Preot Alexandru Lungu
Mi-a scris o tânără care vroia să avorteze. A iubit nebunește un băiat și a plecat de acasă. După ce s-a consumat întreaga poveste de iubire, tânăra a rămas cu rodul dragostei singură. El fiind un “bărbat adevărat”, când si-a dat seama care este nota de plată pentru idila avută i-a spus răspicat că are toată viața înainte și nu poate să-și risipească anii cei mai frumoși cu ea.
Acasă nu putea sa se mai întoarcă, de rușinea părinților și mai ales pentru faptul că îi dezamăgise. Bani nu avea absolut deloc, întrucât el îi promisese câte în stele și în lună. A fugit într-o noapte spre marginea satului hotărâtă să se sinucidă. Atât pe ea, cât și pruncul care a lăsat-o fără nimic.
Cum mergea așa pierdută, o mașină a oprit lângă ea. Înăuntru un bătrân preot, probabil în drum spre casă. A insistat să o conducă până în sat. Nu vroia, însă, instalându-se frigul și corpul fiindu-i slăbit de foame și oboseală, după lungi rugăminți, a acceptat.
Bineînțeles că din vorbă în vorbă, tânăra a destăinuit situația critică în care se afla. Părintele i-a spus că poate să înnopteze într-o anexă a casei, acolo unde el obișnuia în mare secret să adăpostească uneori pelerini, oameni ai străzii, toate aceste fapte știindu-le doar el și preoteasa.
A doua zi după ce s-a trezit, tânăra a vrut să își ducă la bun sfârșit planul, neavând nicio variantă pentru a ieși din acel impas. Părintele însă o așteptă în fața ușii și îi făcuse o propunere: rămâi aici până vei naște și după te voi ajuta să îți găsești servici, iar pruncului îi voi găsi eu doi tineri căsătoriți care nu pot avea copii.
Cum să dai cu piciorul la o asemenea șansă? Au trecut lunile și pruncul s-a născut. Între timp tânăra a început să se atașeze de bebeluș, să îi vorbească, să îi cânte, iar atunci când i-a venit sorocul, a decis să-l păstreze. Părintele s-a bucurat și împreună cu soția au decis să o sprijine atât timp cât va avea nevoie.
Astăzi, după mulți ani, tânăra este căsătorită și locuiește în străinătate. Toate acestea datorită unui preot care a oprit într-o noapte mașina, salvând două suflete.
Povestea este adevărată!