Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, unul dintre cei mai populari Sfinți ai Vechiului Testament și unul dintre cei mai iubiți Sfinți ai Ortodoxiei noastre, este prăznuit în fiecare an pe data de 20 iulie, în miez de vară. Patron al mai multor regiuni și orașe, Sfântul Gheorghie este, de asemenea, ocrotitorul spiritual al aviatorilor români, pe 20 iulie fiind marcată Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene.
Deși Sfântul Ilie este reprezentat în mai multe feluri în iconografia ortodoxă, tradiția păstrează în memoria colectivă o altă imagine: aceea a cinstitului proroc primind hrană din ciocul unui corb aflat în zbor deasupra lui. Câți dintre noi ne-am întrebat care este seminificația acestei păsări neobișnuite, prezentă în Icoană și de ce a ales tradiția iconografică un corb și nu o altă pasăre? Pentru că am primit această întrebare în repetate rânduri […], am hotărât să dedicăm câteva rânduri acestui subiect și să explicăm, pe scurt, înțelesurile pe care le „tăinuiește” Ιcoana „cu corb” a Sfântului Ilie.
Prorocul din Tesve
Înainte de a aborda perspectiva iconografică, se cuvine să reținem câteva informații-cheie. Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a trăit cu aproximativ 800 de ani înainte de întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în timpul regelui Ahab în cetatea Tesve, dincolo de râul Iordan. După ce regele Ahab s-a căsătorit cu o femeie pe nume Izabela din Sidon, care aducea jerfte zeului Baal, regele leapădă și el credința iudeilor și începe să se închine idolului, asuprindu-i pe frații lui credincioși de odinioară. În acest context, Sfântul Ilie a fost ales de Dumnezeu să îi prorocească regelui faptul că poporul pe care îl conducea va fi lovit de o secetă aprigă, din cauză că s-a lepădat de credință, fapt care s-a și petrecut.
Spre finalul perioade de vitregie, Sfântul Ilie îi propune împăratului Ahab să ridice un Altar pe Muntele Carmel si să aducă jertfă zeului Baal, dar și Dumnezeului iudeilor, spunându-i că „Dumnezeul Care va răspunde cu foc, Acela este Dumnezeu” (3 Regi 18, 24). În zadar cei 450 de preoți ai lui Baal au închinat rugăciuni înaintea zeului păgân, căci atunci când a venit rândului Sfântului Ilie să se roage, „s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele şi pietrele şi ţărâna şi a mistuit toată apa care era în şanţ” (3 Regi 18, 38).
Pentru că a pășit pe cele mai înalte culmi ale virtuții, a fost intransigent în faţa păcatului și a avut calitatea de a fi un văzător al Domnului, Sfântul Proroc Ilie nu a fost îngropat așa cum se întâmplă în mod obișnuit, după ce sufletul unui om părăsește rămășițele pământești. Pe când se afla prin pustiu alături de ucenicul său, Elisei, un vârtej de vânt i-a cuprins, iar Sfântul Ilie a fost ridicat cu trupul la cer într-un car de foc tras de cai.
Sfântul Ilie și corbul
1. Personalitatea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul este surprinsă în numeroase reprezentări iconografice. Cu toate acestea, așa cum am arătat și în introducerea editorialului nostru, poate cea mai cunoscută Ιcoană este aceea în care un corb îi aduce de mâncare. Reprezentarea are la bază episodul secetei, când bărbații, femeile, copiii, animalele domestice și animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau și nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu. În tot acest timp, Sfântul Ilie s-a retras în pustie, la pârâul Cherit, unde își potolea setea cu apă, mâncarea fiindu-i adusă de corbi: „Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa, pâine şi carne seara; iar apă bea din pârâu” (III Regi 17, 6).
2. Imaginea corbului nu este una singulară în Sfânta Scriptură. Mai întâi, corbul apare în Vechiul Testament în Cartea Facerii, în relatarea potopului și a misiunii lui Noe. Acesta din urmă a trimis un corb în zbor pentru a afla dacă apa a scăzut sau nu: „Şi a dat drumul corbului, ca să vadă de a scăzut apa pe pământ. Acesta, zburând, nu s-a mai întors până ce a secat apa de pe pământ” (Facerea 8, 7). Apoi, Sfântul și Dreptul Iov, mult răbdătorul se întreabă „Cine are grijă de mâncarea corbului, când puii lui croncănesc la Dumnezeu, de foame, şi zboară încoace şi încolo după hrană?” (Cartea lui Iov 38, 41). Regele Solomon este descris ca având părul corb în Cântarea Cântărilor, iar în Evanghelia după Luca din Noul Testament, Mântuitorul le spune mulțimilor: „Priviţi la corbi, că nici nu seamănă, nici nu seceră; ei n-au cămară, nici jitniţă, şi Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cât mai de preţ sunteţi voi decât păsările!” (Luca 12, 24).
3. În majoritatea mitologiilor, corbul este un mesager divin cu funcţii profetice. În multe tradiții, corbii au fost mult timp considerați a fi păsări de rău augur, mai ales din cauza simbolismului negativ al penajului lor negru și a faptului ca mănâncă hoituri. Spre exemplu, Sfântul Ambrozie al Mediolanului spunea în lucrarea sa „De mysteriis III”: „Porumbelul îţi insuflă pacea sufletului, liniştea minţii. Corbul este chipul păcatului, care se duce şi nu se mai întoarce dacă se va păstra şi în tine paza şi Ιcoana dreptăţii”. Ideea aceasta este explicată în mod deosebit, mai aproape de zilele noastre, de către părintele Iosif Trifa, care observa „ce deosebire mare a fost între porumbel şi corb! Porumbelul umbla să găsească o ramură verde, corbul – mortăciuni. Aşa e şi între oameni. Omul cel duhovnicesc umblă după lucrurile sufleteşti; omul cel lumesc caută desfătările, chefurile şi alte lucruri lumeşti”.
4. Sfântul Ilie mai este numit și „Prorocul Sfintei Euharistii”, iar apelativul acesta se află tot în legătură directă cu imaginea corbului, după cum arată Patriarhul Daniel. Faptul că în fiecare dimineaţă corbii îi aduceau pâine şi carne înseamnă o prefigurare a Sfintei Euharistii. Hrana adusă de corbi lui Ilie prefigurează pâinea euharistică care se transformă în Trupul Domnului, pentru că nu a fost adusă numai pâine, ci pâine şi carne, adică pâinea care devine Trupul Domnului.
5. Lecturând viața Sfântului Ilie, observăm că Dumnezeu a folosit, într-un fel, metafora corbului, pentru a-i vorbi Sfântului Ilie printr-un exemplu. Firea corbilor fiind mai înclinată spre consumul cărnii decât alte păsări, nu se milostivesc nu numai spre oameni, dar nici măcar spre puii lor; căci cum îi fac, îndată îi și părăsesc, aceștia din urmă hrănindu-se prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Astfel, parcă Dumnezeu îi vorbea Sfântului Ilie: „Vezi, cum corbii, care sunt sălbatici, lacomi, mâncăcioşi, urâtori de pui, se ostenesc pentru hrănirea ta? Ei singuri, fiind flămânzi, îţi aduc ţie de mâncare; iar tu, fiind om, nu te milostiveşti spre oameni”. În cele din urmă, după cum știm, în urma rugăciunii Sfântului Ilie, peste pământ s-a revărsat o ploaie abundentă care a pus capăt secetei şi foametei.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
