Rugăciunile începătoare:
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate plinești, vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori). Slavă… Şi acum…
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Troparele de umilință
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.
Slavă…
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum…
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Crezul
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; Și a înviat a treia zi după Scripturi; Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Și într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să fie. Amin.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Slavă… Și acum…
Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru (cu trei închinăciuni).
Apoi Psalmul 142:
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu se va îndrepta înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul cel drept. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă… Și acum…
Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, Dumnezeule! (de trei ori)
Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).
Troparul, glasul 1
În tot pământul a ieșit vestirea ta, că acela a primit cuvântul tău, prin care cu dumnezeiască cuviință ai învățat, firea celor ce sunt ai arătat, obiceiurile oamenilor le-ai împodobit, împărătească preoție. Părinte Cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul 1
Pe tine, trâmbița cea cu dumnezeiască glăsuire și cereasca albină, care din florile învățăturilor ai adunat mierea cea făcătoare de viață a dogmelor Treimii și o ai lăsat Bisericii lui Hristos bogăție neîmpuținată, din care gustăm noi toți, cu dulce cântare te lăudăm, cântând ție: Bucură-te, Mare Ierarhe Vasilie!
Icosul 1
Cel ce prin curăția minții tale cea asemenea cu Îngerii te-ai ridicat la dumnezeieștile înălțimi și, străbătând printre cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care le-ai lăsat Bisericii comoară nejefuită, Sfinte Vasilie, primește de la noi nevrednicii laudele acestea:
Bucură-te, lauda cea strălucită a arhiereilor;
Bucură-te, dumnezeiescule învățător al dogmelor;
Bucură-te, următorul apostolilor cel credincios;
Bucură-te, stâlpul Bisericii cel prealuminos;
Bucură-te, al Treimii apărătorule;
Bucură-te, de cele cerești arătătorule;
Bucură-te, ocârmuitorul corăbiei celei duhovnicești;
Bucură-te, îndreptătorul vredniciei arhierești;
Bucură-te, luminătorul ceresc al preoției;
Bucură-te, povățuitorul preaînțelept al pustniciei;
Bucură-te, deșteptătorul păcătoșilor către pocăință;
Bucură-te, mângâietorul celor ce adorm întru dreapta credință;
Bucură-te, Mare Ierarhe Vasilie!
Condacul 2
Al Păstorului păstorilor de aproape slugă făcându-te, Sfinte Vasilie, ai îmbogățit Biserica cu înțeleptele tale învățături; pentru care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 2
Ai fost, preasfinte Părinte, totdeauna la înălțimile vredniciei arhierești și întru adâncul smereniei; pentru care noi minunându-ne cântăm ție:
Bucură-te, cel ce te veselești în Biserica biruitoare;
Bucură-te, cel ce de la Împăratul Hristos primești binecuvântare;
Bucură-te, turn preaînalt al privirilor cerești;
Bucură-te, înțelepte tâlcuitor al celor teologicești;
Bucură-te, magistrul științelor frumoase;
Bucură-te, că ți-ai ales pe cele nemincinoase;
Bucură-te, cu Serafimii liturghisitorule;
Bucură-te, cu Heruvimii de Dumnezeu văzătorule;
Bucură-te, prietenul apostolilor;
Bucură-te, întâistătătorul arhiereilor;
Bucură-te, cu Mucenicii împreună-șezătorule;
Bucură-te, cu proorocii bine-vorbitorule;
Bucură-te, Mare Ierarhe Vasilie!
