Rugăciunile începătoare:
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate plinești, vistieria bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori). Slavă… Şi acum…
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Troparele de umilință
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.
Slavă…
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum…
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Crezul
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; Și a înviat a treia zi după Scripturi; Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Și într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să fie. Amin.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Slavă… Și acum…
Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru (cu trei închinăciuni).
Apoi Psalmul 142:
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu se va îndrepta înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul cel drept. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă… Și acum…
Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, Dumnezeule! (de trei ori)
Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).
Condacul 1
Pe Cuvioasa Teofana să o lăudăm, pe odrăslirea cea din neamul Basarabilor, că aceasta, lepădând slava cea deşartă şi răbdând multe necazuri și întristări, nevoinţe pustniceşti a luat asupra sa; acesteia să-i cântăm: Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!
Icosul 1
Îngerii şi oamenii cinstesc astăzi cu bucurie pe Cuvioasa Teofana, pe care a rodit-o neamul românesc și care a luminat ţinuturile Bulgariei cu viaţa ei sfântă, cu nevoințele și cu îndelunga-răbdare a multor necazuri, prin care a dobândit Harul Duhului Sfânt, iar noi o lăudăm după vrednicie, zicând:
Bucură-te, fiică a Tării Românești;
Bucură-te, binecuvântare pentru poporul bulgar;
Bucură-te, ocrotitoarea românilor de pretutindeni;
Bucură-te, apărătoare a Ortodoxiei;
Bucură-te, pildă a soţiilor şi mamelor creştine;
Bucură-te, ctitoră de sfinte lăcaşuri și mănăstiri;
Bucură-te, ostenitoare la răspândirea scrierilor sfinte;
Bucură-te, sprijinitoare darnică a tuturor celor săraci;
Bucură-te, rugătoare isihastă plină de har;
Bucură-te, ceea ce ai suferit fără cârtire întristări și umilinţe;
Bucură-te, monahie stăruitoare în postiri şi privegheri;
Bucură-te, rugătoare în ceruri pentru mântuirea noastră;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!
Condacul 2
Rod binecuvântat al celui dintâi domn al Tării Româneşti ai fost, fericită, şi ai adus bucurie părinţilor tăi, iar ţara întreagă, văzându-te pe tine, întâiul vlăstar domnesc, a dat slavă lui Hristos, Dătătorul de viaţă, cântând: Aliluia!
Icosul 2
Dar al lui Dumnezeu ai fost socotită de părinţii tăi şi, de aceea, la botez ai primit numele de Teodora, pe care l-ai împodobit cu Harul Duhului Sfânt, revărsat din belşug asupra ta prin Tainele Bisericii, pentru care îţi grăim:
Bucură-te, rod ales din rădăcină de neam domnesc;
Bucură-te, primitoare a celei de a doua naşteri, prin botez;
Bucură-te, cea pecetluită cu darul Duhului Sfânt;
Bucură-te, cea hrănită cu Pâinea vieţii la Sfânta Liturghie;
Bucură-te, cea crescută în iubire de Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce din pruncie ai cunoscut Sfintele Scripturi;
Bucură-te, pruncă deprinsă cu smerita rugăciune;
Bucură-te, milostivă iubitoare de semeni;
Bucură-te, ceea ce ai îndrăgit slujbele sfinţitoare ale Bisericii;
Bucură-te, căutătoare a desăvârşirii;
Bucură-te, păstrătoare a curăţiei;
Bucură-te, fiică, prin credinţă, a împăratului Hristos;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!
Condacul 3
Ascultătoare ai fost părinţilor tăi, după porunca lui Dumnezeu, ştiind că rugăciunile părinţilor întăresc temeliile caselor copiilor. De aceea, supunându-te cu bunăvoinţă sfatului tatălui tău, ai primit a fi soţie despotului bulgar Ivan Alexandru şi ai cântat Mântuitorului Hristos: Aliluia!
Icosul 3
Cu evlavie ai primit Taina Cununiei şi ai făgăduit să fii credincioasă soţului tău până la sfârşit, aducând bucurie poporului român şi celui bulgar, înfrăţite prin aceeaşi sfântă credinţă dreptmăritoare, pentru care aducem ţie aceste cântări:
Bucură-te, pururea rugătoare pentru soţ şi copii;
Bucură-te, mijlocitoare pentru neamul tău;
Bucură-te, ceea ce aduci bună înţelegere între popoare;
Bucură-te, ceea ce ai binecuvântat Dunărea cu trecerea ta;
Bucură-te, ceea ce eşti luminătoare tainică a Balcanilor;
Bucură-te, soţie devotată soțului credincios;
Bucură-te, ceea ce ai preschimbat casa în lăcaş al rugăciunii;
Bucură-te, cea hrănită zilnic din cuvintele Scripturii;
Bucură-te, cunoscătoare și următoare a Vieţilor Sfinţilor;
Bucură-te, ocrotitoare a soţiilor doritoare de prunci;
Bucură-te, călăuzitoare a familiilor creştine;
Bucură-te, înţeleaptă chivernisitoare a casei tale;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!
