Ne aflăm, deja, aproape de sfârșitul lui aprilie. După ce, la jumătatea lunii am prăznuit cu toții slăvitul praznic al Învierii Domnului, apoi l-am cinstit așa cum se cuvine pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghie, Purtătorul de biruință, și le-am transmis gândurile noastre bune și pline de nădejde creștină celor care și-au sărbătorit ziua de nume, calendarul ortodox continuă să „presare” în continuare Sfinți, Cuvioși și Mucenici, care să ne fie călăuze și pilde demne de urmat pe calea mântuirii. Un drum îngust și cu multe chinuri, pe care ar trebui să-l străbatem cu toții. „Strâmtă este poarta Raiului, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o află”, ne spune Biserica, însă partea bună este că Sfinții, oameni ca și noi, trăitori în această lume, au reușit să cucerească Împărăția Cerurilor și de acolo ne „ajută” să ne transformăm viața și să le urmăm viețuirea.
Unul dintre acești Sfinți, cinstit de Biserica noastră în data de 27 aprilie a fiecărui an, este Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, al doilea Episcop al Ierusalimului, consemnat în calendar cu un apelativ interesant: „ruda Domnului”. Nu e un secret faptul că tradiția Bisericii noastre cunoaște și alți doi Sfinți cu aceeași titulatură, de rude ale Domnului Hristos: Sfântul Iacov, cel dintâi Episcop al Ierusalimului și Sfântul Apostol Iuda Tadeul, unul dintre cei 12 Sfinți Apostoli și Ucenici ai Mântuitorului. Demn de amintit și de reținut este faptul că, făcând abstracție de speculațiile pseudo-evanghelice, care vorbesc despre „fraţii şi surorile” lui Hristos și care au stârnit multe controverse de-a lungul vremii, rudele după trup ale Domnului au existat cu adevărat. Mențiunea-cheie este, însă, că ele provin din cele două familii, adică a Maicii Domnului şi a dreptului Iosif, care a fost logodnicul Fecioarei Maria, cu toții având un rol important în vestirea Evangheliei.
Ne întrebăm, așadar, ce legătură de rudenie a existat între acest om, pe nume Simeon, care a devenit ierarh în vechea capitală a Țării Sfintei și de ce multă lume nu îl cunoaște? De ce nu este mai popular în rândul Sfinților și ce ne spune istoria Bisericii despre dânsul? Încercăm să răspundem la aceste întrebări și nedumeriri în rândurile de mai jos, sistematizând informațiile în cinci puncte principale, ca și în alte rânduri, pentru o reținere mult mai facilă.
1. Sfântul Apostol Simeon a fost fiul lui Cleopa, fratele lui losif, logodnicul Maicii Domnului, după cum mărturisesc scriitorii Eusebiu de Cezareea, Gheorghe Chedrin şi Nichifor Xantopol. A fost fratele lui Iacov, Iosie și Iuda, cei numiți și „frații Domnului”, ei fiind, de fapt, veri ai Mântuitorului. Sfântul Simeon a făcut parte, la rândul său, din cei Șaptezeci de Apostoli ai Mântuitorului și a predicat Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos în ludeea, după Învierea și Înălțarea Domnului la Ceruri.
2. Sfântul Simeon este menționat în Noul Testament, în Faptele Apostolilor, capitolul 13, versetul 1: „Şi erau în Biserica din Antiohia prooroci şi învăţători: Barnaba şi Simeon, ce se numea Niger, Luciu Cirineul, Manain, cel ce fusese crescut împreună cu Irod tetrarhul, şi Saul”.
3. După trecerea la cele veşnice a lui Iacov, care fusese ucis de iudei pentru că mărturisea credinţa în Hristos, Sfântul Mucenic Simeon a fost al doilea episcop al Ierusalimului, fiind ales în această demnitate de către membrii comunității creștine din Pella. Încă din primii ani ai episcopatului, a avut o activitate administrativă și duhovnicească de excepție, după cum citim în paginile Sinaxarului: „după ce a devenit el însuși templu al Sfântului Duh, cu râvnă dumnezeiască a distrus templele idolilor și i-a condus pe iudei și pe localnici la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, neţinând seamă de primejdii și persecuții”. De-a lungul vieții sale a fost supus torturilor mai multor împărați, dintre care îi amintim pe Vespasian (66-79), Titus (79-81) și Domițian (81-96), din toate scăpând însă cu viață.
4. În jurul anului 106 a început o groaznică prigoană declanșată de împăratul Traian. La ordinul consulului Attikus, au fost persecutați și schingiuiți nu numai creștinii, ci și toți urmații lui Împăratului David. În acest context, câțiva dintre ereticii pe care îi combătuse cu ceva vreme în urmă, făcându-i de râs în fața mulțimii, l-au denunțat romanilor pe Sfântul Ierarh Simeon, episcopul care își păstorea turma de creștini de aproape 26 de ani.
5. Astfel, fiind prins de gărzile împăratului, a început să fie chinuit în fel și fel de moduri pentru a se lepăda de calitatea sa de creștin, încât consulul și ceilalți se întrebau cum de, în pofida vârstei sale, putea să îndure astfel de chinuri. În cele din urmă, întunecați de furie, l-au condamnat la moarte prin răstignire. Încă o dată, contrat tuturor așteptărilor celor din jur, Sfântul Simeon a tresăltat de bucurie și, cu seninătate deplină pe chip, le-a spus că mai mare bucurie nu-i puteau face, alegând în locul său să sfârșească această viață pământească precum Însuși Domnul nostru Iisus Hristos. Ca urmare, a fost răstignit în anul 107, primind pedeapsa și cununa biruitoare a muceniciei la peste 100 de ani de viață și 54 de ani de păstorire ca episcop.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro/
