Rugăciunile începătoare:
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate plinești, vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori). Slavă… Şi acum…
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Troparele de umilință
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.
Slavă…
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum…
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Crezul
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; Și a înviat a treia zi după Scripturi; Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Și într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să fie. Amin.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Slavă… Și acum…
Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru (cu trei închinăciuni).
Apoi Psalmul 142:
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu se va îndrepta înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul cel drept. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă… Și acum…
Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, Dumnezeule! (de trei ori)
Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).
Troparul, glasul al 4:
Cel ce ai fost dintre Apostoli mai întâi-chemat și lui Petru frate adevărat, Stăpânului tuturor, Andreie, roagă-te, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă.
Condacul 1
Pe ucenicul cel întâi chemat și următorul Pătimirilor lui Hristos, pe Andrei Apostolul, fratele lui Petru, să-l lăudăm credincioșii, ca pe cel ce pe păgâni din înșelăciune i-a întors la botez. Pentru aceasta îi cântăm: Bucură-te, Sfinte Andreie, Apostole!
Icosul 1
Sufletul meu cel tulburat de gânduri și de cuvinte rele curățește-l cu dumnezeiescul tău dar, care s-a sălășluit întru tine, propovăduitorul lui Hristos Andrei, ca, fiind curat, cântare vrednică să izvorască așa:
Bucură-te, cel ce din pescar ai devenit apostol;
Bucură-te, că mai întâi ai avut pe Sfântul Ioan Botezătorul ca dascăl;
Bucură-te, că din ceata ucenicilor de Mântuitorul mai întâi ai fost chemat la darul apostolesc;
Bucură-te, că te-ai făcut cu multă credință ucenic al lui Hristos;
Bucură-te, că și pe fratele tău Petru l-ai adus la Hristos;
Bucură-te, că împreună cu toți apostolii ai urmat Domnului;
Bucură-te, că ești dintre cei dintâi apostoli ai lui Hristos;
Bucură-te, că ai păstrat dragoste încuviințată către Domnul;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui, prin multe țări L-ai propovăduit Dumnezeu dătător de viață;
Bucură-te, că, propovăduind la păgâni credința cea în Iisus Hristos, multe necazuri ai răbdat;
Bucură-te, că ai fost bătut cu lemne și cu pietre;
Bucură-te, că sălbaticii aceia te mușcau;
Bucură-te, Sfinte Andreie, Apostole!
Condacul 2
Cu cuvântul Evangheliei, Andreie prealăudate, din adâncul înșelăciunii ai vânat popoarele precum te-ai făgăduit Domnului Iisus Hristos, Cel ce te-a învățat a vâna pe oameni la credința Lui. Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 2
Cel ce ești cetățean de taină, însuți văzătorule, și ritor al cunoștinței lui Hristos cel de negrăit, care ai luat de sus Duhul cel Sfânt, grăiești în limbi și împarți darurile. Pentru aceasta lăudăm darul luat și îți cântăm acestea:
Bucură-te, primitorule al Duhului Sfânt în limbi de foc;
Bucură-te, că prin multe țări ai mers din loc în loc;
Bucură-te, că fiind sfâșiat de păgâni, Domnul Iisus te-a făcut sănătos;
Bucură-te, că pe mulți dintre cei mai buni creștini i-ai hirotonit episcopi și preoți;
Bucură-te, că, prin orașe și sate umblând și propovăduind, pe mulți i-ai făcut creștini;
Bucură-te, că, după mulți ani de propovăduire, la sfârșit ai ajuns la mucenicie;
Bucură-te, că păgânii necredincioși, chinuindu-te, pe cruce te-au pironit cu capul în jos;
Bucură-te, că dumnezeiescul tău suflet la cer s-a dus;
Bucură-te, că Domnul Hristos a pus scumpă cunună pe capul tău;
Bucură-te, că toate cetele cerești pentru încununare cântări preafrumoase au cântat;
Bucură-te, că Îngerii și Sfinții cu bucurie în palatul tău osebit te-au așezat;
Bucură-te, al Preasfintei Treimi smerit închinător;
Bucură-te, Sfinte Andreie, Apostole!
Condacul 3
Alergat-ai cu sete la chemarea Mântuitorului, Apostole Andreie, și de bunăvoie te-ai dat spre ascultarea învățăturii Lui, ca un cerb la izvoarele apelor, și tuturor le-ai propovăduit pe Dumnezeu adevărat; pentru aceasta cântăm: Aliluia!