Condacul 4
Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, ai adus pe lume o fiică şi trei fii, cărora le-ai sădit în suflet dragostea de Hristos, rugăciunea, smerenia şi înţelepciunea, pregătindu-i astfel să devină dregători credincioşi şi drepţi, ca, în cuget curat, să cânte totdeauna Preasfintei Treimi: Aliluia!
Icosul 4
Pe Pururea Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, ai avut-o ca pildă, dar şi ca mijlocitoare caldă în greutăţile vieţii. Binecuvântată de harul ei, ai fost soţie credincioasă si mamă iubitoare pentru fiii tăi, pentru care strigăm ţie:
Bucură-te, viță bineroditoare în trup şi în duh;
Bucură-te, mamă călăuzită de Maica Domnului;
Bucură-te, hrănitoare grijulie a fiilor tăi spre creştere trupească;
Bucură-te, ceea ce și sufleteşte i-ai crescut prin bune obiceiuri;
Bucură-te, ceea ce le-ai insuflat dragostea de Hristos;
Bucură-te, ceea ce le-ai sădit în suflet milă față de semeni;
Bucură-te, ceea ce ai împletit credinţa cu iubirea de neam;
Bucură-te, ceea ce ti-ai crescut copiii în Sfânta Ortodoxie;
Bucură-te, rugătoare pentru părinţi şi copii;
Bucură-te, pildă a mamelor creştine;
Bucură-te, călăuzitoare a pruncilor nevinovaţi;
Bucură-te, ocrotitoare a tinerilor care au trebuinţă de îndrumare;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!
Condacul 5
Când soţul tău a devenit țar a toată Bulgaria, ai primit şi tu, fericită, vrednicia împărătească, dar, în cugetul tău, ai înţeles că această cinstire este vremelnică și aducătoare de multe întristări, iar pe tine însăţi te numeai, cu smerenie, roabă a lui Hristos, Împăratul tuturor, Căruia Îi cântai: Aliluia!
Icosul 5
Domnind ca o împărăteasă în cetatea Târnovo, ai nesocotit odihna şi înlesnirile palatului, lucrând spre zidirea duhovnicească a poporului şi a conducătorilor săi. De aceea, ai stăruit pururea în rugăciune, în nevoinţă şi în lucrarea faptelor de milostenie, pentru care primeai laude ca acestea:
Bucură-te, următoare a împărătesei cereşti;
Bucură-te, izvor de milostivire;
Bucură-te, sprijinitoare a văduvelor;
Bucură-te, hrănitoare a celor flămânzi;
Bucură-te, îngrijitoare a orfanilor;
Bucură-te, vindecătoare a bolnavilor;
Bucură-te, povăţuitoare a tinerilor;
Bucură-te, toiag de sprijin al vârstnicilor;
Bucură-te, ajutătoare a celor neputincioşi;
Bucură-te, liniştitoare a celor tulburaţi;
Bucură-te, mângâietoare a celor întristaţi;
Bucură-te, ocrotitoare a celor singuri;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!
Condacul 6
Multă întărire spre lucrarea virtuţilor ai primit, înţeleaptă, când te rugai înaintea cinstitelor Moaşte ale Sfintelor Filoteia, Parascheva și Teofana, care se aflau atunci la Târnovo. De aceea şi acum, împreună cu acestea, cânţi în ceruri, cu Îngerii: Aliluia!