Condacul 3
Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasilie, Dumnezeu-Cuvântul, tărie bună Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amuțești gurile ereticilor; iar noi credincioșii, bucurându-ne, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3
Împotrivindu-te, Părinte, lui Iulian prea păgânul împărat și mărturisind Dumnezeirea lui Hristos, ai rușinat păgânătatea lui, făcându-te mucenic de bunăvoie; pentru care auzi de la noi:
Bucură-te, sabie ascuțită cu focul Duhului;
Bucură-te, mărturisitor fără de frică al adevărului;
Bucură-te, propovăduire puternică a Treimii;
Bucură-te, luptător tare împotriva nedumnezeirii;
Bucură-te, predicator mare al Dumnezeirii;
Bucură-te, gură adânc-grăitoare a Treimii;
Bucură-te, către Sfânta Treime al credincioșilor mijlocitor;
Bucură-te, al Bisericii a toată lumea luminător;
Bucură-te, că pe cei zgârciți spre îndurare i-ai plecat;
Bucură-te, cel ce pe popor de foame l-ai scăpat;
Bucură-te, al iubirii de argint săgetătorule;
Bucură-te, la milostenie îndemnătorule;
Bucură-te, Mare Ierarhe Vasilie!
Condacul 4
Văzut-ai, Mare Ierarhe Vasilie, pe Născătoarea de Dumnezeu înconjurată de cetele îngerești și poruncind Mucenicului Mercurie să nimicească pe păgânul Iulian, vrăjmasul Fiului său; iar după ce te-ai încredințat că ai fost ascultat, îndată ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4
Pe Valent cel orbit cu eresul lui Arie, care tulbura Biserica lui Hristos, cu multă bărbăție l-ai mustrat, preaînțelepte Părinte; pentru care te lăudăm pe tine, zicând:
Bucură-te, ochiul Bisericii cel pătrunzător;
Bucură-te, de pleava clevetirilor vânturător;
Bucură-te, al viei lui Hristos înțelept lucrătorule;
Bucură-te, al tainelor mare învățătorule;
Bucură-te, munte aspru al pocăinței;
Bucură-te, cetate nejefuită a credinței;
Bucură-te, privighetoarea Bisericii cea cu dulce glăsuire;
Bucură-te, vulturul teologiei, cel cu înaltă suire;
Bucură-te, al preoției povățuitorule;
Bucură-te, al dascălilor învățătorule;
Bucură-te, mare învățător al fecioriei;
Bucură-te, grădina cea împodobită a curăției;
Bucură-te, Mare Ierarhe Vasilie!
Condacul 5
Venit-a la tine, Sfinte Ierarhe Vasilie, femeia ce fusese nedreptățită de eparhul cetății, cerând de la tine a-i face mijlocire; iar tu, înfricoșându-l cu judecata lui Dumnezeu, l-ai plecat a-i face dreptate; de care ea, bucurându-se, ți-a adus mulțumire, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5
Următor făcându-te Mântuitorului, preaînțelepte Părinte, te-ai arătat mare apărător celor nedreptățiți; pentru care zicem:
Bucură-te, apărătorul văduvelor;
Bucură-te, părintele săracilor;
Bucură-te, sprijinitorul celor nedreptățiti;
Bucură-te, bogăția celor lipsiți;
Bucură-te, cel ce pe împărații cei fără de lege i-ai mustrat;
Bucură-te, ca pe eparhul spre milă l-ai plecat;
Bucură-te, cel ce cununa mucenicească ai dorit;
Bucură-te, că mărturisitor a fi te-ai învrednicit;
Bucură-te, cel ce bogăție pierzătoare n-ai adunat;
Bucură-te, ca întru sărăcie lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, asemenea lui Ilie râvnitor;
Bucură-te, ca Isaia mare glăsuitor;
Bucură-te, Mare Ierarhe Vasilie!
Condacul 6
Primit-ai, Mare arhipăstorule Vasilie, putere de la Dumnezeu asupra diavolului, încât l-ai silit a trimite prin văzduh zapisul tânărului prin care se vânduse; de care minune spăimântându-ne, cântăm lui Dumnezeu, Celui ce te-a preamărit pe tine, cântare: Aliluia!