Icosul 3
Mărgăritarul cel de mult preț, cel ascuns în taina inimii tale, în lume l-ai pus înainte, Apostole Andreie; pe acela cu credință păgânii primindu-l, comoară l-au făcut. Pentru aceasta aducem ție laudă:
Bucură-te, al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu lăudător;
Bucură-te, cel împreună cu Îngerii și cu toți Sfinții cântător;
Bucură-te, al nostru păzitor;
Bucură-te, al nostru mijlocitor înaintea Preacinstitei Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, al nostru rugător către Domnul Dumnezeu;
Bucură-te, al tainelor lui Hristos slujitor;
Bucură-te, temelia preaîntemeiată a mărturisirii lui Hristos;
Bucură-te, că tu ai propovăduit credința cea dată de Domnul Iisus Hristos;
Bucură-te, luminătorul cereștii cunoștințe;
Bucură-te, învățătorul dreptei credințe;
Bucură-te, prin care Domnul Hristos Se sălășluiește;
Bucură-te, prin care satana se nimicește;
Bucură-te, Sfinte Andreie, Apostole!
Condacul 4
Ca o vestire Evanghelia în mâini luând, mult-lăudate Andreie, tot pământul ai îmbogățit de dumnezeiască propovăduire. Pentru aceasta cinstim pomenirea ta, împreună cu chinurile tale, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4
Capiștile prefăcându-le în Biserici ale lui Dumnezeu, preacinstite Apostole Andreie, ai sfințit în ele pe fiii botezului, pe care darul i-a înnoit prin apă și prin Duh. Pentru aceasta cântăm ție laudele acestea:
Bucură-te, al cântărilor îngerești ascultător;
Bucură-te, că ai răstignit cele lumești și întru tine viețuiește Iisus Hristos;
Bucură-te, prin care întunericul s-a risipit;
Bucură-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucură-te, îndumnezeitule cu Dumnezeu unitule;
Bucură-te, cerule mai înalt decât cerul;
Bucură-te, că te-ai arătat părtaș al firii dumnezeiești;
Bucură-te, că pe fiii oamenilor i-ai adus lui Dumnezeu;
Bucură-te, al Bisericii de trebuință folositor;
Bucură-te, Sfinte Andreie, Apostole!
Condacul 5
Cunoscut-ai așezămintele firii, mărite Andreie, vrednicule de minune, și părtaș pe fratele tău Petru l-ai primit grăind: „Aflat-am pe Cel dorit!” Și i-ai arătat cunoștința Duhului. Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5
Cu mreaja cuvântului, dintru adâncul înșelăciunii, ai vânat pești cuvântători, fericite Apostole Andreie, și la masa lui Hristos mâncare curată i-ai adus luminați; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, Andreie, îndulcire a minților;
Bucură-te, dumnezeiască desfătare a oamenilor;
Bucură-te, prin care credința s-a lățit;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a zădărnicit;
Bucură-te, că pentru Hristos pe toate cele lumești gunoaie le-ai socotit;
Bucură-te, că tuturor toate te-ai făcut, ca pe mulți să-i mântuiești;
Bucură-te, al înțelepciunii lui Dumnezeu vas mult-încăpător;
Bucură-te, al lui Hristos dulce cugetător;
Bucură-te, pentru cei orbi dumnezeiască alifie;
Bucură-te, pentru cei bolnavi minunată doctorie;
Bucură-te, adâncimea cuvintelor celor insuflate de Dumnezeu;
Bucură-te, noianul înțelegerilor celor înțelepte de Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Andreie, Apostole!
Condacul 6
Dumnezeiască punte, Atotfăcătorul și de lumină strălucitorul Duh, întru tine, mărite Apostole Andreie, sălășluindu-Se cu dumnezeiască cuviință în chipul limbii de foc, te-a arătat propovăduitor al celor de negrăit. Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 6
Lepădând mrejele cele pescărești și luând crucea, ai urmat lui Hristos, Celui ce te-a chemat, și mreaja Duhului aruncând, în loc de pește, pe oameni ai vânat. Slavă Duhului ce ți s-a dat ție! Pentru aceasta aducem laudele acestea:
Bucură-te, al dumnezeieștii întrupări înalt tâlcuitor;
Bucură-te, carte de Dumnezeu închipuită, foarte folositoare minții;
Bucură-te, comoară dumnezeiască a cereștilor comori;
Bucură-te, cel ce ești învățătură de trebuință celor învățători;
Bucură-te, cel ce la împărțirea muncii de propovăduitori ai ales neamurile;
Bucură-te, că între cei neputincioși minuni alese ai făcut;
Bucură-te, al umbrei legii surpător;
Bucură-te, al adevărului stâlp întăritor;
Bucură-te, cel ce în cuvinte preaînțelepte te-ai îmbogățit;
Bucură-te, cel ce pe credincioși cu răbdare i-ai mântuit;
Bucură-te, casă preacinstită a Sfintei Treimi;
Bucură-te, Biserică a fiilor duhovnicești;
Bucură-te, Sfinte Andreie, Apostole!
Condacul 7
Dobândit-ai pe Cel pe Care L-ai dorit, fericite Apostole Andreie. Iar acum în lăcașurile cele nestricăcioase cu Dânsul locuind, seceri snopii ostenelilor tale după vrednicie; pentru aceasta cu cântări slăvim pe Dumnezeu, zicând: Aliluia!
Icosul 7
Iubit-ai pe Stăpânul și după Dânsul ai mers pe urmele Lui, în viață bine povățuit, și Pătimirilor Lui fără înșelăciune, preacinstite Andreie, până la moarte urmând; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, a necuvântării de Dumnezeu neapropiată înălțime;
Bucură-te, iconomia lui Dumnezeu necunoscută în adâncime;
Bucură-te, a Mângâietorului gură cinstită;
Bucură-te, gura de foc îngrădită;
Bucură-te, doborârea înțelepciunii celor înțelepți;
Bucură-te, lepădarea priceperii celor pricepuți;
Bucură-te, al Împărăției Cerurilor celei de veselie primitorule;
Bucură-te, al tainelor lui Hristos vestitorule;
Bucură-te, privighetoarea cerului cea dulce grăitoare;
Bucură-te, limbă de foc suflătoare care grăiești cele dumnezeiești;
Bucură-te, îndulcire a urechilor noastre;
Bucură-te, cel prin care Hristos mântuiește sufletele noastre;
Bucură-te, Sfinte Andreie, Apostole!
Condacul 8
Cu darul cel dat ție de la Dumnezeu, întru tot lăudate Andreie, duhurile demonice cu cuvântul se izgonesc, bolile fug, mulțimea patimilor sufletești se îndepărtează de la cei bolnavi; pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8
Cel ce din Betsaida ai ieșit, pe noi ne chemi a prânzi prăznuirea ta, punându-ne-o nouă înainte astăzi; cu vitejiile luptelor tale și cu sarea lui Hristos mintea noastră sărând-o, mâncărurile tale dulci s-au făcut nouă, adică: învățăturile de sfaturi cerești; pentru aceasta cântăm ție unele ca acestea:
Bucură-te, lumina celor întunecați cu păgânătatea;
Bucură-te, calea cea adevărată a celor rătăciți;
Bucură-te, al luminilor lui Hristos văzător și propovăduitor;
Bucură-te, al pătimirilor lui Hristos preaales mărturisitor;
Bucură-te, al minunilor Domnului bun lucrător;
Bucură-te, iconomia frumuseții celei întâi închipuite;
Bucură-te, stăpânirea dogmelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, al luminii celei gândite luminoasă descoperire;
Bucură-te, dreaptă arătare a chinurilor ce-i așteaptă pe cei păcătoși;
Bucură-te, gură care vestești pe Hristos Dumnezeu;
Bucură-te, privitorule al priveliștilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce auzi cele de oameni neauzite;
Bucură-te, Sfinte Andreie, Apostole!
Condacul 9
Poruncindu-ți-se a te sui la Muntele Sionului cel înțelegător, Apostole Andreie, și paharul mântuirii luând, bucurându-te l-ai băut, trecând prin moarte la viața cea dumnezeiască, unde este Hristos Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul 9
Focul Preasfântului Duh ce s-a coborât de sus peste tine, întru tot lăudate Apostole Andreie al lui Hristos, ți-a poruncit ție cu limbă nouă, cu care niciodată nu ai grăit, să vestești până la marginile lumii măririle Lui. Pentru aceasta aducem ție laudele acestea:
Bucură-te, că tu ai binevestit Pătimirile și Învierea lui Hristos;
Bucură-te, că tu singur lămurești pogorârea în iad a demonilor;
Bucură-te, cel ce ești plin de roadele Preasfântului Duh;
Bucură-te, de darurile Lui îndestulătorule;
Bucură-te, prin care Sfânta Treime S-a propovăduit;
Bucură-te, prin care Unimea Treimii S-a slăvit;
Bucură-te, sănătate preaminunată împărțită credincioșilor;
Bucură-te, cel ce ești rană de mult plâns demonilor;
Bucură-te, lumină mai strălucitoare decât soarele;
Bucură-te, povățuitorul și lumina orbilor;
Bucură-te, luminătorul tuturor;
Bucură-te, al vrăjmașilor puternic biruitor;
Bucură-te, Sfinte Andreie, Apostole!
Condacul 10
Cine te-a învățat a grăi așa, Sfinte Apostole Andreie? Cine ți-a luminat mintea ca să vezi limpede raza slavei celei neapropiate, care a strălucit lumina Adevărului în inimile noastre, fără numai Iisus Hristos Dumnezeu? Pentru aceasta cântăm Lui: Aliluia!
Icosul 10
Se înspăimântează tot cugetul de propovăduirea ta, pe care ai trâmbițat-o în tot pământul, tăinuitorule al lui Hristos și văzătorule al celor de sus, cel ce ești cinstit de Domnul între cei doisprezece apostoli; pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, rugătorule pentru noi către Domnul;
Bucură-te, că, prin sfintele tale rugăciuni, Domnul ne trimite milele Sale bogate;
Bucură-te, că, prin ajutorul tău, tiranul satana se izgonește de la noi;
Bucură-te, că gândurile cele rele și bolile le îndepărtezi de la noi;
Bucură-te, mărgăritarul cel luminos al lui Hristos;
Bucură-te, mângâierea sufletească a pământenilor celor necăjiți;
Bucură-te, sănătatea trupească a oamenilor îmbolnăviți;
Bucură-te, cârmaci preaminunat al celor ce înoată pe ape;
Bucură-te, împreună călător cu cei ce călătoresc pe uscat;
Bucură-te, ajutorul celor ce te cheamă când zboară în aer;
Bucură-te, hrănitorul nostru al celor flămânzi de fapte bune;
Bucură-te, cel ce ajuți rugăciunilor noastre spre mântuire;
Bucură-te, Sfinte Andreie, Apostole!
Condacul 11
Cu suflarea cea de sus a Duhului, Dumnezeu mai înainte aprinzându-te cu râvnă de credință, orator de Dumnezeu grăitor te-a arătat pe tine, mărite Apostole Andreie, cel ce cânți Mântuitorului nostru: Aliluia!
Icosul 11
Cel de lumină purtător și de veselie făcător, fericite Andreie, Apostole al lui Hristos, dumnezeiască pomenirea ta rază de tămăduire strălucește nouă, celor ce cântăm ție unele ca acestea:
Bucură-te, stea mai luminoasă decât soarele;
Bucură-te, sfeșnic care strălucești cu raza de aur;
Bucură-te, dătător de daruri al creștinilor drept-credincioși;
Bucură-te, al călugărilor celor mâhniți ajutător în necazuri;
Bucură-te, cel ce ești izgonitor înfricoșător al demonilor;
Bucură-te, frumusețea cea prealuminată a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, cămară preacinstită cu bun miros a lui Hristos;
Bucură-te, podoaba cea preacinstită a apostolilor;
Bucură-te, luminătorul cel preamărit al Mucenicilor;
Bucură-te, veselia cea de bucurie făcătoare a Cuvioșilor;
Bucură-te, lauda cea fericită a tuturor Sfinților;
Bucură-te, rugătorule, mijlocitorule și folositorule al tuturor ortodocșilor;
Bucură-te, Sfinte Andreie, Apostole!
Condacul 12
Ca un ucenic preaales al Celui ce S-a pironit de bunăvoie pe Cruce, Stăpânului tău până la moarte urmând, bucuros te-ai suit la înălțimea crucii, mergere făcându-ți la ceruri, de trei ori fericite Apostole Andreie. Pentru aceasta cântăm cântarea cea îngerească lui Dumnezeu, zicând: Aliluia!