Icosul 6
Întristări cumplite au venit asupra ta, Sfântă, când ai înmormântat pe doi dintre fiii tăi, răpuşi în războaie. Tu, însă, nu te-ai clintit, pentru că erai întemeiată duhovniceşte pe piatra credinţei în Hristos, Cel ce pentru noi a pătimit, a murit şi a înviat. De aceea, şi noi te lăudăm, grăind:
Bucură-te, ceea ce pe pământ ai avut multe întristări;
Bucură-te, ceea ce nu te-ai lăsat doborâtă de necazuri;
Bucură-te, rugătoare pentru fiii tăi răposaţi;
Bucură-te, pildă de credinţă nezdruncinată;
Bucură-te, mărturisitoare a nemuririi sufletelor;
Bucură-te, ceea ce aştepţi învierea morţilor și viața veacului viitor;
Bucură-te, ceea ce te-ai asemănat Maicii îndurerate a lui Hristos;
Bucură-te, născătoare de fii pentru Împărăţia Cerurilor;
Bucură-te, mamă de eroi, care au apărat creştinătatea;
Bucură-te, că, întărind Ortodoxia, aceasta a putut îndura jugul păgân aproape cinci veacuri;
Bucură-te, pătimitoare fără de sânge pentru apărarea credinţei;
Bucură-te, ceea ce, prin lacrimi, ţi-ai făcut sufletul roditor;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!
Condacul 7
Mângâiere în necazuri şi râvnă în lucrarea duhovnicească ai aflat prin citirea scrierilor Sfinţilor Părinţi. De aceea, ai înfiinţat mai întâi la Loveci, apoi la Târnovo, lăcaşuri în care grămăticii tălmăceau din limba greacă şi scriau în slavonă cuvintele ziditoare de suflet ale marilor dascăli şi Ierarhi, precum şi vieţile Sfinţilor, pe care citindu-le, slăveai pe Dumnezeu şi-I cântai: Aliluia!
Icosul 7
Alături de tarul Ivan Alexandru, ai sprijinit zidirea de Biserici si mănăstiri, cetăți ale sfinţeniei si ale învăţăturii mântuitoare, prin care poporul se întărea în dreapta credinţă, se îndepărta de rătăciri şi de păcate, urma viaţa evanghelică şi lucrarea faptelor bune, strigând ţie acestea:
Bucură-te, maică duhovnicească;
Bucură-te, iubitoare a frumuseţii casei lui Dumnezeu;
Bucură-te, împodobitoare a Bisericilor cu alese odoare;
Bucură-te, sprijinitoare a obştilor monahale;
Bucură-te, închinătoare a Mănăstirii Bacikovo;
Bucură-te, ctitoră a Bisericii în stâncă de la Ivanovo;
Bucură-te, ceea ce ai pus piatra de temelie Mănăstirii Kelifarevo;
Bucură-te, miluitoare a Bisericii Sfântul Nicolae din Nesebar;
Bucură-te, ceea ce ai adus daruri în lăcaşul Maicii Domnului Eleusa;
Bucură-te, ceea ce ai înfrumuseţat lăcaşul din Dragalevski;
Bucură-te, iubitoare a sfintelor slujbe ale Bisericii;
Bucură-te, ceea ce, prin rugăciune, pe tine însăţi Biserică te-ai făcut;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!
Condacul 8
Deşi erai înconjurată de tumultul de la Curtea țarului, nu ai trecut cu vederea viața duhovnicească, ci ai cugetat să săvârşeşti neîncetate rugăciuni pentru sufletul tău, pentru ţară şi pentru întreaga lume. Astfel, râvna şi evlavia ta către Dumnezeu şi către Sfinţi au ajuns cunoscute tuturor, pentru care poporul te numea împărăteasă binecredincioasă și evlavioasă, iar lui Dumnezeu Îi cânta: Aliluia!
Icosul 8
Îndeletnicire folositoare de suflet ţi-a devenit rugăciunea neîncetată, prin chemarea dulcelui nume al lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, prin care alungai ispitele vrăjmaşului, ţineai paza gândurilor şi te umpleai de lumina harului curățitor, luminător si sfinţitor. Drept aceea, te cinstim, grăind:
Bucură-te, împărăteasă iubitoare de isihie;
Bucură-te, ceea ce stăpâneşti asupra pornirilor firii căzute;
Bucură-te, rugătoare smerită;
Bucură-te, trâmbiţă vestitoare de cuvinte sfinte;
Bucură-te, minte care cuprinzi cuvintele rugăciunii;
Bucură-te, inimă care te faci lăcaş al minţii rugătoare;
Bucură-te, aducătoare de jertfe cuvântătoare;
Bucură-te, ceea ce ți-ai curățit sufletul de patimi;
Bucură-te, primitoare a încredinţărilor cereşti;
Bucură-te, vas al harului dumnezeieşte lucrător;
Bucură-te, ceea ce ai învățat și pe alţii rugăciunea minţii;
Bucură-te, făclie a isihasmului născător de Sfinţi;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!
