Sfânta Lumină care se pogoară în fiecare an la Ierusalim este un eveniment de maximă importanţă pentru Biserica noastră Ortodoxă. Este, mai exact, cea mai veche minune care se petrece anual, de două milenii încoace.
Pentru că am primit, de-a lungul timpului […] mai multe întrebări legate de modul în care se pogoară Sfânta Lumină în Sâmbăta Mare la Sfântul Mormânt de la Ierusalim, am hotărât să dedicăm câteva rânduri acestui subiect și să aducem în atenția dumneavoastră câteva lucruri pe care poate nu le știați despre această minune care se petrece anual în cadrul Bisericii noastre.
- Sfânta Lumină se aprinde anual pe Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, ziua, după ora 12.30, în timpul oficierii slujbei Vecerniei Mari.
- În seara Vinerii Mari, după Prohod, Mormântul Domnului este controlat de câțiva poliţişti civili care nu sunt creștini. Este vorba despre un arab, un turc și o persoană care reprezintă statul Israel. Aceștia se asigură că toate obiectele care se află în interiorul mormântului sunt curate, că nu ascund vreo sursă de foc, verifică de asemenea și piatra de la gura Sfântului Mormânt și îi fac un control corporal arhiereului care așază vată pe Sfântul Mormânt, pentru a fi siguri că la mijloc nu este nicio înșelare. Apoi, aceștia sigilează ușa Sfântului Mormânt cu două benzi confecționate din pânză albă aplicându-le în formă de X și punându-le sigilii cu ceară la capete.
- A doua zi, în Sâmbăta Mare, în jurul orei 12:00 în Biserica Sfântului Mormânt intră Patriarhul Ierusalimului, care înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, alături de soborul de preoți și diaconi.
- La finalul acestei mici procesiuni, Patriarhul Ierusalimului ia patru mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare și intră în Mormânt însoțit de reprezentantul armenilor, care îl urmăreşte pe patriarh să nu aprindă lumânările din vreo altă sursă, având dreptul să stea în pridvorul aflat înaintea Sfântul Mormânt.
- Imediat se sting toate lumânările, candelele, luminile, iar în Biserica Sfântului Mormânt începe să se simtă emoția creștinilor veniți din toate capetele lumii ca să asiste măcar o dată în viață la această mare minune. Este cunoscut faptul că cei care vor să prindă un loc în apropierea Mormântului se pun la rând în Biserică măcar cu una sau două zile înaintea Sâmbetei Mari.
- Aflat în încăperea propriu-zisă a Sfântului Mormânt, Patriarhul Ierusalimului se așază în genunchi și citește rugăciunea specială, prin care Îl roagă pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos să dăruiască din nou Sfânta Lumină ca binecuvântare și sfințire pentru toți cei ce cred în El.
- La finalul rugăciunii, Sfânta Lumină se pogoară deasupra Bisericii Sfântului Mormânt asemenea unui glob și în câteva momente se sfărâmă în mici bucăți, aprinzând vata presărată peste lespede. Tot atunci se aprinde şi candela „neadormită” din interiorul Mormântului. Patriarhul iese afară și strigă de trei ori: „Veniți de luați Lumină!”, dăruind credincioșilor acest foc sfânt, care pentru câteva clipe nu arde.
Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim în țara noastră a fost instituită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în anul 2009. De atunci, în fiecare an, o delegaţie a Patriarhiei Române participă la slujba săvârșită la Mormântul Domnului şi aduce Lumina Sfântă în România, în noaptea de Înviere, cu ajutorul unei aeronave.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro