564 de ani de la prima atestare documentară a Capitalei țării. Trei Sfinți născuți în București

Capitala României aniversează 564 de ani de la prima atestare documentară pe 20 septembrie. Vă prezentăm trei Sfinți care s-au născut în București.

Numele unei comunități, regiuni, sau al unui oraș este cu atât mai cunoscut cu cât în respectiva localitate s-au născut și au crescut diferite personalități care au contribuit la dezvoltarea societății.

În București s-au născut nenumărate personalități, poate unele încă neștiute, sau al căror timp nu a venit pentru a fi aflate.

Actuala Capitală a țării a dăruit poporului român trei Sfinți ale căror activități au contribuit fundamental la viața bisericească și cea monahală din Țara Românească.

Acești trei Sfinți sunt, în ordine cronologică: Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica și Sfântul Irodion de la Lainici.

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești (1765 – 1834)

Născut la București în 1765, Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul a fost mitropolit al Țării Românești între anii 1823-1834. După ce a studiat la renumite școli din București, a ajuns ucenic al Sfântului Paisie Velicicovschi, fiind călugărit la Mănăstirea Neamț.

Dornic de desăvârșire, la îndemnul Sfântului Paisie Velicicovschi  tânărul monah Grigorie viețuiește o perioadă de timp la Sfântul Munte Athos. Revenind în țară, se așază la Mănăstirea Căldărușani, așezământ monahal reorganizat de Cuviosul Gheorghe, Starețul Mănăstirilor Cernica și Căldărușani.

Mitropolitul Grigorie Dascălul a desfășurat o bogată activitate pastoral-misionară și social-culturală, numind ierarhi în scaunele episcopale de la Argeș, Râmnic și Buzău și întemeind școli teologice în fiecare dintre aceste centre eparhiale.

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălu, Mitropolitul Țării Românești este serbat pe 22 iunie.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (1787 – 1868)

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut la 7 octombrie 1787, în București, aproape de Biserica Sfântul Visarion, primind la botez numele de Constantin.

În anul 1807 a intrat frate la Mănăstirea Cernica, sub ascultarea Cuviosului Stareț, arhimandritul Timotei. La 12 noiembrie 1808 a fost tuns în monahism cu numele de Calinic, iar la 3 decembrie 1808 a fost hirotonit ierodiacon.

Ajuns stareț al Mănăstirii Cernica, Părintele Calinic a înnoit viața monahală a așezământului. Astfel că în anul 1850, când a plecat ca Episcop de Râmnic a lăsat în mănăstire aproximativ 350 de călugări.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica este prăznuit anual pe 11 aprilie.

Sfântul Irodion de la Lainici (1821 – 1900)

Vatra monahală de lângă București și grija părintească a Sfântului Calinic l-a atras și pe Sfântul Irodion de la Lainici.

S-a născut în 1821 la București primind numele de Ioan la botez. La 20 de ani intră ca viețuitor la Mănăstirea Cernica, atras fiind de viața isihastă ce se trăia aici, sub oblăduirea Starețului Calinic. În 1846 este tuns în monahism, primind numele de Irodion.

La alegerea Sa ca Episcop de Râmnic, Sfântul Calinic îl ia pe monahul Irodion cu el pentru a-l ajuta să revitalizeze viața bisericească din eparhie.

În 1854 este numit Stareț la schitul Lainici. Între 1854-1900 Starețul Irodion a păstorit 41 de ani acest schit cu mici intermitențe. A fost cel mai longeviv Stareț al schitului Lainici din toate timpurile.

Pe 3 mai 1900 Cuviosul Irodion se mută la Domnul, iar șapte ani mai târziu Starețul mănăstirii i-a descoperit trupul neputrezit.

Sfântul Irodion de la Lainici este cinstit anual pe 3 mai.

Capitala României este un loc renumit pentru arhitectura sa, pentru faptul că este traversat de râul Dâmbovița, pentru școlile și facultățile din oraș și pentru multe altele, însă ceea ce contează cu adevărat sunt oamenii care locuiesc aici.

Sursa: http://basilica.ro

Previous Post

În mâinile lui Dumnezeu suntem

Next Post

Apostolul zilei (Efeseni 1, 1-9)

Related Posts
Total
0
Share