Icosul 6
Se îngrozesc mulțimile diavolilor numai auzind de numirea ta, Părinte al părinților Vasilie; iar noi credincioșii cântând, aducem ție laudele acestea:
Bucură-te, fulger care arzi pe duhurile satanei celei spurcate;
Bucură-te, tunetul care risipești sfaturile cele necurate;
Bucură-te, cel ce cu armele duhului te-ai îmbrăcat;
Bucură-te, că prin acelea pe puterile cele potrivnice le-ai sfărâmat;
Bucură-te, cel ce pe fiul împăratului l-ai vindecat;
Bucură-te, că pe mulți din adâncul păcatului ai ridicat;
Bucură-te, că pe cel lepros l-ai tămăduit;
Bucură-te, că pe cei cu fapte bune prin Duhul i-ai cunoscut;
Bucură-te, Îngerul cel pământesc;
Bucură-te, omul cel ceresc;
Bucură-te, sare tainică a învățăturii;
Bucură-te, luminat povățuitor al mântuirii;
Bucură-te, Mare Ierarhe Vasilie!
Condacul 7
Descoperindu-i Dumnezeu viața ta cea plină de sfințenie, Părinte Vasilie, Cuviosul Efrem în pustie vedea un stâlp de foc care se înălța la cer și a auzit glas zicând: „În acest fel este Vasilie”. De care minunându-se, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 7
Avut-ai, preasfinte Părinte, inima ta din pruncie locaș curat Sfântului Duh, prin care te-ai făcut mare între aleșii lui Dumnezeu; pentru care cântăm ție:
Bucură-te, sfeșnicul luminii celei neînserate;
Bucură-te, fântâna scripturilor celor de Dumnezeu insuflate;
Bucură-te, porumbul Domnului cel cu aripi aurite;
Bucură-te, al teologului Grigorie prietene iubite;
Bucură-te, cu Gură de Aur întru Dumnezeu unire;
Bucură-te, cu amândoi a lor pecetluire;
Bucură-te, muză de credință învățătoare;
Bucură-te, înțelepciunea Bisericii trebuitoare;
Bucură-te, că de înțelepciunea ta s-au mirat împărații;
Bucură-te, că de frumoasa ta grăire au amuțit ereticii;
Bucură-te, râu de apele vieții revărsător;
Bucură-te, crin de mireasma împodobitor;
Bucură-te, Mare Ierarhe Vasilie!
Condacul 8
Precum când erai în viața aceasta aduceai jertfa cea fără de sânge pentru păcatele poporului, așa acum, prealăudate Ierarhe, stând lângă scaunul Dumnezeirii, înalță ca o jertfă rugăciunile tale cele bine-primite pentru noi, care te lăudăm pe tine cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8
Stâlp luminător ai fost pe pământ Bisericii lui Hristos, Vasilie, și îndrăzneala ta către Hristos o ai dovedit și după moarte; pentru care auzi-ne pe noi care zicem ție:
Bucură-te, cu numele împărăției numite;
Bucură-te, al Bisericii mare Părinte;
Bucură-te, diamantul credinței cel nezdrobit;
Bucură-te, apărătorul dogmelor cel nebiruit;
Bucură-te, oglinda descoperirilor celor dumnezeiești;
Bucură-te, paharul tainelor celor cerești;
Bucură-te, cerb la izvorul nemuririi alergător;
Bucură-te, celor credincioși către aceea povățuitor;
Bucură-te, crinul arhiereilor cel cu dumnezeiască mirosire;
Bucură-te, făclia cuvântătorilor de Dumnezeu cea cu cerească strălucire;
Bucură-te, seceră apostolească, de neghinele eresurilor tăietoare;
Bucură-te, roua cerească de arșița păcatelor răcoritoare;
Bucură-te, Mare Ierarhe Vasilie!
Condacul 9
Zis-ai, preaînțelepte Părinte, că „filozofia cea adevărată este gândirea la moarte”. Dă-ne deci nouă cu rugăciunile tale cele bine-primite la Dumnezeu să trecem fără primejdie prin porțile morții și, ajungând la viața cea fericită, să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu cântare: Aliluia!
