfânt al lui Dumnezeu”, care este prezent, de asemenea, în Icoană. El are o altitudine de aproximativ 570 m și este situat în Galileea biblică, în apropiere de Cana și Nazaret. Dincolo de distanțele fizice, pe de o parte, muntele este un element cheie în contextul biblic, simbolizând locul de rugăciune și de jertfă, asemenea Templului. Bunăoară, Sfântul Evanghelist Luca precizează că Hristos „S-a suit pe munte, ca să Se roage”. Pe de altă parte, muntele este și locul distanțării față de lume, în care cerul se întâlnește pământul, iar urcarea pe munte are un profund înțeles duhovnicesc, însemnând avansarea pe treptele sfințeniei.
Astfel, prin toate aceste elemente și, mai ales, prin simbolistica teologică a reprezentărilor, Icoana Schimbării la Față a Domnului este una dintre cele mai cunoscute Icoane din spațiul ortodox. Dincolo de faptul că, de-a lungul timpului, reprezentările s-au diferențiat de la o zonă la alta, de la o școală iconografică la cealaltă, Icoana praznicului din ziua de 6 august a rămas întotdeauna reprezentativă pentru arta bisericească ortodoxă din perspectiva mesajului dogmatic pe care îl transmite, exprimând indiferent de culori sau vopsele, perspective sau proporții Lumina Taborică, „necircumscrisă de timp şi spaţiu, şi inaccesibilă simţurilor”, după cum afirmă Sfântul Grigorie Palama.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