Icosul 12
Mulțumim ție, mărite Apostole Andreie, noi, neamurile cele de tine luminate și de pe pământ la ceruri de tine ridicate, că de la slujirea vrăjmașului depărtându-ne, ne-am făcut împreună locuitori cu sfinții Îngeri și părtași ai slavei Domnului. Pentru aceasta aducem ție după vrednicie acestea:
Bucură-te, Apostole Andreie, nume preascump și dulce nouă, drept-credincioșilor;
Bucură-te, izgonitorul tuturor eresurilor;
Bucură-te, păzitorule cu dinadinsul al fecioriei;
Bucură-te, floarea cea preafrumoasă și binemirositoare a Raiului;
Bucură-te, că rugăciunile tale sunt ca o scară, care ne urcă pe noi la ceruri;
Bucură-te, arma cea nebiruită a binecredinciosului popor;
Bucură-te, cel ce biruiești în război tabăra potrivnicilor;
Bucură-te, cel ce ne dai nouă ploi potrivite;
Bucură-te, cel ce ne izbăvești pe noi din tot felul de nevoi;
Bucură-te, cel ce aperi sfânt lăcașul acesta de foc;
Bucură-te, cel ce ne izbăvești pe noi de vicleșugul vrăjmașului;
Bucură-te, cel ce la sfârșitul vieții noastre ne ajuți ca prin pocăință să ne mântuim;
Bucură-te, Sfinte Andreie, Apostole!
Condacul 13
O, preaminunate Sfinte și mărite Apostole Andreie, cu plângere alergăm la sprijinul tău, ca să ne izbăvești pe noi cu rugăciunile tale de chinul cel de veci, prealăudate, și să ne învrednicești de bucuria Raiului; ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Icosul 1
Sufletul meu cel tulburat de gânduri și de cuvinte rele curățește-l cu dumnezeiescul tău dar, care s-a sălășluit întru tine, propovăduitorul lui Hristos Andrei, ca, fiind curat, cântare vrednică să izvorască așa:
Bucură-te, cel ce din pescar ai devenit apostol;
Bucură-te, că mai întâi ai avut pe Sfântul Ioan Botezătorul ca dascăl;
Bucură-te, că din ceata ucenicilor de Mântuitorul mai întâi ai fost chemat la darul apostolesc;
Bucură-te, că te-ai făcut cu multă credință ucenic al lui Hristos;
Bucură-te, că și pe fratele tău Petru l-ai adus la Hristos;
Bucură-te, că împreună cu toți apostolii ai urmat Domnului;
Bucură-te, că ești dintre cei dintâi apostoli ai lui Hristos;
Bucură-te, că ai păstrat dragoste încuviințată către Domnul;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui, prin multe țări L-ai propovăduit Dumnezeu dătător de viață;
Bucură-te, că propovăduind la păgâni credința cea în Iisus Hristos, multe necazuri ai răbdat;
Bucură-te, că ai fost bătut cu lemne și cu pietre;
Bucură-te, că sălbaticii aceia te mușcau;
Bucură-te, Sfinte Andreie, Apostole!
Condacul 1
Pe ucenicul cel întâi chemat și următorul Pătimirilor lui Hristos, pe Andrei Apostolul, fratele lui Petru, să-l lăudăm credincioșii, că pe cel ce pe păgâni din înșelăciune i-a întors la botez. Pentru aceasta îi cântăm: Bucură-te, Sfinte Andreie, Apostole!
și această
Rugăciune către Sfântul Apostol Andrei
Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta față de la noi cei păcătoși, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, pe care în toată ziua, cu nesocotință, în chip nenumărat le săvârșim. Noi suntem păcătoși și pătimași, netrebnici și plini de răutate, iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câștiga prin sârguința cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruiește-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întărește cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui și să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin.
Și se face otpustul.
Puteți citi și:
Viaţa Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat
Troparul Sfântului Apostol Andrei
Catedrala „Sfântul Andrei” din Patras
Omilie – Arhim. Clepa – Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, ocrotitorul României
Cântare de laudă la Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat
Colindul Sfântului Apostol Andrei
Apostolul Andrei, temelia creștinismului românesc
Cuvânt de laudă la Sfântul Apostol Andrei – Cuviosul Atanasie cel Mare