Luni este prima zi din Postul Mare, prilej pentru o scurtă trecere în revistă a elementelor care dau specificul, semnificația și rostul acestei perioade.
Începând de luni, credincioșii ortodocși nu mai consumă alimente de origine animală și încep o perioadă de renunțare și sobrietate care va culmina cu frumusețea sărbătorii Învierii Domnului. Recapitulăm aici principalele caracteristici ale Postului Mare și semnificația lor.
- Vechiul nume al Postului Mare provenea de la numărul 40
Denumirea mai veche de „Păresimi” vine de la latinescul Quadragesima („Patruzecime”). Postul Mare este o imitare a postului aspru pe care Mântuitorul l-a ținut în Pustia Carantaniei înainte de a-Şi începe propovăduirea.
Postul de 40 de zile este simbolul unei călătorii spirituale spre înnoire: potopul a durat 40 de zile și 40 de nopți; Moise a stat 40 de zile în Muntele Sinai înainte de a primi Legea; evreii au călătorit 40 de ani prin pustiu din robia egipteană și până în Țara Sfântă.
- Postul Mare durează totuși mai mult de 40 de zile
În principiu, Postul Mare se încheie în vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazăr. Urmează două sărbători speciale, Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor. Acestea sunt urmate de Săptămâna Patimilor, în care postul este mai aspru.
Astfel, Postul Mare are aproape 50 de zile, care sunt precedate de Săptămâna Albă, în care se renunță la carne și se mănâncă doar lactate, ouă și pește.
- Practicarea înfrânării ca terapie pentru căderea din Rai
Prima zi a Postului Mare este pusă imediat după Duminica izgonirii lui Adam din Rai. Omul a căzut din comuniunea cu Dumnezeu prin consumarea fructului interzis, al cunoștinței rupte de Dumnezeu. Astfel, călcarea poruncii divine, care a adus despărțirea omului de Făcătorul lui, s-a făcut prin mâncare.
De aceea, practica postirii este menită a reface această comuniune și starea de Rai – dar nu doar prin abstinența de la mâncare. Ci postul este mai degrabă doar un instrument care permite schimbarea atitudinii omului.
Părinții Bisericii subliniază că de postit postesc și demonii. Deși aceștia nu mănâncă niciodată, atitudinea de negare și separare de Dumnezeu nu și-o schimbă. De aceea, postul de mâncare trebuie însoțit cu tăierea voii proprii, care este tot un exercițiu de înfrânare și examenul pe care Adam nu l-a trecut.
În Miercurea din Săptămâna Albă se cântă la Utrenie:
„De bucate postind, suflete al meu, și de pofte necurățindu-te, în deșert te lauzi cu nemâncarea; că de nu ți se va face ție pricină de îndreptare, ca un mincinos vei fi neplăcut Domnului, și demonilor celor răi te vei asemăna, care niciodată nu mănâncă. Deci caută să nu faci netrebnic postul păcătuind; ci nemișcat să rămâi față de pornirile cele fără de cale, părându-ți că stai înaintea Mântuitorului Celui ce S-a răstignit. Ci mai ales să te răstignești împreună cu Cel ce S-a răstignit pentru tine, strigând către El: Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta.”
- Prima săptămână este marcată de Canonul cel Mare
Scris de Sfântul Andrei Criteanul, canonul se cântă în primele patru zile ale săptămânii. El conține o istorie a Mântuirii, cu numeroase citiri din Vechiul Testament, explicate din perspectivă duhovnicească, prin clarificările aduse în Noul Testament: Legea Nouă și cea Veche se luminează reciproc și dezvăluie sensurile spirituale ale istoriei lumii.
Din acest punct de vedere, întreaga istorie a mântuirii este un drum al omenirii prin pustie spre Lumina Învierii și Împărăția lui Dumnezeu, unde se reface comuniunea din Rai a omului cu Dumnezeu.
De altfel, în această perioadă se citește zilnic din Vechiul Testament, mai ales din Facere, Cartea Pildelor lui Solomon și Cartea lui Isaia.
- Ritualurile și decorurile cernite favorizează pocăința
Atmosfera din Biserică favorizează introspecția, plângerea, cercetarea de sine și căutarea lui Dumnezeu, prin îndepărtarea de zgomotul lumii și plăcerile ei efemere:
-
- muzica se cântă pe tonuri tânguitoare;
- slujbele sunt mai lungi și mai dese;
- veșmintele preoților și odoarele sunt de culoare închisă.
- Rugăciunile pentru cei plecați dincolo
Sâmbetele din Postul Mare sunt dedicate pomenirii morților. Și aceștia sunt însetați de Dumnezeu și își doresc refacerea comuniunii cu El, dar nu pot să se roage, să postească sau să facă fapte bune. Toate acestea se pot face cât suntem încă în trup, deci în viață, și voința noastră este activă și se poate manifesta.
De aceea, defuncții au nevoie de ajutorul nostru: să facem noi faptele bune în locul lor – milostenia (pomana), rugăciunea pentru ei și postul, pe care îl ținem în această perioadă.
În Postul Mare se dau sărindare (pomeniri de 40 de zile) la mănăstiri. Grâul de sărindar este sfințit în fiecare sâmbătă din post, iar cu el se face coliva din Duminica lui Lazăr, când se face marea promisiune a Învierii dinainte de Sfintele Paști.
Ultima pomenire a morților din Postul Mare se face în Joia Pătimirilor, când se oficiază Liturghia Sfântului Vasilie cel Mare.
- Duminicile din post: repere pe calea spirituală
-
- Duminica Ortodoxiei ne amintește în ce credem, ce adevăr mărturisim. Ea evocă biruința Ortodoxiei în frământările din jurul cinstirii Icoanelor în Imperiul Bizantin. Icoana are un rol foarte important atât în practica și viața liturgică a Bisericii, de favorizare a comuniunii cu Sfinții și Dumnezeu printr-o reprezentare care este deopotrivă fidelă realității trupești, cât și celei spirituale a persoanei reprezentate.
- Duminica Sfântului Grigorie Palamas ne înfățișează importanța rugăciunii și sensul ei profund spiritual, de comuniune cu Dumnezeu.
- Duminica Sfintei Cruci ne amintește importanța sacrificiului de sine și faptul că refacerea legăturii cu Dumnezeu nu poate evita Calea Crucii, a suferinței și morții, pe care El Însuși Și-a asumat-o.
- Duminica Sfântului Ioan Scărarul ne prezintă rețeta despătimirii prin practicarea virtuților, trepte către Împărăția lui Dumnezeu.
- Duminica Sfintei Maria Egipteanca ne învață, prin viața ei, că pocăința autentică este un drum parcurs dinspre Egiptul păcatului și robiei spre Ierusalimul Învierii călăuziți de Cruce.
Sursa: http://basilica.ro