Condacul 9
Vrăjmaşul neamului omenesc, voind să risipească sporirea ta duhovnicească, prin care străluceai în cetatea Târnovo ca o lumină pusă în sfeşnic, a ridicat asupra ta grea încercare, prin soţul tău, care, aprins de patimi, te-a părăsit şi te-a alungat din palatul împărătesc. Iar tu, Sfântă, cunoscând din viaţa Dreptului Iov rostul necazurilor, I-ai adus lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!
Icosul 9
Prin credinţa ta neclintită în purtarea de grijă a milostivului Dumnezeu, ai preschimbat necazul în prilej de sporire duhovnicească şi, fiind lepădată de împăratul pământesc, ai alergat să-I slujeşti cu dăruire Împăratului ceresc şi, primind chipul călugăresc, auzi de la noi acestea:
Bucură-te, ceea ce pururea L-ai avut pe Domnul Iisus Mire al sufletului;
Bucură-te, ceea ce, prin tunderea în călugărie, ai arătat, în chip văzut, dăruirea ta faţă de Hristos;
Bucură-te, primitoare a numelui Sfintei împărătese Teofana din Bizanţ;
Bucură-te, următoare a nevoințelor și binefacerilor ei;
Bucură-te, ceea ce ai avut smerită cugetare;
Bucură-te, ceea ce te-ai supus ascultării în mănăstire;
Bucură-te, biruitoare a cârtirii;
Bucură-te, alungătoare a nemulţumirii;
Bucură-te, cea luminată de bucuria sfântă;
Bucură-te, sprijinitoare a monahiilor împreună-nevoitoare;
Bucură-te, cea stăruitoare în metanii şi postiri;
Bucură-te, iubitoare a privegherilor de toată noaptea;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!
Condacul 10
Binecuvântare si îndrumare ai cerut Sfântului Grigorie Sinaitul, dar si altor Părinţi îmbunătăţiţi, ucenici ai săi, ştiind că „cei lipsiţi de povăţuire cad ca frunzele, iar mântuirea este în sfat mult”. Pentru aceasta, bine sporind spre noi suișuri duhovniceşti, cântai Mântuitorului Hristos din inimă: Aliluia!
Icosul 10
De la Părinţii duhovniceşti ai vremii tale ai deprins şi tu, Cuvioasă Teofana, ascultarea, dobândirea liniştii şi rugăciunea minţii, prin care ai ajuns la mari măsuri duhovniceşti și ai fost tu însăţi călăuză duhovnicească şi pildă altor nevoitori. Pentru aceasta, minunându-ne, strigăm ţie:
Bucură-te, următoare a Sfântului Grigorie Sinaitul;
Bucură-te, fiică sufletească a Cuviosului Teodosie de la Târnovo;
Bucură-te, îndemn la desăvârşire pentru Cuviosul Romii;
Bucură-te, pildă de sfinţenie pentru viitorul Patriarh Eftimie;
Bucură-te, Icoană a răbdării smerite pentru creştinele din lume;
Bucură-te, al monahiilor chip de nevointă stăruitoare;
Bucură-te, apărătoare a dreptei credinţe mântuitoare;
Bucură-te, ceea ce pe Domnul Iisus Hristos L-ai vestit a fi Mesia;
Bucură-te, ceea ce te-ai împotrivit ereziilor vremii;
Bucură-te, luptătoare împotriva rătăciţilor adamiţi şi bogomili;
Bucură-te, primitoare a Harului dumnezeiesc necreat;
Bucură-te, că, în chip potrivit, porţi numele arătării lui Dumnezeu;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!
Condacul 11
Ajungând fiul tău, Ioan Stratimir, țar al Vidinului, i-ai urmat și ai fost bună sfătuitoare pentru el şi pentru soţia lui, Ana, româncă și ea din neamul Basarabilor. Acolo, ai sporit viaţa duhovnicească a cetăţii, iar poporul, bucurându-se, mulţumea lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul 11
Ai îndemnat pe cucernica ta noră, Ana, să rânduiască tălmăcirea şi copierea de scrieri folositoare de suflet, precum vestitul Sbornic de la Vidin, cuprinzând vieţi de sfinte femei, ca să vă fie pildă de purtare plăcută lui Dumnezeu. Pentru aceasta, te lăudăm cu evlavie:
Bucură-te, cea asemenea Dreptei Ana, mama lui Samuel, în rugăciunea minţii;
Bucură-te, următoare a Dreptei Elisabeta în darul prorocesc;
Bucură-te, asemănătoare în înţelepciune Muceniţei Ecaterina;
Bucură-te, mărturisitoare a Treimii ca fecioara Varvara;
Bucură-te, cea milostivă ca Sfânta Filofteia;
Bucură-te, cea împodobită în virtuți ca Sfânta Parascheva;
Bucură-te, ceea ce urmai nevoințele Sfintei Teofana din Bizanţ;
Bucură-te, vestitoare a credinţei, ca diaconiţa Tatiana;
Bucură-te, împreună-rugătoare cu Marea Mucenită Chiriachi;
Bucură-te, cea de aceeaşi cinstire cu Sfânta Teodora de la Sihla;
Bucură-te, pildă pentru Doamna Milița, soţia Sfântului Voievod Neagoe Basarab;
Bucură-te, cea deopotrivă cu Doamna Maria Brâncoveanu în răbdarea necazurilor;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!
