9 Martie, Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989, în România

Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989 în România este marcată în fiecare an în data de 9 martie.

Comemorarea Deținuților Politici Anticomuniști în Ziua Sfinților 40 de Mucenici a fost stabilită de Parlamentul României prin legea 247/05.12.2011.

În această zi sunt oficiate în majoritatea eparhiilor slujbe de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român.

Între cei pomeniți se numără ierarhi, profesori de teologie, studenți, monahi, intelectuali creștini și peste 1.800 de preoți ortodocși, care au fost anchetați și arestați, aruncați în închisori, trimiși să lucreze la Canalul Dunăre-Marea Neagră, câțiva chiar deportați în Siberia pentru acuzații total nefondate, dar socotiți periculoși pentru noul regim politic de stat.

„Credința lor puternică și curajul de a-L mărturisi pe Hristos prin suferință au exprimat rezistența activă sau jertfelnică a Bisericii, alături de rezistența ei liturgică prin propovăduirea credinței și săvârșirea Sfintelor Taine și a ierurgiilor. A fost o luptă cu ateismul militant și agresiv dusă dincolo de unele discursuri convenționale și compromisuri oficiale de coexistență pașnică”, se precizează în Actul Solemn Comemorativ al Sfântului Sinod, transmis în octombrie 2017.

La propunerea Patriarhului Daniel, anul 2017 a fost declarat An comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română, în ședința de lucru din 28-29 octombrie 2015 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Sursa: http://basilica.ro

Previous Post

Icoana în Biserica Ortodoxă și sensul ei sacru

Next Post

Să continuăm cu osârdie nevoinţa postului

Related Posts
Total
0
Share