A murit la 115 ani: Sfântul Haralambie, cel mai bătrân Mucenic din Sinaxarul Bisericii

Prăznuit în Biserica noastră pe în cea de-a zecea zi a lunii februarie, Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie este cunoscut, mai ales în mediul rural, ca fiind ocrotitor al grădinilor, viilor și livezilor și ajutător al celor care lucrează pământul, dar și ocrotitor al celor bolnavi. În satele românești mai cu seamă, există obiceiul de a sfinți apa în ziua de 10 februarie, numită și „agheasma Sfântului Haralambie”. După săvârșirea slujbei, în unele zone din țara noastră, pomicultorii și grădinarii cheamă preotul pentru a le stropi viile, livezile și grădinile, spre a feri culturile de calamități și spre a da bun-rod în anul care tocmai a început.

Un aspect aparte pe care am dori să vi-l prezentăm cu prilejul prăznuirii Sfântului Haralambie din acest an este, însă, modul în care a trecut la Domnul având o vârstă destul de înaintată și devenind, astfel, cel mai vârstnic Mucenic din Sinaxarul Bisericii. Detalii în rândurile de mai jos!

„O pildă de viață cumpătată”

Sfântul Haralambie s-a născut în oraşul Magnesia, cel mai probabil în Tessalia (Grecia), la sfârşitul primului secol creştin. S-a născut într-o familie creștină, lucru pe care îl putem considera o mare binecuvântare pentru el, deoarece spre deosebire de alți Sfinți, încă din copilărie a cunoscut Evanghelia lui Hristos.

În viața sa citim că, încă din tinerețe, a fost o pildă luminoasă de viață cumpătată. Mai târziu, credința sa în Hristos a devenit tot mai înflăcărată, iar dorința sa de a-i ajuta pe creștini și pe păgâni să se mântuiască a devenit și mai mare. Nu avea pace sufletească când se gândea că există oameni departe de Hristos, care nu-și cunosc menirea și scopul vieții lor pe acest pământ.

La vârsta de 40 de ani devine preot, iar din această slujire intensifică misiunea sa de convertire a păgânilor la creștinism. În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor din Asia Mică, în perioada domniei împăratului roman Septimiu Sever, Sfântul Haralambie nu și-a ascuns credința, ci a continuat să slujească Biserica și să propovăduiască Evanghelia în mod deschis. Deși mulți încercau să-l oprească, să-i spună că se expune și își pune în pericol viața, Sfântul Haralambie s-a dovedit a fi un exemplu de curaj și statornicie în credință, refuzând să se lepede de Hristos.

Bătrânețea și mărturisirea

Conform învățăturii Bisericii noastre, bătrânețea e o etapă a vieții umane caracterizată de respect și admirație. Bătrânii sunt considerați purtători de înțelepciune și experiență, fiind adesea văzuți ca exemple de credință și statornicie în viața duhovnicească. De-a lungul istoriei creștinismului, bătrânii au deținut un rol central în comunitatea religioasă, fiind considerați lideri spirituali și surse de învățătură pentru credincioși, în general. De asemenea, bătrânii sunt adesea văzuți ca exemple de credință și statornicie în viața creștină. Ei au trecut prin diverse încercări și ispite și, cu toate acestea, au rămas fideli credinței lor. Într-o lume în care valorile și convingerile pot fi supuse unor schimbări rapide, bătrânii reprezintă adesea o ancoră a stabilității duhovnicești.

Și tot o ancoră – de mărturisire, de această dată – a fost și Sfântul Haralambie, considerat drept cel mai bătrân Mucenic din Sinaxarul Bisericii noastre. Potrivit tradiției, în momentul martirizării sale, Sfântul Haralambie avea o vârstă foarte înaintată: 115 ani (sau 113 ani, după alte surse), însă, cu toate că era slab și neputincios, și-a asumat pe deplin credința, mărturisindu-L pe Hristos și plătind pentru aceasta cu prețul vieții.

Pârât că propovăduia credința cea dreaptă, a fost prins și supus judecății. Înaintea guvernatorului Lucian şi a celor care îl judecau, Sfântul Haralambie a spus: „Nimic nu este mai avantajos sau mai plăcut decât chinurile pentru Hristos” şi „Vă mulţumesc, fraţilor, că, jupuindu-mi trupul bătrân, reînviaţi în mine sufletul şi-l pregătiţi pentru viaţa veşnică. […] Eu care am îmbătrânit și mi-am sfârșit vremelnica viață, nu voi să trec cu vederea bunătățile cele nevăzute care sunt aproape”. Apoi, Lucian recurge la o tehnică de manipulare emoțională subliniind că din cauza bătrâneții lui nu-l supune la chinuri. Plin de curaj, Sfântul Haralambie mărturisește că „în luptele noastre, ale creștinilor, cel mai important este sufletul. Acesta nu îmbătrânește cu vârsta”.

În urma refuzului categoric al Sfântului de a jertfi idolilor păgâni, guvernatorul a poruncit să fie supus la mai multe chinuri, însă mai înainte de a fi dus să i se taie capul, s-a mutat la Domnul, la 10 februarie în anul 202. Se spune că, înainte de a-și da sufletul, Sfântul a început să se roage puternic și atunci cerurile s-au deschis, iar Sfântul L-a văzut pe Mântuitorul și pe Îngerii Săi. După cum citim în Sinaxar, în acea clipă, Sfântul Haralambie I-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul în care vor rămâne Moaștele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame sau boli, să aibă prosperitate, pace, abundență de roade, iar sufletele oamenilor să fie mântuite. Domnul i-a promis că îi va îndeplini dorințele și S-a ridicat la cer, luând cu El sufletul smeritului martir.

Lungimea zilelor Sfântului Haralambie este dovedită și de registrul iconografic. Ieromonahul Dionisie din Furna, autorul volumului „Erminia picturii bizantine” – cartea de căpătâi a oricărui pictor, arată că Sfântul Haralambie se zugrăvește de obicei „sub chipul unui bătrân cu barba albă, lungă și ascuțită, despicată în două”. În iconografia ortodoxă greacă, Sfântul Haralambie este reprezentat deseori ca preot, pe când sursele rusești îl prezintă mai ales în înfățișarea sa episcopală, având însemne arhierești.

Astăzi, un fragment din capul Sfântului Haralambie se află în Altarul Bisericii „Sfântul Gheorghie” din Iraklitsa Veche (în Grecia). În anul 1922, au fost mutate la Biserica din Iraklitsa Nouă. De asemenea, un alt fragment se păstrează la Mănăstrirea „Sfântul Ştefan” din Meteora, săvârșind nenumărate minuni. În țara noastră, fragmente din Moaștele Episcopului cetății Magnesiei se găsesc la Mănăstirea Miclăușeni din Iași și la Mănăstirea Râșca, iar în Bucureşti, la Bisericile „Sfântul Dumitru”m „Sfinţii Arhangheli” (Oţelari), unde se află un deget al Sfântului, şi la Biserica „Sfântul Stelian“ (Lucaci).

În loc de concluzie, un singur gând: să îl rugăm pe Sfântul Haralambie să mijlocească așa cum a făcut-o în multe rânduri către Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre, pentru vindecarea de toate bolile sufletești și trupești şi pentru întărirea noastră în credinţa cea dreaptă. 

Sursa: http://blog.bizanticons.ro

Previous Post

Evanghelia zilei (Luca 16, 10-15)

Next Post

Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie

Related Posts
Total
4
Share