Icosul 9
Împodobit-ai, preaminunate, scaunul arhieriei cu înțelepciunea ta preaînaltă și cu dumnezeiasca sfințenie; pentru care aducem ție laudele acestea:
Bucură-te, ostașul cel ager al armelor celor duhovnicești;
Bucură-te, slujitorule cu puterile cele cerești;
Bucură-te, cel ce întru împodobirea Bisericii pe mulți ai întrecut;
Bucură-te, că vestirea ta la margini a străbătut;
Bucură-te, cel ce în norul privirilor ai intrat;
Bucură-te, că teologului Ioan ai urmat;
Bucură-te, piatra cea scumpă a arhieriei;
Bucură-te, podoaba cea luminoasă a preoției;
Bucură-te, noule David de la turmele pustnicilor chemat;
Bucură-te, că prin ușa oilor în staul ai intrat;
Bucură-te, cel ce turma la verdeața Scripturilor o ai păscut;
Bucură-te, că a păstoriei Icoană vie te-ai văzut;
Bucură-te, Mare Ierarhe Vasilie!
Condacul 10
Venit-a la tine, Părinte, femeia cea păcătoasă și, dându-ți hârtia cea pecetluită în care erau scrise păcatele sale, pe care se rușina a le mărturisi, tu degrab, alergând la rugăciune către Dumnezeu, ai facut prin minune a se șterge păcatele ei. Pentru aceea noi, minunându-ne de îndrăzneala ta cea mare către Dumnezeu, cântăm: Aliluia!
Icosul 10
Te-ai arătat lui Hristos, prealuminate Părinte, zid nebiruit ridicat prin înțelepciunea Lui la înălțime; pentru care cu laude ca și cu niște flori te încununează pe tine, zicând:
Bucură-te, vioara Duhului cea dulce răsunătoare;
Bucură-te, albina Raiului cea de viață adunătoare;
Bucură-te, muza de cele cerești cântătoare;
Bucură-te, grădina Scripturilor cea veselitoare;
Bucură-te, al doilea Moise care marea eresurilor despărțești;
Bucură-te, că a trece prin aceasta pe noul Israel îl povățuiești;
Bucură-te, stâlpul credinței cel de viață purtător;
Bucură-te, fagure de miere din izvorul cel începător;
Bucură-te, hrănitorul celor săraci de cunoștință;
Bucură-te, ajutătorul grabnic celor ce te cheamă cu credință;
Bucură-te, cel întâi în treimea arhiereilor;
Bucură-te, că împodobești ceata păstorilor;
Bucură-te, Mare Ierarhe Vasilie!
Condacul 11
Avut-ai, Sfinte Părinte Vasilie, semn minunat văzut de venirea Sfântului Duh, în sfințirea dumnezeieștilor Taine. Pentru aceasta, înfruntând neluarea aminte a diaconului, ai făcut a se despărți prin perdele Altarul de adunarea credincioșilor; de care minunându-ne, cântăm lui Dumnezeu Celui minunat întru Sfinții Săi: Aliluia!
Icosul 11
Minune mare s-a văzut la trecerea ta din viața aceasta, bine-plăcutule al lui Dumnezeu Vasilie, căci sculându-te de pe patul morții, ai botezat pe evreul Ioasaf cu toată casa lui; pentru care te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că, după a ta cerere, Dumnezeu a primit a-ți prelungi viața;
Bucură-te, că ți s-a încredințat ca evreul să dobândească credința;
Bucură-te, cel ce comoara cea din Evanghelie ai aflat;
Bucură-te, că pe aceasta prin ostenelile arhieresti o ai scăpat;
Bucură-te, cerbul cel sprinten al munților cerești;
Bucură-te, Înger iubit al puterilor îngerești;
Bucură-te, cela ce haina cea de nuntă prin înfrânare ți-ai împodobit;
Bucură-te, că vezi pe Acela pe care L-ai dorit;
Bucură-te, că acum auzi cântările ce nu se pot grăi cu limbi omenești;
Bucură-te, că acum te desfătezi în cântări dumnezeiești;
Bucură-te, spic ceresc cel cu însutită rodire;
Bucură-te, cel ce însetezi de a noastră mântuire;
Bucură-te, Mare Ierarhe Vasilie!
