A fost în Bucovina un episcop pe nume Pimen, bătrân și cărunt.
A condus o parte din inima României cu toată dragostea față de semenii lui, precum Iisus i-a cerut.
La înscăunarea sa ca Episcop, i-au fost date în primire biserici și mănăstiri părăsite, ca un mănunchi de trandafiri uscați.
Și gândindu-se la ce ne-a lăsat Ștefan Voievod , a răsădit acei trandafiri uscați în pământul Putnei, îngrijindu-i cu dragoste și credință.
Și așa au înflorit toate bisericile și mănăstirile din Bucovina ca un buchet bogat, plin de miresme binecuvântate.
Copiii se îngrămădeau care mai de care să-l vadă pe acest bătrân cu viața sfântă, pentru că simțeau că are ceva dumnezeiesc în el.
Te privea și îți zâmbea ca și cum totul va fi bine.
Privirea lui era blândă și plină de dragostea dăruită de Duhul cel Sfânt.
Obrajii erau trași de post și rugăciune, mulțumind Maicii Lui Iisus pentru ajutorul primit zi de zi.
Și a venit ziua când l-a chemat Tatăl Ceresc la el și a început o țară întreagă să plângă, clopotele bateau cu durere, iar noi ne întrebam: cui ne lasi Episcop drag?!?
Și de la copil, la cei mai bătrâni, au ieșit cu mic, cu mare, să-și ia rămas bun de la păstorul cel iubit în ultimul lui drum spre Putna cea frumoasă.
Nu și-a dorit mormânt scump, nici sicriu bogat, ci doar câteva scânduri bătute în cuie, ca să ne aducă aminte că nu luăm nimic cu noi, decât sufletul.
Mihai Leonescu
