A fi om puţin este

Fă binele şi-l îngroapă sub piatră, el îşi va face limbă din piatră şi va vesti lumii.

Dacă eşti în temniţă pentru dreptate, toate stelele vor străluci deasupra închisorii tale şi vor lucra pentru libertatea ta. Dacă eşti la spânzurătoare pentru dreptate, toate cerurile nu vor avea astâmpăr şi vor lucra ca să preschimbe moartea ta în viaţă.

„Fii om” este puţin spus. „Fiţi dumnezei,” zice Sfânta Scriptură. „Fii om” este un program scurt. „Fiţi dumnezei” este programul cel mai înalt.

Flămânziţi, niciun program nu vă va sătura, în afară de cel mai înalt.

Însetaţi, niciun program nu vă va adăpa, în afară de cel mai înalt.

Cei ce vă şoptesc la ureche „fiţi oameni,” de fapt vă şoptesc „fiţi ceea ce sunteţi,” dar în alt chip.

Iar Dumnezeu, cu încredere în voi, vă şopteşte taina cea mai înaltă şi cea mai dragă: „fiţi dumnezei!” Şi nimic mai mult decât aceasta nu se poate spune. Dincolo de aceasta, cuvintele se pierd, iar tăcerea se face grăitoare.

Extras din Gânduri despre bine și rău – Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Predania.

Previous Post

Din ce cauză aveți atâtea tristeți?

Next Post

Lasă-L pe Dumnezeu să te conducă așa cum știe El

Related Posts
Total
0
Share