Biserica noastră Ortodoxă face, în cea de-a 30-a zi a lunii, pomenirea Sfântului Apostol Andrei, „cel Întâi Chemat” la apostolie de către Mântuitorul Iisus Hristos. Numit deseori și „Ocrotitorul României” deoarece a propovăduit Evanghelia lui Hristos pe teritoriul tării noastre, fiu al lui Iona și frate al lui Petru, Sfântul Andrei este Apostolul care „întărea pe cei ce credeau în Hristos, îi îmbărbăta spre răbdarea muncilor vremelnice, învățându-i că nu este vrednică nicio muncă a vremii de acum pe lângă răsplătirea bunătăților celor ce vor să fie”.
În preajma acestei zile însemnate, ne-am gândit să vă oferim în dar câteva informații pe care poate nu le cunoșteați, legate de modul în care și-a încheiat misiunea și lucrarea aceasta pământească cel dintâi chemat dintre Apostolii Mântuitorului și despre Crucea pe care a fost chinuit în Patras, înainte de a-și da sufletul în mâinile Domnului. Descoperiți-le în rândurile de mai jos!
- Spre deosebire de Mântuitorul, care a fost pironit în cuie pe Cruce, în mâinile și picioarele Sfântului Andrei n-au fost bătute cuie. După cum citim în viața Sfântului, prezentată în paginile Sinaxarului, înfuriindu-se ighemonul (stăpânul, guvernatorul) Egheat, a poruncit ostașilor săi „să-l răstignească pe Sfântul Andrei pe cruce, legându-i mâinile și picioarele, că nu voia să-l pironească cu piroane, ca să nu moară degrabă, ci să-l spânzure așa legat ca mai mult chin să pătimească și să sufere”. Apoi, la insistența poporului, încercând să-l dezlege, slugile lui Egheat au constatat că nu puteau să atingă pe Sfântul Andrei. În ciuda eforturilor depuse atât de către ei, cât și de către cei din mulțime, care se străduiau să-l ajute, încercările lor au fost zadarnice, „mâinile lor părând ca moarte”. Atunci, se spune că Sfântul Andrei a strigat cu glas mare: „Doamne Iisuse Hristoase, nu mă lăsa să fiu dezlegat de pe crucea pe care sunt spânzurat pentru numele Tău, ci primește-mă […]. Primește-mă bunule Învățător, și nu porunci a fi pogorât de pe cruce, mai înainte până nu vei lua sufletul meu”.
- Crucea pe care a fost martirizat Sfântul Apostol Andrei poartă denumirea de „Crux decussata”. Termenul „decussata” derivă din cuvântul latin „decussis”, care înseamnă „încrucișat” sau „în formă de X”. În limba greacă, înțelesul primar care corespunde cuvântului „cruce” (stavros) este acela de stâlp sau bârnă așezată în poziție verticală, iar sensul secundar se referă la instrumentul de tortură sau execuție. În timpul Mântuitorului și, mai târziu, al Sfântului Andrei, stâlpul acesta a fost folosit în diferite modalități, toate având același punct comun: pedepsirea. Bunăoară, mai exista stâlpul vertical (Crux simplex) pe care victima era fie legată, fie trasă în ţeapă, apoi era Crux commisa, sub forma literei „T” mare de tipar sau Crux immissa, adică crucea obişnuită, formată din două pârghii în forma semnului + (Crucea obișnuită, pe care o cunoaștem cei mai mulți dintre noi).
- Un lucru mai puțin cunoscut este acela că acea Cruce în formă de X aducea mult mai multă suferință celui răstignit decât Crucea obișnuită. Pe aceasta din urmă, răstignitul nu putea respira din cauza poziției și trebuia să se ajute de mâini și de picioare pentru a se ridica, în ciuda durerilor inexplicabile, permițând pieptului să se lărgească pentru a permite aerului să intre în torace. În cazul Crucii în X, în schimb, răstignitul nu putea să se mai ajute de picioare, fiind desfăcute la maximum, ci era nevoie să își ridice întregul corp în mâinile țintuite, suferind astfel dureri crunte.
- Au existat, de-a lungul vremii, mai multe mărturii legate de lemnul din care a fost făcută Crucea Sfântului Andrei. Spre exemplu, Sfântul Ipolit al Romei spune că ea a fost realizată din lemn de măslin, Sfântul Epifanie al Salaminei vorbește despre Cruce fără să menționeze detalii legate de esența lemnului, iar Arsenie din Kerkyra vorbește despre un copac, la modul general, fără a specifica din ce categorie face parte. Ulterior, cercetările care s-au făcut asupra Crucii au arătat că, într-adevăr, este vorba despre lemn de măslin datat din secolul I d. Hr.
- Crucea Sfântului Andrei s-a aflat în Patras, locul martirizării sale, până în vremea stăpânirii franceze în Grecia (sec. XIII). În acea vreme, numeroase Sfinte Moaște au fost luate din Grecia și duse în partea apuseană. Printre acestea s-a numărat și Crucea Sfântului Apostol Andrei, care a fost dusă de către francezii romano-catolici în Mănăstirea Weaume din orașul Marsilia. În jurul anului 1250, Crucea Sfântului Andrei a fost transferată la Mănăstirea Sfântul Victor din același oraș. În contextul Revoluției Franceze din 1789, revoluționarii au aruncat Crucea în foc pentru a o distruge, un gest total necugetat, însă – prin rânduiala lui Dumnezeu – un preot s-a aruncat în foc și și-a riscat viața pentru a o salva de la distrugere. Ulterior, fragmentele care au fost recuperate în urma acestui episode, au fost așezate într-o criptă subterană a unei mănăstiri din Marsilia, într-o raclă realizată sub forma unei cruci de mari dimensiuni. Pe 9 octombrie 1979, eventualitatea returnării Crucii Sfântului Andrei comunității ortodoxe din Patras a fost discutată într-o întâlnire între Mitropolitul Nicodim al Patrei și Cardinalul Roger Eetchegaray. Acesta din urmă a fost de acord să returneze Crucea credincioșilor din Patras. Astfel, Crucea Sfântului Apostol Andrei a fost restituită Bisericii Ortodoxe pe 18 ianuarie 1980, iar în ziua următoare a fost adusă în Patras de cele două delegații, una ortodoxă și cealaltă romano-catolică.
În luna februarie a anului 1997, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat pe Sfântul Apostol Andrei ca Ocrotitor al României, iar în anul 2002 a hotărât ca sărbătoarea lui să devină Sărbătoare Naţională Bisericească. În 2012, Parlamentul României a declarat ziua de pomenire a Sfântului Apostol Andrei – 30 noiembrie, ca sărbătoare legală.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