Condacul 12
Prealuminate Ierarhe Vasilie, caută cu milostivire din înălțimea munților cerești spre noi care luptăm cu multe necazuri în marea acestei vieți și, primind micile noastre laude, dă-ne ajutor cu rugăciunile tale, ca, mântuindu-ne, să ne învrednicim a cânta împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 12
Arătându-ți-Se Însuși Mântuitorul cu Sfinții Apostoli, vrednicule de laude Părinte, te-a învățat lucrarea dumnezeieștii Liturghii, pe care o ai lăsat Bisericii podoabă de mare cuviință; pentru care, cu smerenie lăudându-te, zicem ție:
Bucură-te, al Altarului diamant neprețuit;
Bucură-te, al păstorului fluier aurit;
Bucură-te, cunoscătorul dogmelor și al canoanelor;
Bucură-te, luminătorul păstorilor și al soboarelor;
Bucură-te, smirna cea cu dumnezeiscă mireasmă a Liturghiei;
Bucură-te, vrednicia cea îngerească a preoției;
Bucură-te, a Bisericii făclie luminătoare;
Bucură-te, a celor leneși trâmbiță deșteptătoare;
Bucură-te, ca Pavel Bisericii luminător;
Bucură-te, ca Petru de Ceresca Împărăție descuietor;
Bucură-te, gura Cuvântului din cer tunătoare;
Bucură-te, văpaia Duhului de eretici mistuitoare;
Bucură-te, Mare Ierarhe Vasilie!
Condacul 13
O, preaminunate Părinte al părinților, Sfinte Ierarhe Vasilie, primind puțina noastră cântare, precum Mântuitorul banii văduvei, solește pentru noi trecere fără primejdii în ceasul morții ca, învrednicindu-ne a intra în cămara dumnezeieștii Împărății, să cântăm cu tine împreună cântare lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori).
Apoi iarăși
Icosul 1
Cel ce prin curăția minții tale cea asemenea cu Îngerii te-ai ridicat la dumnezeieștile înălțimi și, străbătând printre cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care le-ai lăsat Bisericii comoară nejefuită, Sfinte Vasilie, primește de la noi nevrednicii laudele acestea:
Bucură-te, lauda cea strălucită a arhiereilor;
Bucură-te, dumnezeiescule învățător al dogmelor;
Bucură-te, următorul apostolilor cel credincios;
Bucură-te, stâlpul Bisericii cel prealuminos;
Bucură-te, al Treimii apărătorule;
Bucură-te, de cele cerești arătătorule;
Bucură-te, ocârmuitorul corăbiei celei duhovnicești;
Bucură-te, îndreptătorul vredniciei arhierești;
Bucură-te, luminătorul ceresc al preoției;
Bucură-te, povățuitorul preaînțelept al pustniciei;
Bucură-te, deșteptătorul păcătoșilor către pocăință;
Bucură-te, mângâietorul celor ce adorm întru dreapta credință;
Bucură-te, Mare Ierarhe Vasilie!
Condacul 1
Pe tine, trâmbița cea cu dumnezeiască glăsuire și cereasca albină, care din florile învățăturilor ai adunat mierea cea făcătoare de viață a dogmelor Treimii și o ai lăsat Bisericii lui Hristos bogăție neîmpuținată, din care gustăm noi toți, cu dulce cântare te lăudăm, cântând ție: Bucură-te, Mare Ierarhe Vasilie!