Condacul 12
Loc de pustnicie ai aflat schitul de la Albotina, săpat în stâncă nu departe de Vidin. Acolo ţi-ai închinat lui Dumnezeu ultimii ani ai vieţii în post, rugăciune şi priveghere. Acolo poporul credincios se aduna la zile de sărbătoare şi-ţi asculta povăţuirea de maică și duioasa ta cântare: Aliluia!
Icosul 12
Ajungând la înaltă sporire duhovnicească, Domnul Hristos a binevoit să te primească în lăcaşurile cereşti, neîngăduind să priveşti cu ochii pământeşti căderea Vidinului sub stăpânire păgână. Atunci, dându-ţi duhul în mâna lui Dumnezeu, ai fost prohodită cu mare cinste, fiind plânsă de tot poporul, care striga ție unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai vestit prin fapte dreapta credinţă;
Bucură-te, propovăduitoare a dragostei lui Dumnezeu;
Bucură-te, oglindă a milostivirii cereşti;
Bucură-te, binefăcătoare duhovnicească a poporului ortodox;
Bucură-te, maică sufletească a tuturor, fără deosebire de neam;
Bucură-te, povăţuitoare a binecredincioșilor români din Timoc;
Bucură-te, ocrotitoare a moștenirii lor până astăzi;
Bucură-te, ceea ce ai strălucit prin iubire jertfelnică;
Bucură-te, luminătoarea minţii poporului credincios;
Bucură-te, ceea ce te rogi ca Ortodoxia să strălucească în toată lumea;
Bucură-te, vindecătoare de boli a trupurilor noastre;
Bucură-te, mijlocitoare pentru mântuirea sufletelor noastre;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!
Condacul 13
O, Cuvioasă Maică Teofana, ceea ce bunul neam domnesc al strămoşilor tăi l-ai împodobit cu lumina sfinţeniei, roagă-te stăruitor pentru noi, cei ce te cinstim cu evlavie, ca, fiind întăriţi în credinţă, nădejde şi dragoste, să biruim ispitele vrăjmaşilor nevăzuţi și să-I cântăm în veşnicie Preasfintei Treimi: Aliluia! (acest Condac se zice de trei ori).
Icosul 1
Îngerii şi oamenii cinstesc astăzi cu bucurie pe Cuvioasa Teofana, pe care a rodit-o neamul românesc și care a luminat ţinuturile Bulgariei cu viaţa ei sfântă, cu nevoințele și cu îndelunga-răbdare a multor necazuri, prin care a dobândit Harul Duhului Sfânt, iar noi o lăudăm după vrednicie, zicând:
Bucură-te, fiică a Tării Românești;
Bucură-te, binecuvântare pentru poporul bulgar;
Bucură-te, ocrotitoarea românilor de pretutindeni;
Bucură-te, apărătoare a Ortodoxiei;
Bucură-te, pildă a soţiilor şi mamelor creştine;
Bucură-te, ctitoră de sfinte lăcaşuri și mănăstiri;
Bucură-te, ostenitoare la răspândirea scrierilor sfinte;
Bucură-te, sprijinitoare darnică a tuturor celor săraci;
Bucură-te, rugătoare isihastă plină de har;
Bucură-te, ceea ce ai suferit fără cârtire întristări și umilinţe;
Bucură-te, monahie stăruitoare în postiri şi privegheri;
Bucură-te, rugătoare în ceruri pentru mântuirea noastră;
Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!
Condacul 1
Pe Cuvioasa Teofana să o lăudăm, pe odrăslirea cea din neamul Basarabilor, că aceasta, lepădând slava cea deşartă şi răbdând multe necazuri și întristări, nevoinţe pustniceşti a luat asupra sa; acesteia să-i cântăm: Bucură-te, Cuvioasă Maică Teofana, mult nevoitoare!