Ierom. Savatie Baştovoi
A fi în Biserică înseamnă a putea renunța la părerea ta, oricît de mult ai fi apărat-o înainte.
Atunci cînd ți se aduce un cuvînt din Sfinții Bisericii care contrazice cele zise de tine în auzul tuturor, primești cu bucurie îndreptarea și renunți la părerea ta de mai înainte ca la ceva rușinos, chiar dacă mintea ta nu poate înțelege încă.
La o astfel de purtare Dumnezeu dă har și mintea se luminează cu cunoștința adevărului.
Însă a nu primi cuvintele Sfinților ca pe ceva mai presus de părerile tale, este întunecare a minții din care nici Îngerii nu te pot scoate.
A fi în Biserică înseamnă a iubi Sfinții, căci înainte de a iubi pe Dumnezeu pe care nu-L vedem, îi iubim pe Sfinții Lui pe care îi vedem: “Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească” (1 Ioan 4,20).
Primul Sfînt din viața fiecărui creștin este duhovnicul.
Toți cei care vorbesc cu îndărătnicie împotriva rînduielilor puse de Sfinți vorbesc mereu din mințile lor sucite și niciodată, dar niciodată nu fac vreo referire la duhovnicii lor, la Sfinții de la care au primit Evanghelia și care i-au născut în Duh (1 Cor. 4, 15; 1 Cor. 15, 1); , căci pentru ei acești Sfinți nu există, dar se laudă cu mulții lor învățători. Acestora apostolul Pavel le-a răspuns dinainte: “Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi” (1 Cor. 4, 15).
Vremea Bisericii fără părinți a venit, adusă de zecile de mii de învățători.
Căderea Apusului a devenit ireversibilă atunci cînd duhovnicul a fost ascuns într-o cabină întunecoasă. Simbolistica acestei întîmplări vorbește mai mult decît toate cărțile scrise de absolvenții marilor universități.
Cine nu are un duhovnic, să-l caute.
Cu rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne, miluiește-ne pe noi.
