Ierom. Savatie Baştovoi
Ce simțiți atunci cînd aflați că cineva din dușmanii voștri, sau dintre oamenii pe care nu îi suferiți, a pățit ceva rău, s-a îmbolnăvit, a falimentat sau a căzut în vreo faptă de rușine? Dacă vă bucurați, sînteți departe de porunca iubirii dușmanilor.
A iubi pe vrăjmașii noștri începe de la a nu ne bucura de căderile lor. Deși bucuria aceasta păcătoasă se ascunde în tot sufletul invidios, încît, nu doar de căderea dușmanului său învederat, ci și de căderea oricărui om virtuos se bucură ca de o izbîndă a sa.
“Să nu se bucure de mine cei ce mă duşmănesc pe nedrept, cei ce mă urăsc în zadar şi fac semn cu ochii” (Ps. 34, 18). Ce ne mai bucurăm și cum facem semne cu ochiul către prietenii noștri de clevetire atunci cînd judecățile noastre răutăcioase se adeveresc, sau ne pare nouă că s-au adeverit. Despre acest fel de facere cu ochiul vorbește prorocul David, spunînd că unii ca aceștia “urăsc pe nedrept”.
Și Hristos, atunci cînd spune “iubiți pe vrăjmașii voștri” (Luca 6, 35), se referă și la vrăjmașii închipuiți, pe care duhul invidiei îi plăsmuiește în mintea și inima noastră, dar care, de vom încerca să-i privim în duhul iubirii, nu ne vor mai părea dușmani.
Dacă nu îi putem iubi pe cei ce ne asupresc, ne bat și ne fură, măcar să fim cu băgare de seamă ca să nu ne bucurăm de căderile slugilor lui Dumnezeu care, nouă personal, nu ne-au făcut niciun rău (Romani 14, 4).
